La ’89, imediat după căderea regimului comunist, fosta reşedinţă a Ceauşeştilor a fost invadată de reprezentaţi ai celei mai răspândite etnii de pe la noi, pregătiţi a prăda casa de obiectele cele mai de valoare. Nu ştiu cum s-a făcut că în cele câteva zile cât şi-au făcut de cap înăuntru, nu au reuşit să înstrăineze cine ştie ce, mai mult pare că au spart şi distrus, decât furat. Cel mai probabil nu şi-au dat seama de importanţa pieselor din interior. La nici o săptămână au intervenit forţele armate, aşa că respectivii nu au mai avut ce să facă şi au fost evacuaţi.
Mister îmi rămâne şi motivul pentru care muzeul nu a fost deschis publicului decât 27 de ani mai târziu, după ce, între timp, vila de protocol a fost folosită doar ca spaţiu de primire pentru delegaţii oficiale. În urma invaziei „binevoitorilor”, casa a fost avariată în proporţie de 60% şi a fost apoi restaurată timp de un an. De ce a rămas închisă vizitatorilor şi nu a fost valorificat potenţialul muzeal decât abia în martie 2016?
Casa a fost construită în anii 1930 din comanda politică a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, fostul secretar al PNR, la început fiind o casă de protocol. În 1965, când Ceauşescu devine secretar general, o revendică şi o transformă în locuinţa sa privată, rămânând pe întreaga perioadă a dictaturii ceauşiste (1965-1989) reşedinţa soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu şi a copiilor acestora, Nicu, Zoe şi Valentin. Copiii n-au locuit aici permanent, după vârsta de 20 de ani, fiecare plecând pe drumul propriu, astfel că pentru ei, Palatul Primăverii a fost mai mult casa părintească.
Palatul a fost mărit în 1970-1971, cu ajutorul arhitectului Aron Grimberg-Solari, iar designul interior a fost semnat de Agrippa Popescu şi de Robert Woll, care de altfel a fost şi inginerul peisagist al locaţiei.
Privită dinafară, nimic nu-i trădează interiorul împărţit în 80 de camere spaţioase. Aparent o vilă de dimensiuni decente, clădirea este un labirint printre încăperi elegante, foişoare, grădini exotice, cramă, piscină, spa, saloane de înfrumuseţare sau dressinguri impresionante.
1.Turul începe cu biroul lui Nicolae Ceauşescu
Carieră politică a lui Nicu’ a început în 1933, când a devenit membru al Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM). În 1944 devine secretar al Uniunii, iar în 1965 devine Secretar General al Partidului Muncitoresc Român, după moartea lui Dej, fostul lider al formaţiunii politice. În acelaşi an, UTM devine PCR (Partidul Comunist Român), iar în 1974 Ceauşescu devine preşedinte al Republicii Socialiste Române, funcţie pe care şi-o păstrează până în 1989, când e îndepărtat de la putere, acuzat de înaltă trădare şi executat alături de Elena.
Tablourile sunt aduse de la fostul Palat Regal al României, actualul Muzeu Naţional de Arte Bucureşti. Mobilierul a fost realizat în 1980, la fabrica Heliade şi este din lemn de nuc decorat în stil renascentist. Covorul este cadou primit din partea lui Mohammad Reza Pahlavi, fostul lider al Iranului. Pereţii au aplicat un arabesque din Africa.
Salonul biroului
Aici Ceauşescu obişnuia să se întâlnească cu consilierul lui prsonal, Ion Mihai Pacepa, fostul spion al României. Tot aici, în 1968 Ceauşescu semnează decizia prin care refuză să atace Cehoslovacia.
Elementele aurite sunt vopsite de fapt cu o culoare care imită aurul. Tabourile reprezintă genul de pictură pe care Ceauşescu îl prefera, cel având ca teme principale ţăranul , satul românesc, industria şi agricultura.
Masa de şah este originală, iar piesele sunt realizări după reprezentări în stil medieval românesc – fiindcă pionii sunt săteni, regele e Mircea cel Bătrân, iar regina este făcută după chipul reginei Maria.
În vitrină vei vedea obiecte din fildeş afican, primite cadou din partea lui Mobutu Sese Seko, liderul Zairului (fostul Congo). Covorul iranian este cadou de la acelaşi Pahlavi.
2.Apartamentul lui Valentin Ceauşescu
Valentin este singurul membru încă în viaţă al familiei, are 68 ani şi locuieşte în Bucureşti. Este cercetător de renume internaţional, director la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.
Mobilierul este fabricat la Heliade – lemn de nuc, iar covorul este dar de la Pahlavi.
Pereţii sunt acoperiţi de mătase, produsă la fosta Întreprindere de la Buzău.
Candelabrele pe care le vei vedea sunt din cristal de Mediaş. Povestea fabricii începe în 1972 după vizita lui Ceauşescu în Cehia, unde impresionat de cristalul de Bohemia, ordonă realizarea unui produs similar, în variantă românească.
Dormitorul lui Valentin
Covorul este fabricat la Cisnădie. Lista de aşteptare pentru un astfel de covor, pentru cei ce nu erau membri de partid, putea să ajungă şi la 5 ani. Era realizat la războaie de ţesut capabile să combine până la 50 de culori, de unde şi paleta variată de culori. Modelele actuale combină maxim 8-10 culori. Arcada în stil greco-română e făcută din marmură de Ruşchiţa, jud Caraş Severin, brand ce încă supravieţuieşte. Porţelanul este cadou de la Charlles de Gaulle. Tapiseria de secol XVI a fost adusă din Franţa şi este tot cadou de la de Gaulle.
3.Crama – salon era folosită la ocazii speciale, la vizita prietenilor sau a liderilor din străinătate. Este compusă dintr-un bar principal şi un salon cu mobilier eclectic.
Sculpturile sunt de Ion Jalea, care aproape toată viaţa a sculptat numai cu mâna dreaptă după ce şi-a pierdut stânga în primul război mondial. Dej ne-a lăsat şi statuia lui George Enescu din faţa Operei Naţionale din Capitală, statuia lui Spiru Haret din Piaţa Universităţii şi Monumentul Eroilor de la Gara de Nord.
Scaunele sunt de strană, decorate în stil medieval românesc, imitând modelul celor de la mănăstirea Horezu din Vâlcea.
4.Sala de cinema
În stil Art-Deco, este una din camerele favorite ale lui Ceauşescu; obişnuia să se retragă aici să urmărească filme americane cu gangsteri şi cowboy, în timp ce restul României avea doar TVR 1, timp de 2 ore pe zi, fără a pune la socoteală cenzura filmelor cu mesaje anticomuniste.
Cenzura a evoluat în toate domeniile culturii, culminând cu un cult al personalităţii, în care Ceauşescu devenise aproape o figură divină.
Candelabrele sunt din cristal de Bohemia, combinat cu cel de Mediaş, iar lemnul de cireş este produs la fabrica Heliade.
Pereţii sunt coperiti cu tapet matlasat, din mătase bej-aurie şi catifea, pictaţi cu motive, iar plafonul încărcat este casetat cu panouri ce evocă motive vegetale.
5.Living room-ul este una din cele mai spaţioase încăperi, cu deschidere spre terasa grădinii interioare, în care se ascund cei 3 păuni, urmaşii păunilor originali ai familiei Ceauşescu.
În 1969 în această cameră a fost oaspete Richard Nixon, venit să transmită un mesaj direct statelor socialiste, România fiind la vremea acecea una din primele ţări socialiste care se deschidea exteriorului.
Oglinda şi candelabrele de Murano. Mobilierul este realizat la Heliade, unde lucrau peste 800 din cei mai buni sculptori români. Picturile sunt ale lui Camil Ressu.
Pe piedestal se află o statuie numită Mignon – Femeie Melancolică
6.Sufrageria era folosită de familie numai la ocazii speciale şi pentru mese festive.
Serviciul de masă este Rosenthal german, paharele sunt din cristal de Baccara din Italia.
Uşile sunt acoperite cu piele de bizon.
Tapiseria este realizată la Cooperativă Fondului Plastic şi întruchipează o pereche de păuni, pasărea favorită a familiei. După vizita în Asia, Ceauşeştii au adoptat o pereche, ai cărei urmaşi au ajuns acum la a 3-a generaţie.
Cine vroia TV color în perioada comunismului, trebuia să fie să deţină permis special de la PCR sau să fie membru de partid. TV-urile alb negru erau şi scumpe şi greu de procurat.
Camera de mic dejun
7.Apartamentul lui Nicuşor Ceauşescu
Nicu trebuia să fie următorul preşedinte al României. Deşi a fost fiul mai rebel, poporul era mulţumit de treaba pe care o făcuse ca prim secretar al Sibiului, dovedind o mentalitate mai deschisă, în urma contactului avut cu lumea exterioară. La Congresul PCR din ’89 însă, tot Ceauşescu este ales preşedinte, iar la scurt timp se declanşează revoluţia de la Timişoara. Nicu moare la Viena în 1996, bolnav de ciroză.
Piese de mobilier cu influenţe ale clasicismului englezesc.
8.Apartamentul lui Zoe este feminin, bogat în decoraţiuni, mai luminos, cu mobilier în stil Ludovic XVI, produs la Heliade.
Tapiseria este de secol XIX în stil baroc, cadou de la Charles de Gaulle. Pe fiecare noptieră există un vas oriental, cadou de la Kim Ir-sen, fost preşedinte al Coreei de Nord.
Covoare persane
Sticlă de parfum din onix vernil
9.Apartamentul Elenei Cauşescu
Fostă Petrescu, şi-a început cariera ca tânără activistă în Uniunea Tineretului Muncitoresc, devenind a treia putere neoficială în stat după Constantin Dăscălescu, primul ministru din perioada de atunci. Toate titlurile ştiinţifice primite erau o fraudă – cadou de la cei mulţi care încercau astfel să se dea bine pe lângă Ceauşescu, inclusiv titlul de directoare a Institutului de Chimie Bucureşti.
Mobilier stil Rococo sau Ludovic XV, produs la Heliade
Două fântâni decorate cu mozaic veneţian
La o casă aşa de mare, familia avea doar 5 angajaţi, dintre care 2 bucătari şi 3 oameni însărcinaţi cu întreţinerea.
10.Salonul de zi „Louis XIV” este o copie după una din camerele de la Versailles şi era folosit numai la vizite ale liderilor străini. După vizita lui Ceauşescu la palat, şi-a dorit ca o parte a lui să fie reprodusă în propria locuinţă.
Toate elementele de decor sunt româneşti – mătasea ce îmbracă pereţii este de Buzău, candelabrul de Mediaş, covorul de Cisnădie, şemineul este din marmură de Ruşchiţa, perdeaua este de Paşcani.
11.Apartamentul comun al lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu
Nicolae dormea pe partea albastră, Elena dormea pe cea galbenă
Pe canapeaua de lângă stăteau cei 2 labradori ai familiei, Corbu şi Sharona
Prin dressingul dublu se face accesul spre baia apartamentului, dar şi spre sera palatului,printr-un hol lateral. Hainele sunt originale, aparţinând familiei şi fabricate numai în România, la fabricile de confecţii din Brăila, Tulcea, Bârlad, Sighişoara sau la Apaca
Baia mare are elemente suflate cu pulbere aurie de 5-10 grame. În fiecare an responsabilii cu întreţinerea casei deşurubau elementele metalice din băi, le duceau la Trezoreria Naţională, unde erau pulverizate cu o pulbere aurie de 1 gr. Contrar celor speculate şi fabulate de presă, nimic nu este din aur.
12. Grădina de iarnă încă păstrează plantele exotice originale, menţinute foarte bine de-a lungul timpului.
Plafonul luminator este o copie după cel de la Peleş, iar odată era retractabil.
Mozaicul veneţian, realizat de Olga Porumbaru şi Florin Pârvulescu înfăţişează zeităţile belşugului, cele 4 anotimpuri sub forma unor tinere graţioase, purtând ofrande, înconjurate de pomi ai vieţii şi de câte o pereche de păuni.
13.Dressingul principal este compus din salon, dressing şi camera de probă şi poarte numele „La cuci” datorită desenelor cu păsări de pe uşile şifonierului.
Toate hainele au aparţinut familiei Ceauşescu, costumul gri este cel original purtat de Nicolae în vizitele oficial de lucru. Pantofii sunt făcuţi la fabricile Antilopa din Bucureşti, Guban di Timişoara sau Clujeana, iar hainele la Brainconf – Brăila, Bârlad, Tulcea, Sighişoara şi Apaca.
Toate şifonierele sunt pline cu haine aparţinând familiei, fiecare piesă produsă în România. Prădătorii de la ’89 nu şi-au dat seama că aici era o încăpere, intrarea fiind mascată de decoraţiile de pe uşă. Astfel că hainele au rămas neatinse până astăzi. S-au vândut câteva piese la diverse licitaţii, dar majoritatea sunt acum închise în dulap, pentru protecţie.
14. Salonul de SPA şi wellness este prevăzut cu saună, jacuzzi, aromaterapie şi duşuri scoţiene, cameră de bronzat, frizerie şi coafor.
Aparatura este adusă din Germania
16.Piscina. Întreg mozaicul monumental a fost aplicat într-un an şi 8 luni, montat bucăţică cu bucăţică, numai de doi oameni – Olga Porumbaru şi Florin Pârvulescu. În interior este amenajată o expoziţie fotografică.
17. Grădina de vară cuprinde pavilionul de grădină, pergola şi grădina propriu-zisă şi combină elemente de arhitectură mediteraneeană cu cele tradiţionale româneşti.
S-a fabulat mult în presă pe tema Palatului – că băile ar fi din aur, că ar fi un simbol al decadenţei comunismului, că ar fi un exemplu clar al opulenţei în care au trăit nişte dictatori.
Ca orice lideri de ţară, başca destul de limitaţi din mai multe puncte de vedere, nu aveau cunoştinţe în design, arhitectură, peisagistică şi stiluri decorative cu bun gust. Aşa că altcineva se ocupa de întreg aranjamentul. Proprietarii doar arătau cu degetul modelele de împrumutat din exemplul altor ţări, stilul ce se voia a fi imitat, iar arhitecţii se ocupau de restul.
În reportajele TV, oamenii spuneau dezamăgiţi că veniseră cu alte aşteptări, că nu au găsit nimic din luxul pe care l-au văzut în alte muzee sau castele, tip Peleş. Se neglijează faptul că fiecare vizită de lucru se lăsa cu daruri scumpe, primite de la oameni cu putere şi bani. Majoritatea acestor obiecte devin apoi parte din decorul locuinţei.
Şi că a-ţi permite mozaic veneţian, sticlă de Murano şi manufacturi româneşti pentru care restul muritorului stătea pe lista de aşteptare cu anii sau avea pile la PCR, este tot lux. La fel cum este şi privilegiul de a avea propriul spaţiu de wellness, propria sală de cinema sau cramă, în condiţiile în care românul îngheţa la cozi cu orele pentru o sticlă de lapte, avea două ore de căldură pe timpul iernii şi tot atâtea de electricitate, cenzura era la ordinea zilei în orice domeniu cultural şi poporul era privat de mijloacele necesare asigurării unui trăi la limita subzistenţei – toate sacrificii pentru acoperirea datoriei la FMI, căpătate în 1970, odată cu clauza naţiunii favorizate. Dacă nici asta nu e cea mai nesimţită şi ipocrită formă de opulenţă, atunci care ar fi?
Muzeul ar trebui însă luat ca atare: este fosta reşedinţă a conducătorilor de stat, prilej de înţelegere mai bună a unei pagini din istoria noastră. A se vizită fără prejudecăţi şi aşteptări dictate de presă, cu mintea deschisă şi înţelegere.
Mi-a plăcut ghidajul, am primit informaţii bine documentate, nu numai despre fiecare obiect de mobilier prezent în camere, ci şi despre viaţa membrilor familiei. Ghidul a răspuns competent la orice întrebare adresată şi nu a făcut grupul să se simtă zorit pe parcursul turului.
Fântâna e decorată cu mozaic de Murano şi marmură de Ruşchiţa cu vase Sevres.
Utile
Vizitarea Palatului Primăverii se face în grupuri, cu ghidaj în română ori engleză şi se cere programare prealabilă pentru asigurarea unui loc.
Turul durează circa o oră, iar programările se fac cu cel puţin o zi înainte, online sau prin email la programari@palatulprimaverii.ro.
Muzeul este deschis publicului de miercuri până duminică, între 10.00-18.00, ora de intrare a ultimului grup fiind 17.00. Palatul este închis lunea,marţea şi de sărbătorile legale.
În practică, pare că numărul zilnic de vizitatori nu a depăşit încă aşteptările organizatorilor, astfel că nu ţi se cere la intrare vreun număr de confirmare a rezervarii online şi nici nu se respectă numărul maxim de oameni la formarea unui grup (15 persoane)
Tarif adult: 30 lei
Tarif redus (elevi,studenţi,pensionari): 15 lei
Tarif ghidaj engleză: 15 lei/persoană
Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne ȋmprietenim 🙂
Jurnal de Hoinar 