Cunosc multe hoteluri frumoase, pensiuni boutique sau locatii care se preteaza la innoptari pentru ocazii speciale. Dar nu ma gandeam ca si romanii au invatat in ultimii ani ca e nevoie de ceva mai mult decat o camera luxoasa de 5* ca sa scoata minim 100 de euro pe ea de la turisti. Asta pe zi, nu pe o saptamana!

Ca sa-si miste bucuresteanu’ fundu pana in Oltenia, Transilvania, Banat sau Bucovina, sa-l faci sa te recomande altora si sa revina constiincios si cu drag, poate nici n-ai nevoie de o pozitionare strategica, intr-o statiune plina de atractii rare. Mai degraba de un concept bine pozitionat, pe care turistul sa-l asocieze cu o emotie.

Acum un an nu stiam prea multe despre conacele, de casele boieresti sau taranesti de la noi, de locatiile traditionale, reconditionate, restaurate si  apoi ingenios repozitionate.

Cautand sclipirea de geniu, mi-am adus aminte de casa de la Viscri a printului Charles si m-am uitat dupa ceva similar, pentru ca Viscri nu mai era un secret pentru noi si nu ma incanta prea tare locatia. Asa am descoperit trustul care a demarat de fapt intreg proiectul de la Viscri, avandu-l ca sponsor si sustinator principal pe Charles, operand sub patronajul acestuia – Fundatia Mihai Eminescu – si planurile lor de recuperare a patrimoniului nostru. Ma gandeam ca au in portofoliu doar casa de la Viscri si pe cea de la Miclosoara. Se pare insa ca au fost ocupati in ultimii ani cu mult mai multe: genialele case din Breb (Maramures), casele din Viscri, Malancrav, Floresti, Crit, Biertan, domeniul Apafi, biserici fortificate sasesti din zona, dar si reabilitarea altor cladiri reprezentative ale acelorlasi sate, laolalta cu promovarea lor corespunatoare.

Munca lor este grea si interesanta, cred ca 70% din timp si energie se consuma doar cu birocratia romaneasca. Modul in care au reusit sa implice intreaga comunitate si premiile obtinute in urma efortului lor merita un click si o lectura pe site-ul lor oficial.

Printul Charles povesteste frumos despre valorile noastre, ca un bunic nepotilor si da semne ca stie mai multe despre marketingul senzorial si promovarea turistica cu cap decat intreaga armata de scoliti a lu’ Udrea.

Printul Charles a vizitat Transilvania pentru prima oara in 1998 si s-a declarat vrajit. Implicandu-se de atunci in promovarea turismului sustenabil si protejarea arhitecturii traditionale, a cumparat mai multe gospodarii taranesti, le-a restaurat si le-a transformat in case de vacanta. Partea frumoasa e ca turistii care se bucura de munca asta, sunt veniti la indemnul lui, prin urmare mai mult straini, cu o cultura turistica care se preteaza conceptului.

In 2008, a achizitionat un domeniu pe Valea Zalanului, un loc izolat, cu inca 150 de locuitori, aflat mai sus de Sfantu Gheorghe, intre Malnas Bai, Bixad si Baile Tusnad, aproape de Baile Balvanyos. Adica in tinutul ungurilor:). Acum vreo 400 de ani functiona aici fabrica de sticla a familiei Kalnoky, inchisa la inceputul anilor 1900.

Gospodaria fostului jude al satului era destul de degradata, asa ca oamenii s-au pus pe consolidare si reparatii.Majoritatea materialelor folosite erau procurate din zonele invecinate, handmade de localnici: tigla si caramida din Botani, ceramica din Sighisoara, varul din Varghis, nisip, balegar, lut si paie de la vecinii de prin sate.De coordonarea lucrarilor s-a ocupat contele Tibor Kalnoky, apropiat al printului. Tot el e responsabil si cu aranjarea complexului de la Miclosoara.

 Ca sa ajungem, de la Sfantu Gheorghe am luat-o pe E578, dupa Bodoc, facand stanga spre Zalan, urmand cu sfintenie instinctul. Dupa un pic de asfalt, urmeaza un drum spart, unde semnal nu e, GPS nici atat, indicatoarele lipsesc, iar nervii cedeaza. Cu perseverenta si multa rabdare, dai tot inainte pana ajungi in mijloc de padure, pe un drum oarecum forestier. E clar, pe aici circula ori carutele, ori camioanele. Dupa o ora jumate si cam 7 km, ajungi in sat. Casa e aproape de iesire, pe stanga. Inconfundabila si imposibil de ratat.

Eram singurii oaspeti. Initial mi s-a promis o camera, dupa care a fost schimbata, avand in vedere ca eram singurii oaspeti in noaptea aia, cu cea in care doarme printul, atunci cand vine in vizita, o data pe an (de obicei in aprilie-mai). Nu ne-am suparat, am zis bogdaproste si ne-am asezat in sala de mese, langa semineu, la o vorba cu gazda. Am fost poftiti la o degustare de ceva nou, bun si specific unguresc…cred ca era soc facut in casa, cu alcool.

Am incercat sa nu par un copil prea entuziasmat si sa nu dau de inteles ca ardeam de nerabdare sa fac un tur, rascolind fiecare incapere si cautand prin toate sertarele, cerand poze in fiecare coltisor. Nu cred ca mi-a iesit, asa ca, 5 minute mai tarziu, topaiam prin camera si studiam fiecare obiect traditional si decoratiune interioara pe care puteam sa pun mana.  Mi-a placut mult mica biblioteca din camera,cu titluri in engleza, donate de Fundatia Mihai Eminescu. Cateva colectii rare, planuri arhitecturale din colectia Academiei Romane, cateva editii Igloo sau albume ilustrate cu locatii sasesti restaurate. Am stat pana la 3 dimineata sa ne documentam, strangand pe pat gramada toate bucatile interesante de pe rafturi. Ce bine ca nu exista televizor…si nici semnal la telefon:)

Totul este princiar, de la primirea atenta si extrem de politicoasa, pana la atmosfera din incaperi si bucatele gatite. Mesele sunt pregatite de bucataresele unguroaice, in stilul lor tipic, rece dar iscusit, totul fiind facut in casa sau procurat de la taranii din sat.Cina se serveste langa focul de semineu, sub lumini calde si muzica simfonica care sa mearga cu vinul casei. Pretios, aproape ca la curtea regala. Cea mai buna supa de mazare si gulas pe care le voi gusta vreodata.Cred ca si cele mai pricepute bunici ar fi invidioase si n-ar putea copia intocmai gustul.

O plimbare nocturna prin sat nu te va duce prea departe, nefiind toata ulita luminata si neavand vreun obiectiv special de vizitat. Doar gospodarii frumoase de tarani harnici, intr-un sat izolat, cu miros de balega, unde tamplaria de PVC si zidaria colorata nu sunt inca descoperite. Te smulge din zona ta de confort  orasenesc si iti face cunostinta cu altceva, simplu si autentic, dar o realitate inca des intalnita undeva, nu atat de departe de marile orase. Nu ai cum sa te saturi de atata bine oricum.

In functie de perioada vizitei, poti merge la cautat de ursi, pescuit de pastravi, calarit pe dealurile din spatele domeniului, cules de trufe si observari in natura: flori salbatice, fluturi, insecte, pasari… Multi turisti straini vin echipati si dotati cu aparatura grea primavara, special pentru asta.

Dintre toate cazarile pe care le-am experimentat pana acum, aici m-am intors cel mai mult in timp si tot locul asta l-as alege daca m-as gandi la cele mai frumoase case in care sa innoptezi. Totul inspira armonie autentica, farmec traditional si caldura satului romanesc. Iti bucura toate simturile si iti fericeste sufletul de copil rasfatat.

A fost prima iesire de acest gen si de atunci, am tot cautat experiente similare. Nu am gasit inca altceva care sa se ridice peste senzatia de atunci. A ramas locul care m-a impresionat cel mai tare.

Detalii logistice, mai multe informatii si preturi complete se gasesc pe site-ul oficial. N-o fi el cel mai bine pus la punct site, dar cu rabdare si multe taburi deschise, se ajunge la o concluzie:)

La intoarcere, un ocol prin localitatile fantoma Malnas sau Tusnad n-ar strica. Nu ca sa vedeti vreun obiectiv sau sa faceti vreo baie termala, mai degraba ca sa va aduceti aminte de vremurile de glorie demult apuse.

Iar la dus, merge o oprire la Miclosoara. Cum gazdele de la conac nu erau acasa, dar portile larg deschise, ne-am servit singuri cu cateva “insight pictures”.

Daca iti place si ti se pare util, te astept si pe Facebook sa ne imprietenim 🙂