Acest traseu a venit cu câteva noutăţi faţă de alte ture. În primul rând nu a fost un traseu circular, în care să ne întoarcem de unde am plecat, aşa că am fost nevoiţi să ne folosim de tren. A fost în schimb cel mai lung din palmares, cu o distanţă de aproximativ 77 km, dar nu şi cel mai greu, diferenţa de nivel fiind sub 1000 de metri. Nu am mers integral cu trenul, ci ne-am folosit şi de maşină, pe care am lăsat-o în Câmpina. Aveam în plan să luăm din Câmpina trenul Regio 3003 cu care să ne deplasăm până în Dârste, ultima gară înainte de Braşov.

O dată ajunşi în gara din Câmpina constatăm că nu putem lua bilete cu 5 minute înainte că trenul să plece. Nemaimergând de ani buni cu trenul, nu eram la curent cu aceste reguli. Ni s-a spus de la casa de bilete că trenul pleacă în două minute (mai devreme decât era prevăzut) aşa că am fugit imediat să urcăm bicicletele în tren. Vagoanele trenului erau unele clasice, neprevăzute cu spaţii de depozitare a bicicletelor. Noi am reuşit să le înghesuim în capătul vagonului, făcând trecerea dintre vagoane puţin dificilă, dar nu imposibilă.

După ceva timp şi-a făcut apariţia „Naşul”, cu care am purtat îndelungi negocieri. Omu’ ne cerea să plătim şi preţul biletelor şi pe cel al bicicletelor, ambele la suprataxă. Suma ni s-a părut puţin exagerată pentru distanţa parcursă şi pentru condiţiile oferite. Ne-a salvat o colegă de-a naşului care ne-a oferit într-un final bilete normale dintr-o staţie apropiată de Câmpina. Călătoria cu trenul a durat 1h şi 40 minute pentru cei 70 km care despart Câmpina de Dârste.

Ne-am dat jos în gara din Dârste în jurul orei 11:30 şi ne-am îndreptat spre Săcele, trecând pe sub podul care separă DN1 de DN1A . Traversarea oraşului Săcele a durat aproape jumătate de oră, fiind o localitate destul de întinsă. Am ales varianta prin centru, nu centura, pentru a mai evita din trafic.

La 3 km de la ieşirea din Săcele, se întinde pe o lungime de 2 km lacul de acumulare Tărlung, un lac cu o apă verzuie. Apar la marginea drumului o serie de restaurante şi popasuri, după care facem dreapta pentru a intra pe drumul judeţean 102L . Nu există vreun indicator pentru acest drum, doar câteva reclame la pensiunile din zonă.

După aproape 1 km, drumul asfaltat se termină, casele şi pensiunile rămân în urmă, iar noi intrăm pe Valea Doftanei, pe un drum pietruit, destul de lat şi fără prea multe gropi. Afară este destul de cald pentru o zi de primăvară şi nu existau locuri unde să te refugiezi la umbră.

Zărind o mănăstire pe partea stângă a drumului, decidem să facem un popas unde să mâncăm şi să ne mai ferim de soare. Mănăstirea Brădet se află la o distanţă de 3 km de DN1A şi a fost ctitorită în anul 2002.

Revenim în traseu şi ţinem drumul principal preţ de 6 km, până ajungem la o intersecţie cu câteva case răsfirate. Aici drumul judeţean coteşte la stânga, iar urcarea devine ceva mai accentuată. Ne aflăm la 1000 m altitudine şi am parcurs de la drumul naţional 9 km, cu o diferenţă de nivel de 240 m.

După încă 1 km ajungem la un pod care ne trece pe partea cealaltă a râului şi de unde facem imediat dreapta pe o varianta de drum care urcă mai abrupt (drum de TAF). Nu am testat, dar varianta de drum din faţă părea că se înfundă.

La început, urcuşul este abrupt, cu şiroaie de apă ce traversează drumul. Suntem nevoiţi să facem puţin push-bike. Urmează un rând de serpentine solicitante pe sub stâlpii de electricitate. Mai avem doar un km şi ajungem în Pasul Predeluş, aflat la 1298 m. Aproape de vârf am întâlnit câteva maşini off-road şi motoare care parcurgeau traseul în sens invers, semn că nu suntem singurii care bat acest drum.

Până la pasul Predeluş am parcurs doar o treime din traseu (28 km / 3h 30 min), dar restul drumului avea să se desfăşoare numai pe coborâre. Am zăbovit un sfert de oră, timp în care am făcut câteva poze, am mai consumat din provizii şi ne-am pregătit spiritual pentru restul traseului.

Primele 5 minute de coborâre le-am parcurs în viteză. Am început însă să reducem puţin ritmul din cauza pietrelor şi a şanţurilor întâlnite.

După alţi 6 km ajungem în cătunul Vadul lui Zeghe. Aici încep să apară case frumoase şi îngrijite, cu curţi generoase. Nu lipsesc nici pensiunile pentru turişti, destul de multe pentru o zonă aşa restrânsă. La ieşirea din localitate, drumul se alipeşte din nou râului Doftana.

Drumul pietruit începe să devină obositor, aşa că devenim nerăbdători să ajungem la asfalt. Dorinţa ne este împlinită abia după 7 km, la intrarea în Trăisteni, unde întâlnim asfaltul mult aşteptat. De aici mai avem de pedalat încă 34 km până la final.

Localităţile Trăisteni şi Teşila le străbatem în 40 minute şi ajungem la coada lacului Paltinul. Fiind o zi de duminică, drumul era destul de frecventat de maşini şi mai toată lumea era ieşită la iarbă verde.

Am făcut şi noi o pauză mai consistentă undeva pe pajiştea de lângă lacul Paltinul.

Ne-am îndreptat către barajul Paltinul, unde am făcut o ultimă oprire pentru poze, înainte de a ajunge în Câmpina. Cei 13 km de coborâre i-am pedalat cu o viteză medie de aproape 30 km pe oră.

Cei 77 km ai traseului, cu o diferenţă de nivel de 920 m, au fost parcurşi în mai puţin de 8 ore, incluzând bineînţeles şi pauzele aferente. Este un traseu destul de lung, dar nu aşa de dificil. Este nevoie de puţină atenţie la plainficarea transportului, având in vedere ca este peste mâna să te foloseşti doar de maşină pentru a ajunge la destinaţie. Vremea a ţinut cu noi şi am prins temperaturi de 25 grade la mijlocul lui aprilie.

Rezumat traseu: Gara Dârste, Săcele, Brădet, Pasul Predeluş, Trăisteni, Teşila, Baraj Paltinu, Seciuri, Lunca Mare, Gara Câmpina.

Traseul poate fi descărcat în format GPX/KML de aici.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne ȋmprietenim 🙂