O plimbare cu bicicleta pe malul mării era de mult timp în plan. S-a întâmplat ca la început de septembrie să punem în aplicare această idee. Ştiam că se poate ajunge cu bicicleta la Gura Portiţei, aşa că am inceput să schiţez un traseu. Ca punct de plecare am ales localitatea Vadu. Până la Gura Portiţei nu sunt prea multe variante de drum, aşa că am mers pe traseul clasic, care traversează canalul Periboina. Am ales ca drumul de întoarcere să fie diferit, aşa că de la Gura Portiţei, traseul a fost direcţionat către Grindul Lupilor, accesibil prin ecluza de la canalul 5. De acolo urma să pedalăm pe drumuri judeţene, prin localităţile Sinoe, Istria şi Traian. A rezultat un traseu de 90 km, cu o diferenţă de nivel de sub 100 m.

Dis de dimineaţă am pornit la drum şi în aproximativ 3 ore eram parcaţi în Vadu. Aveam la noi camere de rezervă, ştiind faptul că în zonă ai şanse mari să dai de colţii babei. Nu lipseau nici costumul de baie şi nici crema de plajă, că doar pedalam la mare. Maşina am lăsat-o în centrul satului, lângă drumul prinicipal.

Ştiam că ne aşteaptă o tură lungă, aşa că am încercat să nu zăbovim prea mult cu pregătirile la maşină. Suiţi pe biciclete, am început să pedalăm către ieşirea din sat, ocolind uzina de metale rare din Vadu, o platformă abandonată şi care parcă strică frumuseţea zonei.

Pedalăm pe un drum betonat, destul de îngust şi frecventat de ceva maşini. După 2 km ajungem la o intersecţie, unde drumul se împarte în 3 direcţii. Există un indicator cu cherhanaua din Vadu, spre dreapta. Am ales această variantă, dar ne-am dat seama abia după câteva sute de metri că am deviat de la traseu. Nu ştiam că la Vadu existau două cherhanale (între timp una din ele ar fi ars în urma unui incendiu). Reveniţi în intersecţie, alegem să continuăm pe drumul betonat, care ne duce către plaja Vadu. Mai există şi o a treia variantă de drum, inclusă în planoul iniţial, dar nu am rezistat tentaţiei de a nu vedea marea.

După alţi 2 km de drum nisipos ajungem la mare. Plaja de aici este una sălbatică, puţin populată, care te face să zăboveşti şi să asculţi doar zgomotul marii. Poate păream nişte intruşi pe plajă, cu bicicletele şi echipamentele noastre, dar ce mai conta! Am făcut multe poze şi am fi vrut să mai stăm, dar planurile noastre erau altele.

Am revenit în drumul paralel cu plaja şi am mers încă 3 km, unde am cotit către stânga. Cu bicicleta mergeam pe şanţurile lăsate de la maşini, doar că, indiferent pe ce parte erai, tufele de pe marginea drumului tot te zgâriau. Şi cum vreo geacă sau bluză nu puteam să punem că era prea cald, am adunat ceva zgârieturi.

Urmărim drumul care duce spre Periboina, aşa că după 1 km facem dreapta. Cel mai bun reper pentru orientare sunt stâlpii de curent din zonă. Aceştia duc negreşit la Gura Portiţei.

Peste alţi 4 km ajungem la o barieră şi suntem avertizaţi că accesul este interzis în Grindul Chituc. Nu era nimeni de pază la acel punct de trecere, aşa că ne-am continuat nestingheriţi drumul.

Din când în când apareau pe mijlocul drumului nişte gropi mari, mai greu de trecut cu maşina. Probabil că la ploi mai serioase în zonă se formează adevărate lacuri. Noi am prins vreme bună, aşa că totul era uscat.

Ne apropiem în curând de o porţiune îngustă de apă, parte din complexul de lacuri Edighiolul Mare şi Edighiolul Mic.

La capătul acestuia există un pod care face trecerea peste canalul Edighiol. Înainte de a trece acest pod, facem o pauză pe plajă. Aici nu vezi picior de om. Doar câţiva pescăruşi grupaţi pe plajă.

 

O dată trecuţi de pod, începem să întrezărim Lacul Sinoe în toată splendoarea lui, În depărtare poţi vedea cum culoarea apei oscilează între un verzui tulbure şi albastru marin. Suntem doar noi pe biciclete şi păsările care se mai sperie la trecerea noastră şi încep să zboare din adăposturi.

În 5 km ajungem la un alt canal, canalul Periboina. Un pod îngust, pe unele porţiuni ciclabil, susţinut de mulţi piloni, te ajută să treci pe partea cealaltă a canalului.

În capătul podului există un fel de punte, alcătuită din scânduri de lemn aşezate pe un schelet metalic. Pe o distanţă de câţiva metri nu mai există stâlpi de beton, aşa că trebuie acordată o atenţie mai mare. Puntea este mai îngustă decât podul de până acum, iar cele câteva trepte de pe ea te obligă să iei bicicleta într-o mână.

Ajungem pe cealaltă parte, un ponton din beton şi încercăm să găsim o potecă care să ne scoată de acolo. Trecem pe lângă câteva case care păreau părăsite şi observăm pe partea stângă un mic bloc. Este o clădire ce ţine de Apele Dobrogea Litoral.

Găsim un paznic care, după o scurtă discuţie, ne sfătuieşte să nu încercăm varianta de drum de pe lângă lac, aşa cum aveam noi planificat, ci să ieşim către mare. Ne-am convins şi noi că drumul nu era bătut de nimeni şi că buruienile erau ca la ele acasă, aşa că am luat-o înspre mare.

Eram la km 30 al traseului, iar până la Gura Portiţei mai aveam de pedalat în jur de 12 km. Să pedalezi pe malul marii nu e un lucru uşor, cum pare la prima vedere. Porţiunea unde se pedala cel mai uşor era fâşia îngustă de nisip udată de valuri. Dacă la început am reuşit să nu ne udăm la picioare evitând valurile, după ceva timp eram deja uzi în încălţări. De pedalat pe plajă nu puteam, roata infundându-se şi mai tare în nisip.

Cu mai mult de 7-8 km pe oră nu puteai să pedalezi pe nisip. Eram nerăbdători şi tot făceam calcule, cam în cât timp am fi ajuns la Gura Portiţei. După 5 km, situaţia s-a schimbat. În dreptul unor căsuţe am făcut stânga, părăsind plaja.

Am dat de o casă mai restrasă, unde cei de-acolo ne-au confirmat că drumul de pe lângă lac spre Gura Portiţei este practicabil. Drumul nu era grozav (destule gropi şi buruieni înalte), dar ne deplasam mult mai rapid decât pe plajă.

Am trecut pe lângă multe bălţi, lacuri şi adevărate colonii de păsări, iar după alţi 5 km, staţiunea se desfăşura în faţa noastră.

Aici nu ai parte de aglomeraţia clasică de pe litoral, acompaniată de muzică dată tare sau de trafic auto. Este locul unde vacanţa este la ea acasă.

Încinşi în soare preţ de 40 km, am făcut o binemeritată oprire la restaurantul din staţiune, unde am servit câte o ciorbă şi o plachie de crap, asezonate cu câte o bere rece. Am mai stat la restaurant să se aşeze mâncarea şi să ne mai uscăm puţin, după care a urmat o a doua relaxare – o baie în mare. Ne-am schimbat în costumul de baie şi ne-am bălăcit într-un mic golfuleţ din apropiere. Apă caldă, valuri liniştite şi o atmosferă de vacanţă in toată regula. Nu mai aveai nevoie de altceva.

Se făcuse aproape 6 şi noi cu greu ne pregăteam să plecăm de pe plajă. Nu ştiam ce ne aşteaptă, dar eram optimişti. Cei 53 de km pe care îi mai aveam de parcurs păreau un fleac. Plus că mai aveam de trecut şi peste canalul 5 (unde ecluza era ruptă) pentru a putea intra în Grindul Lupilor.

Am pornit dinspre Gura Portiţei pe acelaşi drum pe care am venit, dar, după 2,5 km, am făcut dreapta către canalul 5. Am abordat o potecă mai puţin circulată, unde buruienile şi tufişurile creşteau nestingherite. Reperul pentru această porţiune erau tot stâlpii de curent, dar chiar şi aşa, intrarea pe acest drum se făcea printr-un stufăriş consistent.

Am avansat desul de greu pe acest segment, fiind invadaţi de o grămadă de insecte şi făcând slalom printre crengi şi boscheţi. Verificam des distanţa parcursă şi părea că mergem în ritm de melc. Am reuşit să parcurgem cei 3 km în aproximativ 40 minute. Începusem să avem cauciucurile mai lăsate, fiind nevoiţi să facem opriri dese ca să mai remediem situaţia.

Ajunşi la ecluză, am constat că fără barcă nu avem nicio şansă să trecem.

Câţiva muncitori de pe partea opusă ne-au sfătuit să vorbim cu un nea Mircea ca să ne ajute să trecem. Am mai aşteptat şi am reuşit să vorbim cu acest nea Mircea, care ne-a spus să mai aşteptăm puţin până să vină să ne ia. Între timp a plecat în altă parte cu barca, iar noi am mai schimbat câteva camere înţepate. După mai bine de jumătate de oră vine şi barca să ne ia, dar nu era nea Mircea, ci alt ajutor de-al lui probabil. Am înghesuit bicicletele în barcă şi am trecut imediat pe malul celălalt.

Era trecut de ora 7 şi soarele se pregătea încet să apună. Parcursesem peste 50 km, dar opririle pt a umfla roţile erau din ce în ce mai dese. Mai schimbam câte o cameră atunci când era imperios necesar, încercând să drămuim camerele noi pe care le mai aveam. Pe multe porţiuni din Grindul Lupilor pedalai ca prin pădure, drumul fiind mărginit de numeroşi copaci.

După ora 8 am scos lanternele ca să putem vedea pe unde pedalăm. Ne apropiam de km 60 al traseului, când începem să auzim nişte câini în depărtare, nepărând a fi prietenoşi. Urma un pod peste Canalul 2, lângă care erau câteva aşezări. Ne-am oprit şi am mers pe lângă biciclete. Trebuia să ne dăm seama dacă sunt legaţi sau nu. Am trecut cu bine această porţiune, răsuflând uşuraţi.

Intrasem deja pe drumul comunal 79 cu direcţia Sinoie. De la ieşirea din Grindul Lupilor până în sat sunt 5 km de parcurs, cu puţină urcare la început. Ne-am oprit iar să mai schimbăm nişte camere, întrucât iar nu mai puteam avansa. Această operaţiune lua ceva timp pentru că nu puteai să scoţi doar vechea camera şi să o înlocuieşti cu una nouă. Trebuia verificat cu atenţie cauciucul şi scoşi toţi ţepii intraţi prin el. Până aici eu am fost chiar norocos şi nu am schimbat nicio camerâ.

În Sinoie am intrat pe asfalt, unde am putut să creştem viteza de deplasare. Se făcuse deja 11 noaptea şi vroiam să ajungem mai repede la maşină. După câţiva km pe asfalt am făcut şi eu o pană şi a trebuit să forţez o camera de 27 pe o roată de 29. A mers fără nicio problemâ.

Următorii 14 km, asflatati, i-am parcurs uşor, dar traseul nostru includea şi nişte drumuri pe câmp. Să mergi noaptea pe câmp nu e tocmai plăcut, dar nu aveam de ales. La ieşirea din satul Traian am fost lătraţi de o turmă de câini care îşi păzeau conştiincioşi teritoriul. Bateriile de la telefon erau şi ele pe terminate, dar ne-au ajuns cât să ajungem până la Pădurea Vadu. Aici eu am făcut iar pană şi, neavând nicio camerâ rămasă, a trebuit să merg pe lângă bicicletă până la maşină (aproximativ 3 km).

Am ajuns la maşină la 2 noaptea, obosiţi, puţin înfometaţi şi nehotărâţi ce să facem. Până în Bucureşti am fi avut de mers 3 ore cu maşina, dar la gradul de oboseală pe care îl aveam nu ar fi fost o idee bună. Am decis să dormim câteva ore în maşină. Aşa am făcut, iar dimineaţa am pornit spre Bucureşti.

Cum a fost tură aceasta? În primul rând, cea mai lungă din palmares. Şi nu doar că distanţă (95 km), dar ca şi durată, încheind traseul a doua zi de la pornire. Fără o aşteptare lungă la canalul 5 şi fără camere sparte, probabil am fi încheiat tura la o oră mult mai decentă. Prima parte, până la Gura Portiţei, nu a ridicat totuşi niciun fel de problemă. Am ales să pedalăm pe acest traseu în luna septembrie, atunci când nu mai este aşa de cald. Chiar dacă in septembrie ziua este puţin mai scurtă, nu aş recomanda parcurgerea traseului în lunile iulie sau august.

Rezumat traseu: Vadu – Plaja Vadu – Canalul Edighiol – Canalul Periboina – Gura Portiţei – Canalul 5 – Grindul Lupilor – Canalul 2 – Sinoe – Istria – Traian – Pădurea Vadu – Vadu

Traseul poate fi descărcat în format GPX/KML de aici.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne ȋmprietenim