Tot în luna aprilie a acestui an ne-am aventurat pe un nou traseu. Chiar dacă pe la ştiri vedeai cu o zi înainte că toată ţara e sub zăpezi, prognoza meteo din weekend ne-a convins să ieşim din casă. Frumuseţea peisajelor buzoiene ne atrage de fiecare dată ca un magnet. Aveam pregătit un traseu nu foarte lung, de aproximativ 40 km.

Din Bucureşti se fac puţin peste două ore până în satul Vintilă Vodă, locul de plecare în traseu. Apropiindu-ne de Buzău, am remarcat de la distanţă că dealurile sunt albe la culoare, semn că zăpada nu avusese timp să se topească. Nu eram pregătiţi pentru o tură prin omăt, dar nici cale de întors nu mai era.

Am parcat maşina în sat şi ne-am apucat să pedalăm spre Mânzalesti, pe drumul judeţean 203K. Traficul pe această porţiune de drum este mult mai redus faţă de primii km ai drumului judeţean de la ieşirea din Buzău. Acolo agitaţia este mult mai mare şi parcă nu merită să te aventurezi cu bicicleta in aglomeraţie.

Drumul şerpuieşte pe lângă râul Slănic şi trece din când în când de pe o parte pe cealalată a albiei râului.

Pedalăm aproximativ 8 km, trecând prin satele Sârbeşti, Beşlii, Satu Vechi şi ajungem la Piatra Albă sau”La Grunj” – o formaţiune pe care am mai întâlnit-o şi în alt traseu din Buzău, despre care am povestit aici.

Cu puţin înainte de intersecţia cu drumul judeţean 204M (acolo unde se află şi obiectivul de mai devreme), există un indicator cu Muzeul Timpul Omului. Am intuit cam care ar fi clădirea care ar găzdui acest muzeu, dar nu părea să fie deschisă publicului, aşa că nu am insistat. Mai multe detalii am găsit pe internet aici.

Ne-am continuat traseul, făcând dreapta către satul Jghiab.

Drumul judeţean 204M este mai retras de civilizaţie, cadrul fiind natural, lipsit de case. Asta preţ de 3 km, până începi să vezi câteva case ce ţin de satul Gura Bădicului.

După 1 km urmează satul Jghiab, unde drumul judeţean 204M trece peste un râu şi pare să se înfunde. Observăm un alt pod la 50 m distanţă şi ne îndreptăm către această variantă.

De la cel de-al doilea pod începem o urcare serioasă pe asfalt.

În scurt timp observăm o continuare a drumului judeţean care chiar dacă am fi ales-o, părea dificilă de parcurs. Ne-am abătut astfel de la traseul iniţial, porţiunea asfaltată făcându-ne cu ochiul.

Rampa este abruptă, în 2 km urcând o diferenţă de nivel de 150m.

Ne delectam cu ce vedem în jurul nostru: copaci înfloriţi şi dealuri presărate cu zăpadă.

Suntem pe drumul comunal 102 şi în curând facem dreapta, încercând să ajungem printr-un drum de legătură la alt drum comunal: DC 198. Aici situaţia se schimbă şi de la asfalt ajungem la o urcare prin noroaie, unde era dificil chiar şi să stai în picioare, darămite să mai şi pedalezi.

După o pauză de poze cu bicicletele prin zăpadă, pedalăm încă un km până la intersecţia cu drumul comunal 198, unde facem dreapta.

Pedalatul devine mai uşor pe acest drum, fiind pietruit şi cu mai puţin noroit.

Observăm de sus porţiunea de drum pe unde urcasem mai devreme.

Cei 4 km care urmează pe o curbă de nivel ne lasă loc să admirăm peisaje parcă desprinse din alte filme.

Ocazional mai vedem câteva construcţii ce par a fi garaje pentru maşini. Probabil că cei care locuiesc în casele de mai jos îşi lasă maşinile în aceste garaje, fiindu-le greu să şi-o lase în faţa casei.

La următoarea intersecţie scăpăm de drumul pietruit şi intrăm pe asfalt. Câteva indicatoare ne arată că mergem spre drumul judeţean 204C şi că varianta care coboară duce în satul Lacurile.

Ieşim din zona împădurită şi ne apropiem de intersecţia cu drumul judeţean. Înainte să facem dreapta, conform traseului planificat, ne-am oprit să facem poze la zăpada adunată pe marginea drumului. Stratul considerabil de zăpadă te-ar face să crezi că eşti undeva pe Transfăgărăşan, nu prin judeţul Buzău.

Mai urcăm puţin de la intersecţie şi ajungem la drumul judeţean. Suntem în cel mai înalt punct al traseului (undeva la aproape 900 m). Coborârea care urma ne-a distras atenţia şi ne-a făcut să ne abatem de la ce aveam în plan. Ar fi trebuit să o luăm către Bisoca şi să dăm o buclă care ne-ar fi scos tot pe drumul judeţean 204C, dar undeva mai jos. Chiar şi aşa, până la maşină aveam să pedalam numai pe DJ 204C, aproximativ 19 km.

Până în următorul sat, Săruleşti, aflat la mai bine de 12 km de intersecţia de mai devreme, nu am văzut decât o singură maşină. Sunt puţini şoferi care să se aventureze pe acest drum. Am mai făcut câteva popasuri acolo unde erau puncte de belvedere.

Unele porţiuni de drum erau asfaltate şi puteai coborî în viteză liniştit, dar de multe ori te trezeai că asfaltul a fost înlocuit de pământ şi de gropi.

Tot în Săruleşti, ne-a atras atenţia un grajd cu cai, pe partea dreapta a drumului, amenajat ca în filmele western. Pe clădire am remarcat un steag suedez şi o sigla: Michelle’s Horses. La o căutare ulterioară pe internet am găsit mai multe detalii despre acest complex aici si aici.

În acest grajd erau mai mulţi cai, dar doi dintre ei erau mai fotogenici, aşa că le-am făcut câteva poze.

La 3 km depărtare mai există o serie de căsuţe şi un întreg domeniu care aparţin aceluiaşi proprietar.

Până la maşină mai erau doar 4 km de parcurs. Am ajuns din nou la drumul judeţean 203K şi am făcut dreapta către Vintilă Vodă.

Întreagă tură am terminat-o în aproximativ 6 ore şi jumătate. A fost un traseu mai scurt faţă de altele si a avut inclus la pachet zăpadă, un lucru mai rar întâlnit în evadările noastre cu bicicleta. Cei 40 de km au avut o diferenţă de nivel de 700 m, urcările fiind preponderente în prima jumătate a traseului. Am avut parte de vreme bună, însorită, care a pus în evidenţă zăpada aşternută pe dealuri.

Rezumat traseu: Vintilă Vodă – Sârbeşti – Beşlii – Satu Vechi – Mânzăleşti – Gura Bădicului – Jghiab – Cireşu – Lacurile – Săruleşti – Vintilă Vodă

Traseul poate fi descărcat în format GPX/KML de aici.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne ȋmprietenim