Cred ca Banatul este zona cu cel mai mare potential de aventura din tara. Granita dintre judetele Mehedinti si Caras, cu Parcurile Nationale Cheile Nerei-Beusnita si Domogled-Valea Cernei, reprezinta si granita dintre lumea asfaltului si un soi de taram de basm, salbatic si vechi, unde natura parca se ascunde de om, incercand sa-i atraga atentia cat mai putin, doar ca sa se asigure ea ca va ramane curata, misterioasa si necunoscuta pentru cat mai mult timp.

Chei sapate de apa printre calcare poroase, pesteri cu etaje suprapuse sub pamant, rauri repezi, cascade despre care s-a dus faima peste mari si tari, paduri cu specii care nu se regasesc in alta parte a tarii, o clima cu influente sub-mediteraneene, catune de poveste si mostenirea dacilor, habsburgilor si maghiarilor, toate adunate intr-un singur loc. E putin spus, dar natura Banatului este cu totul alta lume.

  

  

Valea Cernei are o energie aparte; nu degeaba mii de yoghini isi desfasoara de ani de zile in zona intalnirile lor de integrare spiralata, pardon, spirituala in absolut. Nu e gluma, chiar sunt cu miile si chiar se intalnesc in fiecare an in mai la Herculane, pentru a medita si pentru a participa la simpozionul international de yoga.

Un alt fel de farmec le au taberele de aventurosi, veniti din Cehia,Polonia, Slovacia la explorari de natura salbatica in muntii Caras si Mehedinti. Ii vezi rasfirati in poieni, langa corturi, sau in trafic prin Herculane, in Land Rover si Pathfinder-urile lor incarcate cu caiace, barci de rafting sau echipamente de escalada. Tare simpatici. Intreaga Vale a Cernei e populata de omuleti cu bete de trekking sau defiland in neoprene.

N-am apucat sa gustam prea mult din intreg tinutul (inca). Am reusit sa poposim doar de doua ori pana acum, pe aceeasi Vale a Cernei. Deh, drumul de la Bucuresti e lung si obositor, bata-l vina.

Cativa kilometri mai sus de Baile Herculane, drumul ce duce spre Baia de Arama deschide accesul spre Parcul National Domogled-Valea Cernei. Pe stanga Muntii Cernei, pe dreapta Muntii Mehedinti, sad ambii ca doi frati de Cerna despartiti. Varfuri calcaroase, paduri intinse de fag, goluri alpine cu jenepenis, izvoare termominerale, prapastii calcaroase si pajisti subalpine cu lapiezuri. Cu asa peisaj intrezarit din masina, casti un pic gura in semn de surpriza si admiratie si anticipezi inca de pe drum cam ce te asteapta putin mai sus, cum te abati de la sosea si te ascunzi pe potecile din paduri.

  

In urma cu cativa ani, am ajuns aici prin pura intamplare, in urma unui pont primit de la o cunostinta, legat de un soi de teambuilding organizat prin partile locului de o firma din Timisoara. Doua telefoane mai tarziu si fara prea multe informatii la bord, ne-am lipit grupului venit din tot din Bucuresti. Nu am participat la toate activitatile, am avut parte insa de un rafting ca-n carti pe o Cerna suparata si de un trekking de l-am tinut minte si zilele ce-au urmat, cand abia imi taraiam corpul lenes la birou, oftand la fiecare treapta urcata si chinuindu-ma sa tin o sticla de apa in mana, fara sa ma vait “au, au” la fiecare inghititura:)

Bai, dar ce fain o fost! Ca o leguma, pe drumul de intoarcere spre casa, imi parea asa rau ca s-a terminat si, ca dupa orice prima experienta de gen, am trecut rapid la planificarea pe tot restul anului: au urmat o parapanta, alte ture de trekking, alt rafting, canioane, tiroliene,pesteri ude si reci…

Apai, a cui e vina? Mereu organizatorul e de tras la raspundere. In cazul de fata, aceeasi echipa timisoreana Vertical Adventure, care ne-a adus pe Valea Cernei acum ceva ani, ne-a ademenit in 2015 cu un program de 1 mai muncitoresc pe care n-aveam cum sa-l refuz.

  

Cronologic vorbind, prima zi a fost dedicata pesterii Topolnita, a doua ca marime din tara, cu o lungime a galeriilor de 25 km, galeriile fiind dispuse pe patru nivele (doua fosile, unul subfosil si unul activ). Sunt 5 intrari, noi am parcurs o scurta portiune ce porneste din satul Ciresu, accesul in pestera fiind prin Gura Prosacului, un portal inalt de 67 de metri. Am iesit cateva ore mai tarziu, prin ceea ce cred ca este Gaura lui Ciocardie, un labirint cel putin la fel de spectaculos ca si intrarea, in balaceala pe spate si zgaiere lunga la lumina ce-si facea loc printre dantelaria de calcar.

Drumul de 70 km din Herculane pana in satul Ciresu (pe DJ607B ce trece prin Bunoaica) dureaza maxim 1h30. Pana in Bunoaica asfaltul este bun (pe alocuri cu gropite in obraji), de la intrarea in sat mai sunt cativa kilometri de parcurs pe o semi sosea de tara, intr-o stare mai mult decat decenta.

Urmatoarea zi, pe o ploaie marunta, unii au ales traseul spre catunele ascunse din munti, Inelet si Scarisoara, altii un dus in cascadele canionului Ramnuta iar cei ramasi s-au suit in barcile de rafting si s-au intrecut pe Cerna pana au ajuns in Herculane, in dreptul hotelului Roman. Indiferent de varianta aleasa, de apa nu scapai. Portiuni tehnice, bolovani pozitionati strategic in cale, cateva cascade ca sa nu uitam de ce ne-am costumat in neoprene si multi curiosi pe marginea drumului, care se uitau ca la niste ciudati. Incercau probabil sa inteleaga de ce aduceam a scafandri si tipam unii la altii ba cu “dreapta inainte”, ba cu “stanga inapoi”, cand cu “fundu-n barca”. Nehotarati scafandrii:)

In a treia zi, cu soarele la pachet, am parcurs unul dintre cele mai soft canioane de pe Valea Cernei – Drastanic. Fiind la prima coborare in rapel, mie mi s-a parut oricum, numa’ soft nu. Dar daca tot trebuie sa pornesti de undeva… M-am fofilat, m-am panicat, m-am udat si m-am vaitat; am dat cu coatele de pereti si mi-am julit picioarele pana m-am relaxat suficient cat sa pot sa ma sprijin decent in ele. Apa era rece, eu transpirata de concentrare, iar cand am terminat cu mofturile de printesa de oras, am recunoscut ca femeia se plange mereu, in asteptarea mainii salvatoare a barbatului care sa o scoata din belea.

Nu stiu cum au reusit trainerii sa tina sub control aproape 80 de oameni, impartiti pe ture diferite, desfasurate pe parcursul a trei zile. Fiecare zi a avut mai multe ture, pentru a nu supraincarca instructorii si pentru a evita inghesuiala in grup. Mare bataie de cap sa coordonezi cu calm si rabdare atatia nerabdatori entuziasti. Baietii au ramas la fel de amabili, glumeti, flexibili in adaptarea programului la schimbarile vremii si dispusi sa acomodeze cerintele celor mai pretentiosi dintre noi. Am gasit de fiecare data o mana de care sa ma agat la nevoie si cuvinte de incurajare in momentele de indoiala.

Implicati si prezenti, cei din echipa Vertical stiu sa te scoata din zona de confort fara a pune presiune, obligandu-te sa-ti fortezi limitele pe care tot tu singur ti le impui si fiind mereu disponibili pentru o imbarbatare si un sut in fund afectuos, atunci cand te gandesti ca e prea rece sau prea adanca apa. Injuri putin printre dinti, iti trece o data prin cap “oare ce naiba caut eu aici?” dar dupa ce iti iei avant si sari, chit ca nu te descurci prea admirabil, la sfarsit te bucuri nespus ca ai facut-o si, invariabil, mai vrei o data.

Pentru ca sentimentul de a fi trecut un hop si de a descoperi ca poti face un pic mai mult e priceless. Si asta inseamna dezvoltare personala. O bariera fizica doborata este de fapt daramarea unui prag psihic de care te ancorezi in frica.

Mental vorbind, baietii te lucreaza bine. Iti arunca exact cuvintele de care ai nevoie, atunci cand trebuie, ca tensiunea sa creasca atat cat se cere, pentru ca la sfarsit, cand oftezi a “pfiu”, sa te simti oleaca mai puternic si mai capabil. Nu neaparat fizic, cat psihic. Daca creierul stie ca poate, corpul o sa urmeze instinctiv instructiunile. Iar procesul in sine nu poate fi decat distractiv si sanatos. O sa te intorci cu julituri, vanatai si mers cracanat de febra musculara. Dar toate accesorizate cu un zambet cat China o sa-ti faca fata mai luminoasa. Si o sa intrebi “can we do that again pretty please?”:)

Vertical Adventure nu sunt genul clasic de organizatori de teambuildinguri si ture de aventura. Nu croiesc programe in jurul considerentelor standard, tip buget corporatist, numar de participanti sau locatia dorita de manager. Cu flexibilitate, rabdare si deschidere, sunt interesati mai degraba de valoarea adaugata pe care o livreaza echipei la sfarsit. Ofera experiente, emotii si dezvoltare personala. Lucruri pe care mai greu le poti obtine lenevind la piscina cu colegii sau dansand pe muzica anilor ’90, mixata de DJ Chef by day, party guru by night, in discoteca improvizata de la subsolul hotelului 🙂

Oferta lor se bazeaza pe activitati outdoor, programe de dezvoltare personala sau ture de aventura desfasurate in diverse zone cu astfel de potential. Pentru locatii, detalii despre echipa sau contact, folositi cu incredere pagina oficiala EVA sau pagina de Facebook . Pentru adevaratele momente Kodak 🙂

Petitie catre managerul meu:  putem organiza un Team’s Outdoor Race? Can we? Can we? )

Ca variante de cazare pe Valea Cernei, aproape de tabara ghizilor, cea mai la indemana ar fi camparea, laolalta cu restul grupului. Daca nu ai cort, te imprumuta cu echipament complet organizatorii si ai parte de bonus – foc de tabara sau cine descantate la ceaun…gulas, fasole cu ciolan, vin de tara – gulp, sa inghitim in sec 🙂

Daca noaptea instelata (de cer sau de licurici), privelistile matinale marca Photoshop sau aerul puternic ozonat nu te conving, atunci apeleaza cu incredere fie la Motelul Dumbrava, aflat la cativa pasi de tabara de corturi a organizatorilor, fie la casutele de vacanta de la Popas Gorjanul, aflat la 4-5 km mai jos, inspre Herculane.

Daca la Dumbrava am stat la primul popas pe Valea Cernei, anul asta am nimerit, tot prin recomandare, la Gorjanul. Indicatorul de pe partea dreapta a drumului 67D arata spre cabanutele aranjate in terase, pe marginea Cernei. Ai deci parte de aceleasi vederi, de aerul ionizat si de una dintre cele mai primitoare gazde pe care le-am intalnit. Pentru detalii click aici, singura mentiune este ca numarul direct de telefon este 0724 881 205. (societatea care administreaza casutele de vacanta detine si un Popas Gorjanul in statiunea Herculane).

Semnalul in zona este extrem de slab (spre lipsa), asigurati-va deci ca toate detaliile logistice sunt puse la punct inainte de a iesi din Herculane.

Aici gasiti informatii despre accesul in Parcul National Domogled-Valea Cernei, harti, obiective si o lista exhaustiva cu trasee turistice.

Daca iti place si ti se pare util, te astept si pe Facebook sa ne imprietenim 🙂