Cauţi o alternativă la suprasaturata Vale a Prahovei, pentru o escapadă de weekend? Un loc mai aerisit, unde poţi relaţiona la fel de bine cu natura ca la Trei Brazi, Susai sau în Poiană? Încearcă Munţii Vrancei, undeva la intersecţia dintre Ţinutul Secuiesc,Moldova şi Muntenia. Faci maxim 4 ore din Bucureşti până în zonă, dar dacă pui la socoteală coada de la Braşov până în Sinaia dintr-un weekend de sezon, ieşi poate la fel cu timpii de trafic, dar cu siguranţă mai câştigat la categoria experienţe faine în sânul naturii, pentru o reȃncarcare corespunzătoare a bateriilor.

La 70 de km după Focşani, intri în Parcul Natural Putna-Vrancea. Şi unde e Parc Natural, e rost de chei,cascade,trasee prin pădure şi destindere în firul ierbii.

• Ce vizitez?

Punctul fierbinte al zonei este Rezervaţia Naturală Cheile Tișiţei.

Dacă vii dinspre Focşani, fă stânga la podul aflat la scurtă distanţă de la intrarea în staţiune şi urmează indicatorul din dreapta înspre chei. Interesant este că obiectivul este semnalizat numai pe sensul Focşani-Lepşa, în sens invers neexistând indicator.

Maşina o poţi parca la circa un kilometru de la indicator,în faţa intrării în rezervaţie.Rangerul îţi va cere 3 lei de adult pentru taxa de parc şi tot lui îi poţi cere eventuale lămuriri cu privire la traseu.

Traseul amenajat însumează circa 9 km dus întors, pe care îi poţi străbate într-un ritm relaxat în circa 3 ore (adaugi încă 2-3 pentru întoarcere). Nu există porţiuni dificile, urcuşuri greoaie, totul se rezumă mai degrabă la un mers în linie dreaptă, pe poteci extrem de înguste pe alocuri, traversând ici colo poduri improvizate peste rȃu, bolovani căzuţi în albie sau alunecând pe grohotişuri sporadice. Cu siguranţă nu este un drum pentru balerini sau tenesi cu talpă subţire şi “alunecoasă”.

   

   

  

Cu puţină atenţie şi mult echilibru, este traseul perfect pentru familii cu copii, cupluri cu câini, vârstnici şi culegători de frăguţe proaspete.În funcţie de cât de mare e poftă de fragi, timpul de parcurgere a traseului poate creşte considerabil 🙂

  

  

Mulţi aleg o simplă plimbare lejeră, de maxim o oră prin chei, întorcându-se acolo unde porţiunile devin uşor tehnice şi poteca se îngustează, marcând vertiginos marginea prăpastiei.

Lucrurile devin însă cu adevărat interesante pe măsură ce perseverezi în curiozitate: potenţialul forestier a zonei a atras atenţia austriecilor, care se pare că au construit o mică cale ferată în jurul anilor 1900, care să ajute exploatarea lemnului. Şinele au fost îndepărtate, iar în urma unei acţiuni de ecologizare a zonei, singurele urme ale fostei cai ferate sunt cele 3 tunele, piesele de rezistenţă ale traseului. La circa două ore şi jumătate de la intrarea în chei, îţi ies în cale primele două tuneluri, mici, urmat de Tunelul Mare, cu o lungime de 267 de metri.

  

  

Se circulă în şir indian şi în linişte prin bezna tunelului, existând riscul căderii de pietre, iar frontala este indispensabilă pentru a avansa fără să te împiedici de bolovani.

La ieşirea din tunel, drumul continuă înspre Şaua Geamănă şi Vârfu Cristianu, un traseu dificil de circa 5 ore, care se face cu cortul în spinare, camparea fiind singura opţiune, odată ajunşi în vârf.Panoul de la intrarea în rezervaţie atenţiona asupra unui teren înclinat şi alunecos în urcarea la “Gâtul caprei” şi o orientare dificilă la urcarea în Golul Roibului pe timp de ceaţă. Plus 4 traversări prin apă după Tunelul Mare. Sounds like an adventure 🙂

Se pare că urşii,lupii şi râşii sunt la ei acasă prin părţile locului, aşa că riscul de a te întâlni cu un Moş Martin la abaterea de la drumul bătut nu sunt de neglijat, oamenii obişnuind să lase mâncare şi gunoaie în urmă, fapt ce acţionează că un magnet pentru animalele mâncăcioase.

La intrarea în chei, am fost avertizaţi de localnici că turişti la ora aia nu prea bântuiau, iar cu câteva zile în urmă, un grup tocmai se refugiase de un urs într-o cabană părăsită de pe traseu, aşteptând salvamontul. Dacă digeri avertismentele şi le completezi cu zecile de panouri informative împrăştiate de-a lungul traseului, care îţi aduceau la cunoştinţă cam cum arată un râs, ce mănâncă un lup sau cam care îi este pulsul unui urs în pas de jogging înspre potenţială lui masă de prânz, situaţia devine deja ironică. Parcă la fiecare câteva sute de metri ţi se reaminteşte cam ce rol ai putea juca tu, simplu turist paşnic, în viaţă unei jivine sălbatice, pe proprietatea privată a căruia îndrăzneşti a te aventura.Să zicem doar că răsuflam a “pfiu” de fiecare dată când mai vedeam o faţă de om pe drum, căzând în nelinişte după mai mult de jumătate de oră în care ne simţeam prea singuri.

Se pare că sunt şi ceva exagerări la mijloc, dar au reuşit să ridice puţin tensiunea şi să alerteze oarecum simţurile. Am simţit nevoia de o mare nuga cu ciocolată după, care să liniştească adrenalina.

  

  

---

Suita de repezişuri ale cascadei Putna însumează circa 80 de metri,iar căderea de apă se îndreaptă spre un bazinet adânc de 12 metri.La 250 de metri în aval, se află vechiul curs al apei,deviat spre albia actuală în urma proceselor tectonice care au dus la prăbuşirea unei porţiuni din albia iniţială.

  

   

  

Ca să ajungi aici, dacă direcţia de mers este Târgu Secuiesc-Focşani, pe DN2D,la ieşirea din Lepşa, a două stradă la dreapta, urmează indicatorul spre cabana “Cascada Putnei” care te aduce la intrarea în parcarea improvizată. Taxa de vizitare este de 2 lei, care se pot plăti la cabanuţa din dreptul căreia coboară treptele spre cascadă.

---

Din centrul staţiunii, urmează drumul naţional 2L până la Mănăstirea de maici Lepşa, ridicată de vrânceni în 1774, arsă în 1929 şi reconstruită în 1931. În 1960 maicile venite aici din 1952 au fost alungate de comunişti, iar mănăstirea transformată în depozit forestier, apoi grajd şi mai târziu tabără şcolară. A fost resfinţită în 1990, când noi anexe au început a fi construite, inclusiv biserica nouă. Biserica veche, de lemn, încă mai este împodobită cu policandrul primit în dar de la regele Carol al II-lea în 1934.

  

  

  

Asfaltul impecabil se termină în mod previzibil în dreptul mănăstirii, astfel că, dacă pare tentantă o vizită la Soveja, urmând mai departe acelaşi DN2L, cele câteva cratere care se întrezăresc în şosea şi indicatorul care spune DN2L km 74-61 Lepşa Soveja Închis, dau de gândit.Sunt cam 13 km în total, uşor de parcurs cu bicicletă şi nu imposibil de traversat cu maşina, pentru fanii curselor cu obstacole.

• Unde dorm?

În zona Parcului Natural se poate campa, iar dacă te orientezi spre una din multele pensiuni răsărite în ultimii ani în staţiune, recomand una din casele mai retrase, pe care le găseşti după trecerea podului înspre Cheile Tișiţei. Nu te grăbi să te arunci la prima pensiune ieşită în cale la drumul naţional 2D care străbate Lepşa. Cu toate că găseşti cazare şi la 60-70 de lei pe noapte, nu înseamnă neapărat că este şi afacere bună. Pe principiul “câţi bani dai, atâţia face”, pensiunile la drumul principal pot include în tarif şi zgomot de la trafic sau de la vecinii de palier.Pe Turistinfo găseşti 50 de listări la categoria “Lepşa”, am încercat să vizităm câteva după ce aruncasem un ochi pe descrierea de aici, însă socoteala din online nu prea se potriveşte cu cea de la faţa locului. Pentru omenie şi mâncare bună, poziţie liniştită şi grădinȃ cu privelişte, aş încerca varianta Dana 3 la următoarea mea vizită.

Cazările mai cu dichis costă de la 100 la 140 de lei pe noapte, micul dejun fiind de regulă 15 ron/persoană, prânzul 25-35 ron iar cina de regulă nu depăşeşte 25 ron/persoană.Bineȋnţeles, găseşti şi cazări la 200-250 de lei pe noapte, cu piscină, grădină şi DJ la pachet… ai de unde alege, după preferinţe şi buget.

• 
• 

  Cabana Cascada Putna – în aşteptarea unui viitor mai bun

  Unde mănânc?

La nici un kilometru de la intrarea în staţiune dinspre Focşani, pe stânga, găseşti Păstrăvăria Lepşa. Au un program destul de ciudat, fiind deschisă de luni până vineri de la 10.00 la 18.00, iar în weekend până la 16.00, însă peştele este mereu proaspăt, iar dacă nu mai prinzi păstrăv, înseamnă că a fost vândut tot pensiunilor din zonă, care au restaurant. Astfel că, dacă alegi să mănânci la una din ele, sunt 90% şanse ca păstrăvii să fie proaspăt achiziţionaţi în aceeaşi zi de la păstrăvăria cu pricina.

  

Alternative la restaurant ar fi Casa Albert sau Dalia, ambele la drumul principal, înspre ieşirea din Lepşa, pe dreapta, cum vii dinspre Focşani. Nu te aştepta la minuni culinare, dar restaurantele sunt decente, iar meniul destul de satisfăcător.

• Sfaturi practice

– Cheile Tișiţei măsoară 4.5 km, iar traversarea lor durează cam 6 ore dus-întors (în funcţie de ritmul fiecăruia şi de numărul de pauze fotografice făcute pe parcurs). Oricum, sub 4 ore nu scoţi traseul, aşa că suficientă apă, ceva provizii de mâncare şi un echipament corespunzător nu sunt un simplu moft.

– În principiu, încălţămintea cu aderenţa bună şi o protecţie corespunzătoare împotriva mărăcinilor, urzicilor sau a soarelui asigură că nu va fi cazul să terorizezi pe nimeni cu întrebarea “mai e mult?”

– În timpul weekendurilor de vară, traseul cheilor poate fi suficient de aglomerat, încât să mergi în şir indian pe potecile înguste şi să trebuiască să te adaptezi la ritmul vecinului din faţă.

  

       *        *        *

Lepşa este o staţiune care promite, dacă are cine să se ţină de buna ei gospodărire turistică. Deşi Munţii Vrancei sunt vaşti şi ofertanţi, trasee turistice amenajate sunt încă puţine, posibilităţile de agreement limitate şi deja zăreşti destule cabane abandonate şi pensiuni scoase la vânzare, semn că fluxul de turişti nu a fost pe măsura aşteptărilor.

Şi nici nu trebuie să te încumeţi la aşteptări mari, când iarna nu pui la dispoziţia vizitatorilor mare lucru, iar vara oferta de cazare depăşeşte cu mult interesul turiştilor de weekend.

Pe tot cuprinsul Munţilor Vrancei se pare că nu există nicio cabană inclusă în circuitul turistic, site-ul Parcului Natural încă are de lucru până la a deveni o sursă completă de informaţii pe care te poţi baza, iar la capitolul promovare, tot cu turiştii trebuie negociat. Un client câştigat aduce cel puţin un altul după sine.

  

   *        *        *

Munţii Vrancei sunt leagănul Baladei Mioriţa şi sursă de dezbateri privind legenda Babei Vrâncioaia. Nici nu contează dacă Ştefan cel Mare a poposit sau nu în casa Vrancioaiei şi i-a învins pe turci cu ajutorul celor 7 flăcăi ai babei, cărora mai apoi domnitorul le-a dăruit cei 7 munţi mândri drept răsplată pentru curajul şi vitejia lor.

Unii istorici spun că fondarea celor 7 sate – Bodești, Spirești, Negrilești, Bârseşti, Spulber, Păuleşti şi Nistoreşti nu are un fundament real în povestea cunoscută. Dar atâta timp cât locurile se leagă de o legendă, nu văd niciun rău în promovarea regiunii pe baza lor.

De la aceeaşi idee a luat naştere şi Muzeul Rădăcina Vrancei. Cu 20 de km înainte de intrarea ȋn Lepşa, în satul Bârseşti, la DN2D vei vedea o căsuţă mică, ţărănească, unde un bătrân vrâncean şi-a făcut propriul muzeu. A strâns toată viaţa obiecte de prin casele localnicilor, a primit donaţii şi piese vechi în dar şi le-a înghesuit pe toate în mica căsuţă,devenită comoară etnografică.

  

  

  

Costică Beşa este un bătrânel care te va impresiona. Îţi va face demonstraţii la instrumentele vechi la care ştie să cânte: cobză, cimpoi,fluier,tobă,ocarină sau bucium, îţi va povesti mândru cum este chemat prin ţară la festivaluri populare şi-ţi va explica ce ştie să facă şi cum se foloseşte fiecare din obiectele adunate: piese din gospodărie,decoraţii,pistoale,costume populare, săbii de pe vremea lui Ştefan cel Mare, moşteniri ale străbunicilor de prin părţile locului.

Bătrânul vrea ca zestrea înaintaşilor să ajungă mai departe şi ca tinerii să înveţe despre istoria bunicilor, să respecte tradiţia şi să iubească tot ce se trage din poporul lor, să nu uite de unde vin şi să nu desconsidere nişte valori pe care ei le văd ca învechite, depăşite şi demodate.

Sună de bun simt, nu? Oameni ca nea Costică sunt pe cale de dispariţie şi orice promovare, încurajare şi ajutor duce mai departe o bucată din identitatea noastră.

  

  

Nu te costă nimic să intri, se recomandă totuşi o donaţie, oricât de mică, pe care nea Costică o va folosi pentru a cumpăra în continuare noi piese pentru muzeul lui.

Vizita la Rădăcina Vrancei mi-a adus aminte de Poarta de Sub Feleac, de pe dealurile Clujului, unde o familie de oameni la fel de harnici şi iubitori de tradiţie, au reuşit cu multă muncă şi răbdare să-şi transforme casa într-un muzeu cu o poveste.

---

Tot în Bârseşti, la 2.5km de casa lui Costică Beşa, se află Casa Vrancioaiei. Am omis-o intenţionat, din lipsă de timp, dar acum regret că nu am poposit puţin la locul de naştere a legendei Babei Tudora, cu cei 7 fii ai săi care l-au ajutat pe Ştefan cel Mare să câştige în faţă turcilor în lupta de la Vaslui. Căsuţa este mică, dar numai priveliştea de pe dealul pe care a fost aşezată şi merită ocolul de 4 minute cu maşina.

Casa este de fapt o replică a unei odăi unde Vrâncioaia poposea în lunile când cosea fânul, construită în anii ‘90.Dar legenda este pusă în scenă şi astăzi, în timpul Festivalului folcloric tradiţional “Baba Vrâncioaia”, organizat în luna iulie.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne imprietenim 🙂