De data asta am ales un traseu ce se află într-o locaţie ceva mai îndepărtată faţă de Bucureşti. Este vorba de localitatea Cheia din judeţul Vâlcea. Planul iniţial a fost să includem valea Cheii, schitul Pahomie, cabana Cheia, iar întoarcerea să o facem pe valea Olaneștiului. Zis şi făcut. După o trezire ceva mai matinală, reuşim să ieşim din Bucureşti în jurul orei 8. Din Bucureşti până la destinaţie sunt aproximativ 190 km, parcurşi în aproximativ 2h 30.

De la Vâlcea am luat-o către Băile Olăneşti pe DN 64 A, iar la intersecţia cu DJ 654 am făcut stânga către Cheia. Am parcat la aproximativ 1 km de intersecţie, undeva lângă o biserică din valea Cheii.

Prima bucată de 5 km din traseu este asfaltată, dar, din cauza lucrărilor de modernizare, drumul este plin de şanţuri, aşa că parcurgerea lui nu este tocmai uşoară.

Primul popas îl facem la schitul Iezer, aflat la 3,5 km de la terminarea asfaltului. Facem o pauză pentru poze, admirăm schitul în liniştea lui şi pornim din nou la drum.

De la schit pedalăm încă 4 km şi ajungem la o intersecţie, de unde se poate ajunge spre schitul Pahomie. După ceva dezbateri şi calcule, ne hotărâm să mergem spre schit. Sunt doar 2,5 km de parcurs, pe valea unui mic râu, doar că traseul include şi o urcare cu diferenţa de nivel de 350 m.

În jumătate de oră ajungem la intrarea în schit, unde găsim o cascadă de mici dimensiuni (izvorul Frumos), cu apă ce se scurge pe muşchi, ceva asemănător cascadei Bigăr doar că la o scară mai mică. Am făcut o pauză de gustare, lângă cascadă, unde există o masă de lemn cu scaune.

De la cascadă am urcat pe o alee până la turnul cu clopotniţă, unde ne-am lăsat bicicletele. De acolo se mai urcă o serie de trepte pentru a ajunge la biserica săpată în stâncă. Pentru cei care au o ţinută ‘indecentă’, există câteva halate albastre la intrare, pentru a putea vizita aşezământul. La prima vedere ai impresia că este doar o jumătate de biserică, dar, odată intrat, observi că biserica este cât se poate de întreagă, fiind ingenios construită sub stâncă.

Biserica este monument istoric, iar în curte există şi alte clădiri anexa: trapeză, bucătărie, magazie, chilii, adăposturi pentru animale.

Schitul Pahomie

După vizitarea schitului Pahomie, am revenit pe valea Cheii. Exceptând câteva zone unde este nevoie de puţină atenţie, coborârea a fost una uşoară şi dintr-o bucată. Revenim în intersecţie, facem stânga şi ne pregătim pentru următorul obiectiv: tunelul. Până acolo mai avem de parcurs încă 9 km cu o diferenţă de nivel de 550 m.

La un moment dat, dăm de un indicator cu cabana Cheia. De aici se poate ajunge în staţiunea Băile Olăneşti (pe marcaj cruce albastră sau roşie).

De la ultimul indicator, urcarea devine ceva mai serioasă, cu câteva ace de păr. Drumul devine mai abrupt, poteca fiind din ce în ce mai sus faţă de albia râului.

De la ieşirea din tunel, alegem coborârea mai lină, de 2 km, care ne scoate pe albia râului. De aici nu mai este mult până la cabana Cheia, doar că mai avem de traversat apa, iar unele poteci sunt fix pe albia ei.

Odată ajunşi la cabană, ne putem delecta cu priveliştea oferită de vârfurile muntoase din parcul natural Buila Vȃnturariţa.

La cabană era linişte şi nimeni nu părea să păzească locul. După ce ne-am învârtit prin curte pentru câteva poze, urcăm la etaj şi ne aşezăm la masă. În scurt timp apare şi cabanierul: un domn mai în vârstă, foarte amabil şi prietenos cu turiştii. Suntem trataţi regeşte cu bere rece din partea casei. Nu putem refuza o asemenea ofertă 🙂 De la cabanier aflăm că drumul de acces către cabană s-a deteriorat în urma inundaţiilor din 2014 şi că zona este frecventată de capre negre. Utilizând un binoclu aflat la îndemână insistăm şi reuşim să „punem ochii” pe o capră neagră ce se plimba pe un versant abrupt.

Timpul trece repede dacă stai la poveşti, aşa că după o oră ne pregătim de plecare, nu înainte de a arunca o privire la camerele din cabană, disponibile pentru turişti.

Ni se recomandă la final o variantă mai scurtă de a ajunge la tunel. Plecăm de la cabană şi coboram spre albia râului. Reuşim să îl trecem relativ uşor, cursul fiind destul de liniştit, dar nu reuşim să vedem vreun marcaj. Bâjbâim destul de mult până găsim marcajul, dar chiar şi aşa traseul este dificil din cauza vegetaţiei foarte înalte. Nu durează mult şi intrăm în pădure, unde urcuşul este foarte abrupt, iar semnalizarea este destul de proastă. Renunţăm la urcuşul drept şi încercăm să stăm pe potecă. Nu este uşor nici pe potecă, pentru că pe jos sunt multe frunze uscate şi pietre. La asemenea urcări este evident că pauzele sunt dese.

După un efort susţinut şi nervi întinşi la maxim, reuşim să ajungem aproape de tunel. De aici avem o coborâre serioasă până la intersecţia cu traseul spre Olăneşti. Aici am testat puţin drumul spre Olăneşti prin pădure, dar am hotărât în cele din urmă să ne întoarcem tot pe valea Cheii. Se întuneca şi nu ne mai doream alte aventuri. Câteodată se aplică şi zicala: drumul cunoscut este cel mai scurt.

Lungimea traseului a fost de aproximativ 56 km, cu o diferenţă de nivel de 1300 m. Noi am reuşit să îl parcurgem în 10 ore.Probabil că am fi scos un timp mai bun dacă nu am fi ales urcarea abruptă pana la tunel şi dacă nu am fi zăbovit prea mult la cabană.

În parcul natural Buila Vȃnturariţa există multe trasee marcate, dar par destul de alambicate. Noi am mers pe bucăţi de trasee cu următoarele marcaje: triunghi albastru, cruce galbenă, cruce roşie şi bandă galbenă.

Rezumat traseu: Valea Cheii, Cheia, Schitul Iezer, Schitul Pahomie, Tunel, Cabana cheia, Tunel, Cheia, Valea Cheii.

Traseul poate fi descărcat în format GPX/KML de aici.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne imprietenim 🙂