La ’89, imediat după căderea regimului comunist, fosta reşedinţă a Ceauşeştilor a fost invadată de reprezentaţi ai celei mai răspândite etnii de pe la noi, pregătiţi a prăda casa de obiectele cele mai de valoare. Nu ştiu cum s-a făcut că în cele câteva zile cât şi-au făcut de cap înăuntru, nu au reuşit să înstrăineze cine ştie ce, mai mult pare că au spart şi distrus, decât furat. Cel mai probabil nu şi-au dat seama de importanţa pieselor din interior. La nici o săptămână au intervenit forţele armate, aşa că respectivii nu au mai avut ce să facă şi au fost evacuaţi.
Mister îmi rămâne şi motivul pentru care muzeul nu a fost deschis publicului decât 27 de ani mai târziu, după ce, între timp, vila de protocol a fost folosită doar ca spaţiu de primire pentru delegaţii oficiale. În urma invaziei „binevoitorilor”, casa a fost avariată în proporţie de 60% şi a fost apoi restaurată timp de un an. De ce a rămas închisă vizitatorilor şi nu a fost valorificat potenţialul muzeal decât abia în martie 2016?
Casa a fost construită în anii 1930 din comanda politică a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, fostul secretar al PNR, la început fiind o casă de protocol. În 1965, când Ceauşescu devine secretar general, o revendică şi o transformă în locuinţa sa privată, rămânând pe întreaga perioadă a dictaturii ceauşiste (1965-1989) reşedinţa soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu şi a copiilor acestora, Nicu, Zoe şi Valentin. Copiii n-au locuit aici permanent, după vârsta de 20 de ani, fiecare plecând pe drumul propriu, astfel că pentru ei, Palatul Primăverii a fost mai mult casa părintească.
Palatul a fost mărit în 1970-1971, cu ajutorul arhitectului Aron Grimberg-Solari, iar designul interior a fost semnat de Agrippa Popescu şi de Robert Woll, care de altfel a fost şi inginerul peisagist al locaţiei.
Privită dinafară, nimic nu-i trădează interiorul împărţit în 80 de camere spaţioase. Aparent o vilă de dimensiuni decente, clădirea este un labirint printre încăperi elegante, foişoare, grădini exotice, cramă, piscină, spa, saloane de înfrumuseţare sau dressinguri impresionante.
1.Turul începe cu biroul lui Nicolae Ceauşescu
Carieră politică a lui Nicu’ a început în 1933, când a devenit membru al Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM). În 1944 devine secretar al Uniunii, iar în 1965 devine Secretar General al Partidului Muncitoresc Român, după moartea lui Dej, fostul lider al formaţiunii politice. În acelaşi an, UTM devine PCR (Partidul Comunist Român), iar în 1974 Ceauşescu devine preşedinte al Republicii Socialiste Române, funcţie pe care şi-o păstrează până în 1989, când e îndepărtat de la putere, acuzat de înaltă trădare şi executat alături de Elena.
Salonul biroului
Aici Ceauşescu obişnuia să se întâlnească cu consilierul lui prsonal, Ion Mihai Pacepa, fostul spion al României. Tot aici, în 1968 Ceauşescu semnează decizia prin care refuză să atace Cehoslovacia.
Masa de şah este originală, iar piesele sunt realizări după reprezentări în stil medieval românesc – fiindcă pionii sunt săteni, regele e Mircea cel Bătrân, iar regina este făcută după chipul reginei Maria.
2.Apartamentul lui Valentin Ceauşescu
Valentin este singurul membru încă în viaţă al familiei, are 68 ani şi locuieşte în Bucureşti. Este cercetător de renume internaţional, director la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.
Dormitorul lui Valentin
3.Crama – salon era folosită la ocazii speciale, la vizita prietenilor sau a liderilor din străinătate. Este compusă dintr-un bar principal şi un salon cu mobilier eclectic.
4.Sala de cinema
5.Living room-ul este una din cele mai spaţioase încăperi, cu deschidere spre terasa grădinii interioare, în care se ascund cei 3 păuni, urmaşii păunilor originali ai familiei Ceauşescu.
În 1969 în această cameră a fost oaspete Richard Nixon, venit să transmită un mesaj direct statelor socialiste, România fiind la vremea acecea una din primele ţări socialiste care se deschidea exteriorului.
6.Sufrageria era folosită de familie numai la ocazii speciale şi pentru mese festive.
Camera de mic dejun
7.Apartamentul lui Nicuşor Ceauşescu
Nicu trebuia să fie următorul preşedinte al României. Deşi a fost fiul mai rebel, poporul era mulţumit de treaba pe care o făcuse ca prim secretar al Sibiului, dovedind o mentalitate mai deschisă, în urma contactului avut cu lumea exterioară. La Congresul PCR din ’89 însă, tot Ceauşescu este ales preşedinte, iar la scurt timp se declanşează revoluţia de la Timişoara. Nicu moare la Viena în 1996, bolnav de ciroză.
8.Apartamentul lui Zoe este feminin, bogat în decoraţiuni, mai luminos, cu mobilier în stil Ludovic XVI, produs la Heliade.
9.Apartamentul Elenei Cauşescu
Fostă Petrescu, şi-a început cariera ca tânără activistă în Uniunea Tineretului Muncitoresc, devenind a treia putere neoficială în stat după Constantin Dăscălescu, primul ministru din perioada de atunci. Toate titlurile ştiinţifice primite erau o fraudă – cadou de la cei mulţi care încercau astfel să se dea bine pe lângă Ceauşescu, inclusiv titlul de directoare a Institutului de Chimie Bucureşti.
10.Salonul de zi „Louis XIV” este o copie după una din camerele de la Versailles şi era folosit numai la vizite ale liderilor străini. După vizita lui Ceauşescu la palat, şi-a dorit ca o parte a lui să fie reprodusă în propria locuinţă.
11.Apartamentul comun al lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu
12. Grădina de iarnă încă păstrează plantele exotice originale, menţinute foarte bine de-a lungul timpului.
13.Dressingul principal este compus din salon, dressing şi camera de probă şi poarte numele „La cuci” datorită desenelor cu păsări de pe uşile şifonierului.
Toate şifonierele sunt pline cu haine aparţinând familiei, fiecare piesă produsă în România. Prădătorii de la ’89 nu şi-au dat seama că aici era o încăpere, intrarea fiind mascată de decoraţiile de pe uşă. Astfel că hainele au rămas neatinse până astăzi. S-au vândut câteva piese la diverse licitaţii, dar majoritatea sunt acum închise în dulap, pentru protecţie.
14. Salonul de SPA şi wellness este prevăzut cu saună, jacuzzi, aromaterapie şi duşuri scoţiene, cameră de bronzat, frizerie şi coafor.
16.Piscina. Întreg mozaicul monumental a fost aplicat într-un an şi 8 luni, montat bucăţică cu bucăţică, numai de doi oameni – Olga Porumbaru şi Florin Pârvulescu. În interior este amenajată o expoziţie fotografică.
17. Grădina de vară cuprinde pavilionul de grădină, pergola şi grădina propriu-zisă şi combină elemente de arhitectură mediteraneeană cu cele tradiţionale româneşti.
S-a fabulat mult în presă pe tema Palatului – că băile ar fi din aur, că ar fi un simbol al decadenţei comunismului, că ar fi un exemplu clar al opulenţei în care au trăit nişte dictatori.
Ca orice lideri de ţară, başca destul de limitaţi din mai multe puncte de vedere, nu aveau cunoştinţe în design, arhitectură, peisagistică şi stiluri decorative cu bun gust. Aşa că altcineva se ocupa de întreg aranjamentul. Proprietarii doar arătau cu degetul modelele de împrumutat din exemplul altor ţări, stilul ce se voia a fi imitat, iar arhitecţii se ocupau de restul.
În reportajele TV, oamenii spuneau dezamăgiţi că veniseră cu alte aşteptări, că nu au găsit nimic din luxul pe care l-au văzut în alte muzee sau castele, tip Peleş. Se neglijează faptul că fiecare vizită de lucru se lăsa cu daruri scumpe, primite de la oameni cu putere şi bani. Majoritatea acestor obiecte devin apoi parte din decorul locuinţei.
Şi că a-ţi permite mozaic veneţian, sticlă de Murano şi manufacturi româneşti pentru care restul muritorului stătea pe lista de aşteptare cu anii sau avea pile la PCR, este tot lux. La fel cum este şi privilegiul de a avea propriul spaţiu de wellness, propria sală de cinema sau cramă, în condiţiile în care românul îngheţa la cozi cu orele pentru o sticlă de lapte, avea două ore de căldură pe timpul iernii şi tot atâtea de electricitate, cenzura era la ordinea zilei în orice domeniu cultural şi poporul era privat de mijloacele necesare asigurării unui trăi la limita subzistenţei – toate sacrificii pentru acoperirea datoriei la FMI, căpătate în 1970, odată cu clauza naţiunii favorizate. Dacă nici asta nu e cea mai nesimţită şi ipocrită formă de opulenţă, atunci care ar fi?
Muzeul ar trebui însă luat ca atare: este fosta reşedinţă a conducătorilor de stat, prilej de înţelegere mai bună a unei pagini din istoria noastră. A se vizită fără prejudecăţi şi aşteptări dictate de presă, cu mintea deschisă şi înţelegere.
Mi-a plăcut ghidajul, am primit informaţii bine documentate, nu numai despre fiecare obiect de mobilier prezent în camere, ci şi despre viaţa membrilor familiei. Ghidul a răspuns competent la orice întrebare adresată şi nu a făcut grupul să se simtă zorit pe parcursul turului.
Utile
Vizitarea Palatului Primăverii se face în grupuri, cu ghidaj în română ori engleză şi se cere programare prealabilă pentru asigurarea unui loc.
Turul durează circa o oră, iar programările se fac cu cel puţin o zi înainte, online sau prin email la programari@palatulprimaverii.ro.
Muzeul este deschis publicului de miercuri până duminică, între 10.00-18.00, ora de intrare a ultimului grup fiind 17.00. Palatul este închis lunea,marţea şi de sărbătorile legale.
În practică, pare că numărul zilnic de vizitatori nu a depăşit încă aşteptările organizatorilor, astfel că nu ţi se cere la intrare vreun număr de confirmare a rezervarii online şi nici nu se respectă numărul maxim de oameni la formarea unui grup (15 persoane)
Tarif adult: 30 lei
Tarif redus (elevi,studenţi,pensionari): 15 lei
Tarif ghidaj engleză: 15 lei/persoană
Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne ȋmprietenim 🙂