Din ciclul “unde sa mai dai o fuga-n weekend”,  conacul se preteaza la o scurta evadare intr-o dupa-amiaza de sambata, fiind la doar 30 de km de Bucuresti, in satul Heresti din judetul Giurgiu.

Iesind din capitala pe soseaua Oltenitei, pe DN4, trecand de Frumusani si Pasarea,la un moment dat se face dreapta pe DJ401B, urmand indicatorul spre Herasti. La o rascruce de drumuri apare un panou informativ, indicand complexul muzeal Heresti in stanga. Mergi pana dai de o biserica din piatra, ridicata la 1644 de sora boierului Udriste Nasturel, sotia lui Matei Basarab.

Bisericuta era inchisa, iar preotul dormea, asa ca am iesit rapid din curtea lui cand au inceput niste caini sa ne certe pe limba lor. Parea intr-o eterna renovare, eram curioasa cum arata pe dinauntru, dar ne-am reorientat spre conacul aflat in curtea alaturata.

Construit in sec. XVII, este legat de cei doi frati Nasturel:  carturarul Oreste sau Udriste Nasturel (1596-1659)  si Cazan Postelnicul  Nasturel. Este singurul monument de arhitectura civila romaneasca datat in sec. Al XVII ridicat in intregime din piatra de talie slefuita.

Planul este in forma de L, incorporand doua locuinte in oglinda, fiecare avand cate o scara interioara. Ultimul membru al familiei care detine conacul este Constantin Nasturel, mosia fiind vanduta apoi lui Milos Obrenovici in 1831, un principe sarb stabilit temporar in Tara Romaneasca. El a fost cel care a construit anexele godpodaresti si grajdurile pe mosie.

In 1881 conacul a fost cumparat de un alt fiu de boier, Anastase Stolojan, ramanand in proprietatea familiei pana cand a fost nationalizata in 1949. Dupa un incendiu din 1931 care a adus ceva pagube, cladirea a fost reconditionata pe la 1950, culmea, chiar de comunisti! Inainte de renovare, doar jumatate din conac mai supravietuise, piatra suprapusa peste ramasite fiind perfect vizibila acum, avand in vedere ca nu a mai fost restaurat de atunci.

La finalul regimului comunist, mosia a intrat in proprietatea Muzeului National al Taranului Roman, deschizand-ul pentru public in 1972. Dupa retrocedarea lui urmasilor familiei Stolojan, conacul continua sa functioneze in regim de muzeu, in urma chiriei platite de MTR actualilor proprietari.

Am inteles ca se organizau periodic expozitii tematice in interior, dar din octombre anul trecut, MTR nu a mai anuntat nicio galerie, niciun concert, nicio manifestare care sa valorifice potentialul concacului. Lucru pe care nu l-am inteles. Momentan, vizitarea interiorului costa 10 RON, dar tot ce poti vedea sunt peretii reci de piatra. Bonus: gradina ingrijita si privelistea intinsa asupra vaii Argesului.

Totusi, este un monument important, pe o mosie intinsa,cu o poveste in spate si locuitori de seama. Sa platesti 3000 RON pe luna intretinere din bani publici, refuzand sa mai organizezi  orice fel de manifestare culturala… este paguba la bugetul ministerului culturii si risipa de istorie.In vara anului trecut SoNoRo Conac au tinut un concert de muzica simfonica in curtea conacului, urmat de un jamsession si o expozitie tematica. Lume bune, putina reclama si un ban in plus. De ce sa nu mai permiti oamenilor sa se bucure de o oaza de liniste si sursa de cultura? That I would not know…

In curtea conacului se aflau cateva amfore si niste ancore vechi, facute manual,despre care se  spune ca au ramas de la vasele care aduceau pe Dunare si Arges piatra de constructie. Zica-se ca Argesul se intindea odinioara pana la baza dealului pe care se afla mosia.  Ancorele acum au disparut, si cum nu existau nici in pozele de acum cativa ani, legenda ramane …doar legenda:)

Mosia ocupa circa 500 de hectare;pe dealurile dimprejur se observa cateva ruine lasate de izbeliste,despre care nici satenii nu stiu mare lucru. Vila in stil englezesc ridicata de familia Stolojan,ultimii proprietari ai mosiei, si moara, fac parte din acelasi ansamblu, sau ma rog, ce a mai ramas din el…

Ar merge o mica ferma, care sa ofere plimbari de agrement pe dealurile din zona, cu o oprire pentru o degustare de vin la domeniile Greaca (aflate in imediata apropiere a conacului). Sau poate simplu spatiu de bun gust pentru evenimente de bun simt…

Turistii care ajung aici ii numeri pe degete,in principiu din Bucuresti, cititori de bloguri sau abonati la site-ul MTR. Straini, nu s-a auzit de asa ceva. Locatia nu este bine documentata, semnalizata sau delimitata. Pentru o casa care a odihnit dregatori importanti si un principe sarb cu dare de mana, prosper in perioada monarhiei si supravietuitor vremurilor de razboi, consider ca merita mai mult. Soarta lui insa nu e cu nimic diferita de a celorlalte sute de ramasite cu valoare similara, raspandite prin toata tara. Conacele si casele boieresti nu au reprezentat niciodata o prioritate pe lista Ministerului Culturii.

Pentru vanatorii ocazionali de comori arhitecturale pierdute, merita o vizita de weekend. Doar sa nu va intoarceti intristati…

Daca iti place si ti se pare util, te astept si pe Facebook sa ne imprietenim 🙂