Rupea (Reps)

Intre 2010 si 2013, printr-un proiect cu fonduri europene, s-au restaurat 18 din cele mai reprezentative si importante monumente turistice transilvanene. Astfel ca, daca va plimbati prin zona si vedeti biserici sau cetati refacute, veti observa pe panoul informativ ca programul si perioada de desfasurare a proiectului coincid.

In acelasi program a fost inclusa si cetatea de la Rupea.Vechea ei stare era destul de deplorabila,iar eforturile de restaurare au fost chiar impresionante. Lasand de-o parte drumul impecabil de acces, parcarea amenajata cu 110 locuri,panourile informative, zidurile si turnurile recladite si interioarele aranjate…noul look este destul de bine studiat si lucrat.

Rupea inainte de restaurare. Sursa Adevarul

Asta nu inseamna ca nu mai este mult de lucru; sunt atatea incaperi restaurate unde se pot deschide acum terase sau restaurante tematice, crame,salon de evenimente sau expozitii cu tema medievala. Idei si spatii interioare sunt destule, cetatea este incapatoare,pozitia fata de drumul principal este si ea un avantaj…la inceputuri, in 1324,se afla fix la intersectia intre Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca. Acum, prin pozitie strategica ma refer la apropierea de E60 si la cei 50 de km care o despart de Brasov.

Ridicata pe Dealul Cohalmului (numita atunci Castrum  Kuholm, de la roca pe care a fost ridicata – bazaltul), a devenit pe vremea dacilor Rumidava,schimbandu-si numele de scena in Rupes (stanca), odata cu cucerirea ei de catre romani. Folosita in 1716 drept refugiu de catre supravietuitorii epidemiei de ciuma, cetatea a fost complet abandonata in 1790 si a  reusit cumva sa reziste planurilor comunistilor de a-i folosi bazaltul la amenajarea localitatii Rupea (deh,ce stiau comunistii despre istorie?!).

Cetatea taraneasca este impartita in 3 incinte:

–Cetatea de Jos, construita in sec.XVIII, avand o magazie militara,locuinta paznicului si o fantana adanca de 59 m, nesecata pana astazi.

–Cetatea de Mijloc,ridicata in sex.XV, avand Turnul cu Gratii, Capela si Turnul Pentagonal

–Cetatea de Sus,datand din sec X-XIII, cu Turnul Slaninii,Turnul Pulberariei,Turnul cu varful ingrosat,Camera judelui si Camera preotului.

Din cele aproape o suta de case ridicate in interiorul cetatii intre sec. XVI-XVII,cele din Cetatea de Sus sunt singurele conservate pana la acoperisuri. Primul nivel era destinat depozitelor si atelierelor,iar etajul era amenajat pentru locuire.

Un tur cu suisuri si coborasuri, explorari si poze in fiecare turnulet, dureaza minim o ora si testeaza abilitatea de a patina pe pietricelele alunecoase. Se lasa cu un pic de febra musculara si coafura ravasita de vantul puternic, dar, indubitabil, o oprire este imperios necesara.

Intrarea este 10 lei de adult,5 pentru copii si 8 pentru cei ce vin in grupuri. Programul era de la 9.00 la 19.00.

Nu am avut timp si pentru biserica evanghelica din Rupea, dar am auzit ca pastreaza o valoroasa colectie de covoare orientale si un potir de argint frumos impodobit…oh well, next time!

Mesendorf (Meschendorf)

Trecand de Rupea, cotind dreapta de pe E60, pe DJ132C,la o mica intersectie veti vedea 2 indicatoare: dreapta Crit, stanga Mesendorf. Prima oara am facut stanga,ajungand in Mesendorf dupa cativa km, pe un drum cu mici gropite in obraji, dar perfect practicabil de altfel.

Aici nu ajung multi straini, casele sunt parasite si locuite in proportie de 80% de tigani. Doar un sas batran si bolnav a mai ramas. Cu toate astea, satul e tare frumos. Micut si linistit, aici inca se mai pot face investitii imobiliare la preturi decente,in speranta ca se vor gasi si cai de resuscitare turistica. Sunt 2 pensiuni in zona, le recunosti dupa zidurile mai nou renovate sau intreband orice localnic care sigur stie tot ce misca in ograda Mesendorf.

Paznicul bisericii evanghelice este nea Relu. Sta la nr.102, iar numarul lui de telefon este scris pe o foaie in poarta bisericii. Spunea ca strainii nu prea ajung si aici, sunt ocupati cu alde Saschiz, Viscri sau Biertan, iar noi am fost primii lui vizitatori pe aprilie (eram in 9 ale lunii).

Crit (Kreuzdorf)

Facand stanga-n imprejur de la Mesendorf si urmand indicatorul de care spuneam mai devreme, ajungi in Crit.

Niciodata in satele sasesti nu o sa ai dilema “unde e biserica?”, aventura e in schimb sa afli “cine are cheia?”. Daca biserica o identifici imediat, trebuie sa te invarti putin pe langa ea ca sa afli la care din casele din apropiere sta custodele.

La Crit, langa biserica,se reface casa parohiala (cu bani de la o fundatie nemteasca, evident), urmand a include si locuri de cazare in noua constructie. Cum se munceste de zor la asta, cineva se gaseste mai mereu in preajma bisericii asa ca am strigat dupa gard si am gasit paznicul imediat.Nu ca ar fi fost o problema, daca citeam afisul de pe poarta mare, vedeam si numarul de telefon 🙂

In caz ca ceva vi se parea deranjant in raza vizuala, ruinele de vis a vis de biserica sunt ale fostei scoli germane, cu o rusinoasa bulina rosie in frunte, pe care scrie “pericol de prabusire”.

Biserica in schimb, e destul de cautata de turisti,fiind si singura cu 2 balcoane (celelalte avand un singur balcon unde se afla orga de obicei).Bancile de la balcon (unde sedeau barbatii la slujbe) au picturile originale.

 

Se poate urca in turnul clopotelor, calcand pe barnele de lemn de peste arcadele tavanului,in intuneric. Buhuhuu!

 

 

 

In biserica se tin concerte, Crit si Mesendorf aflandu-se pe lista Sarbatorilor Culturale din iulie-august, perioada in care sasii revin in tara natala,prilej pentru organizarea unor festivitati in anumite sate, pe zile.

In curtea interioara, pe locurile unde erau odata magaziile de alimente,s-a incropit un mic muzeu cu diverse obiecte adunate de prin casele sasesti.

La usa de intrare in biserica, se afla presupusa “piatra a rusinii”,de care erau legate femeile cu prunci din flori, nepermitandu-li-se accesul la slujba pana cand nu recunosteau public numele tatalui copilului.

Cum bilet nu se plateste(exceptie facand cateva biserici evanghelice cu intrari, gen Viscri, Biertan, Prejmer, Richis), fiecare turist achita dupa cat il lasa inima. Noi am lasat de obicei echivalentul intrarii la un mic muzeu, intre 6-15 lei de persoana, in functie si de povestile cu care ne rasfatau ghizii.

Sunt cateva obiceiuri nescrise, cu farmec specific acestor biserici, asa cum ar fi  odaia impacarii,prezenta in majoritatea constructiilor de acest gen, unde erau inchisi cuplurile pe cale de destramare, obligati fiind sa imparta acelasi pat,blid si tacam pana cand aceasta apropiere avea sa le salveze casnicia,uitand de intentia lor de a divorta. Pe principiul “odaia impacarii – connecting people”.

La slujbe sau confirmari (trecerea oficiala la credinta evanghelica la implinirea varstei de 14 ani),enoriasii aveau voie in biserica numai dupa intrarea preotului,usa inchizandu-se in urma lor la ora fixa, intarziatii fiind lasati afara cu buza umflata. Bisericile aveau usi separate pentru intrarea femeilor si a barbatilor,asa cum si locurile in banci erau impartite diferit: familiile preotului si ale invatatorului stateau in bancile cu spatar inalt din fata,pe laturile bisericii; pe scaunele fara spatar din fata stanga stateau fetele nemaritate,dupa casatorie trecand pe locurile din partea dreapta;barbatii tineri stateau in jumatatea din spate a bisericii sau la etaj, barbatii in varsta ocupand locurile cele mai din spate.

Vizitele cele mai reusite au fost la bisericile unde ghizii au incercat cat de cat sa reproduca din vorbe atmosfera epocii de glorie.Altfel, detaliile nu-ti sar in ochi si toate interioarele iti par la fel. Biserica din Crit este unul din aceste cazuri fericite unde, daca pui intrebarile bune, primesti povestile pe care le cauti.

Aproape fiecare sat pe langa care treci are o biserica evanghelica. Unele sunt restaurate, altele sunt ramasite neaingrijite,pentru care nimeni nu se mai deranjeaza sa intrebe la cine se afla cheia. Bisericile poate-ti seamana toate intre ele, dar simplul fapt ca esti nevoit sa interactionezi cu oamenii locului care le stiu secretele, asta iti garanteaza o poveste diferita pentru fiecare oprire pe care o faci.

Satenii sunt dornici de vorba lunga si iti spun ce tu nu o sa citesti niciodata pe un blog sau intr-un ghid. Trebuie doar sa intrebi,sa ai rabdare si sa-ti placa lectia de istorie. Si eventual,sa ai un reportofon la indemana 🙂

Drumurile ce leaga satele astea (Viscri, Bunesti, Mesendorf, Crit, etc) fac parte din diverse circuite cicloturistice organizate de diverse asociatii, fundatii sau agentii de prin zona. Evident ca orice pasionat pe doua roti isi poate lua bicla in spinare si sa-si urmeze propriul traseu, customizat dupa pofta inimii. De altfel, satele sasesti sunt una din cele mai frumoase si cautate rute pentru astfel de indeletniciri pe timp de primavara-vara.Peisajele sunt senzationale, mirosul-cum numai la sat exista (si a balega, dar si a flori,a pamant proaspat arat sau a dealuri abia cosite). Masinile trec rar,oile pasc in liniste,carutele impart drumul cu tine,iar civilizatia prafuita,aglomerata si zgomotoasa e departe. Satenii se uita curiosi la echipamentul tau de extraterestru, iar turistii strainii zambesc entuziasmati cu hartile in mana.

Nu stiu pe altii cat ii misca ritmul asta molcom al naturii sau cat de bine s-or simti ei printre betoane si miros de benzina, cu rosii de la Mega si seri cu biclele printre blocuri…dar eu nu vroiam decat sa ma dau jos din masina ca sa dorm in iarba si sa intreb in primul sat care are o casa cu gradina de vanzare…fara pretentii, doar verde sau galbena sa fie..sau poate roz – cu crucea desenata intre geamuri si flori la ferestre…Pentru ca, intr-adevar, “vesnicia s-a nascut la sat” 🙂

Danes (Dunesdorf)

Biserica evanghelica din Danes nu o cauti, te gaseste ea pe tine, fiind chiar la drumul principal. Nu am reusit sa facem rost de cheie, satenii bombaneau ceva cum ca preotul ar veni doar o data pe luna din Sighisoara si ar fi trebuit sa facem rost de cheie direct de la el.

Exista cateva pensiuni in sat, dar nu mi s-a parut ca Danes ar avea aerul celorlalte sate sasesti, mai retrase si mai linistite.Are insa avantajul proximitatii de Sighisoara (doar 8 km) si prezenta  complexului Dracula Danes, unde am stat si noi.De altfel, orice varianta de cautare pe google care include cuvantul “Danes” aduce in primele rezultate domeniul Dracula (dovada ca se pricep baietii si la SEO).

Centrul cuprinde o pensiune,un centru ecvestru si un han un pic mai sus inspre Sighisoara, afundat la vreo 5 km inspre padure, unde nu exista WiFi,iar semnalul este destul de slab spre inexistent – pentru dornicii de izolare in natura.

Cu destule premii in palmares, cautat pentru teambuildinguri si de pofticiosii de echitatie, cu grajduri mari si un mini zoo adorabil, mancare buna si camere bine aranjate, nu-ti prea vine sa crezi ca are doar 3 stele. Cu o terasa frumos amenajata, piscina in mijlocul gradinii si destule ascunzisuri unde te poti intinde printre copaci, vara cred ca e senzatie. Pacat ca e (aproape) totul deja fully booked pe timp de weekenduri.

M-au impresionat grajdurile si oamenii care aveau grija de animale. Nu parea un business, mai degraba o pasiune bine organizata, din drag de cai si cu mare atentie la detalii.Totul e amenajat autentic si cu tematica ecvestra, cu citate si desene despre caluti pe toti peretii. Caii au personalitati pe masura numelui lor (gen Madonna, Shakira sau Bad Boy),iar instructorii sunt niste Walkeri texani autentici, cu palarii din vest, pantaloni stramti in ciocate,geci de piele si lanturi atarnate. Maxim de simpatic,copiii erau in delir 🙂

Nu vroiam sa stam in Sighisoara unde ne gandeam ca or forfoti turistii, cautam ceva mai in natura si cu posibilitati de agrement,cu un restaurant bun si acces facil la zonele pe care vroiam sa le vizitam. Danes a picat la fix.

Daca iti place si ti se pare util, te astept si pe Facebook sa ne imprietenim 🙂 

Pentru mai multe,click pe semnul + de jos.