Am mers lângă Topoloveni, nu ca să testăm renumitul magiun, ci ca să pedalam pe dealuri. Pe final de octombrie am pornit în expediţie, mânaţi de vremea bună de afară şi de posibilitatea de a face mişcare în natură.

Din Bucureşti până în Topoloveni faci puţin peste o oră cu maşină. Am urcat mai departe pe drumul judeţean 702, către Cândeşti Deal şi după 13 km ne-am oprit la intrare în comuna Dobreşti, unde am parcat. Aveam planificaţi 45 de km de pedalat, din care aproximativ 20 aveau să se desfăşoare pe asfalt.

Traseul a început cu o urcare lină, pe asfalt, ce străbate două comune: Dobreşti şi Boteşti. Am mers cursiv, cu opriri destul de rare, acolo unde am considerat că trebuie trase câteva cadre cu apartul foto. Pe drumul judeţean traficul era redus, aşa că am putut să ne bucurăm liniştiţi de traseu.

După 2 km de la ieşirea din comuna Boteşti, se termină şi asfaltul. În judeţul Dâmboviţa probabil că nu s-au găsit bani pentru asfaltarea drumului judeţean.

Poteca ne poartă printre păduri pregătite de toamnă şi, nu după mult timp, ajungem aproape de Cândeşti Deal.

De aici ne despărţim de drumul judeţean şi abordăm drumul comunal 99 A, care ar trebui să ne scoată în satul Valea Mare.

Drumul comunal pe care am intrat este mult mai îngust. Şi dacă până în acest punct al traseului totul a fost uscat, aici ne-am întâlnit cu bălţi şi noroaie cât cuprinde. Singura soluţie găsită, a fost să mai ocolim pe lateral porţiunile noroiase, asta însemnând să mai sărim garduri sau să folosim unele porţi de acces ale terenurilor împrejmuite din zonă.

După nici 500 de metri, ne dăm seama că am deviat de la traseu. Cel puţin aşa părea de pe GPS. Ne-am întors puţin din drum şi, după ce ne-am mai consultant cu un paznic de vite, ne-am dat seama că pe google maps traseul drumului comunal nu are legătură cu realitatea. Am ascultat de sfaturile primite şi am coborât într-o vale, am trecut de un râu, după care ne-am intersectat din nou cu traseul planificat.

Până în Valea Mare am dat de o urcare prin pădure, urmată de o coborâre abruptă pe un grohotiş, care te obliga să mergi pe lângă bicicletă.

Din Valea Mare ne despărţim de drumul comunal 99 A şi începem o urcare care ne va scoate către cel mai înalt punct al traseului (o sondă de unde se extrag gaze). De aici mai aveam de parcurs încă 20 km până la maşină.

Primii 5 km îi pedalam pe poteci, mărginite pe alocuri de petice de pădure. De multe ori, şanţurile sunt adânci şi nici aici nu scăpăm de zone pline de noroi. Evităm pe cât posibil aceste porţiuni şi intrăm iar pe un alt drum judeţean – 739.

Din tot traseul parcurs, cei 8 km care au urmat au fost cei mai frumoşi. Poteca şerpuieşte printr-o mică vale, delimitată de păduri de o parte şi de alta, unde ocazional mai vezi câte un cătun rătăcit. Ne-am oprit să facem poze la ciuperci, brânduşe şi păduri îmbrăcate în culorile toamnei. Drumul era presărat şi cu bălţi, unele destul de mari. Soarele bătea în retragere, iar în vale se aşezase un strat de ceaţă, învăluind peisajul într-un farmec aparte.

Din localitatea Negreşti, asfaltul îşi face din nou apariţia. Continuăm coborârea pe DJ 739, trecând prin satul Zgripceşti şi, în mai puţin de 5 km, ajungem la final de traseu.

 

Aş încadra acest traseu la o dificultate medie, ţinând cont de lungimea lui (45 km) şi de diferenţa de nivel (450 m). Cu toate astea, l-am parcurs în aproape 7 ore, durata mai lungă de parcurgere fiind justificată de zonele cu noroi şi de rătăcirea de la mijlocul traseului. Îl recomand cu căldură, pentru peisajele oferite. Trebuie doar puţină atenţie la planificarea traseului într-o perioadă cu precipitaţii mai reduse, pentru a evita pe cât posibil băile de noroi.

Rezumat traseu: Beleţi – Dobreşti – Boteşti – Cândeşti-Deal – Valea Mare – Beleţi -Negreşti -Negreşti – Zgripceşti – Beleţi

Traseul poate fi descărcat în format GPX/KML de aici.

 

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne ȋmprietenim 🙂