Tură cu bicicleta pe valea Zălanului, via Micloşoara şi Valea Crişului

 

La început de octombrie, atunci când încă mai ai şanse să prinzi zile călduroase, ne-am aventurat la un traseu cu bicicleta prin judeţul Covasna. Aveam demult în plan un traseu pe Valea Zălanului, mai exact de când am poposit la unul dintre conacele prinţului Charles. Atunci am explorat zona doar cu maşina, dar frumuseţea peisajelor m-a convins că trebuie încercată şi varianta cu bicicleta.

Am început construirea unui traseu cu pornire din Aita Mare, care să treacă prin Micloşoara şi Valea Zălanului, acolo unde se găsesc două conace ale prinţului Charles. Pentru a face un traseu circular, am ales ca din Valea Zălanului să coborâm către Malnaş Băi şi să urmăm drumul european 578, iar ulterior drumul judeţean 121 A. S-au adunat aproximativ 74 km, cu o diferenţă de nivel de 1000 m.

Am plecat într-o dimineaţă ceţoasă din Bucureşti, cu direcţia Aita Mare. Ne-a luat cu puţin peste 3 ore să ajungem la destinaţie. Dacă pe la munte era soare şi frumos, cum am trecut de Braşov ceaţa a reapărut. Maşina am parcat-o la intersecţia drumului judeţean 131 cu drumul judeţean 121 A. Cât ne-am pregătit cele necesare pentru traseu, soarele şi-a făcut apariţia. Parcă totuşi nu eram pregătiţi pentru o vreme mohorâtă. Startul l-am dat după orele 11 ale dimineţii.

Ne-am încălzit pedalând aproximativ 5 km până în Micloşoara, unde am făcut prima oprire la casele de oaspeţi ale contelui Kalnoky.

În drum spre Micloşoara

Câţiva turişti stăteau pe o bancă la soare, iar alţii pregăteau bicicletele pentru un traseu. Ne-am învârtit, am făcut câteva poze, am schimbat câteva vorbe cu cei cazaţi acolo şi ne-am mutat pe următoarea stradă, unde se află castelul Kalnoky.

Casele de oaspeţi de la Micloşoara

 

Castelul Kalnoky

Castelul Kalnoky

Grădinile castelului

Dacă iarna trecută lucrările de restaurare erau în desfăşurare, acum castelul părea că e gata. Grădinile au fost refăcute ca odinioară şi arată impecabil. Ne doream să vizităm interiorul castelului, aşa că, auzind ceva activitate la subsol, am coborât şi noi. Surpriză mare acolo: am dat chiar peste contele Kalnoky, care trebăluia prin pivniţă.

Pivniţele castelului

Am intrat în vorbă şi am primit imediat acordul să vizităm şi restul încăperilor de la parter. Zis şi făcut. Am luat la rând camerele şi am descoperit un interior atent renovat. Chiar dacă mobilierul lipsea, nu am putut să nu admirăm sobele lucrate manual, ferestrele din lemn şi lustrele bine selecţionate.

Sobele lucrate manual

Ne-am întors să îi mulţumim contelui pentru accesul în camerele castelului. Am aflat asftel că incinta va deveni spaţiu cutural unde se vor desfăşura diverse evenimente. Povestind despre traseul pe care aveam să îl parcurgem, am fost avertizaţi de prezenţa unor stâne cu câini nu tocmai prietenoşi. Nu am plecat înainte de a face câteva poze cu contele Kalnoky şi de a îi mulţumi pentru timpul acordat.

Ne-am întors la drumul principal şi am ales poteca de lângă castel, care ne scoatea din sat. Afară se făcuse chiar cald, aşa că am dat jos gecile şi ne-am pregătit de urcare. Poteca trece pe lângă o fabrică, iar ulterior ne ghidăm după câţiva stâlpi de electricitate. Aceştia ne scot către altă variantă de drum, care ne duce spre pădure. Urcarea devine din ce în ce mai serioasă (la început păreau doar nişte dealuri uşor de străbătut).

In depărtare, satul Căpeni

În curând apare şi un marcaj cu cruce albastră.

Liniştea de afară avea să fie spulberată de câteva lătrături. Pe nepusă masă, vreo 5-6 câini se năpustesc asupra noastră. Ne grupăm şi ne dăm puţin înapoi, ca să nu aibă impresia că le invadăm teritoriul. A trebuit să aşteptăm ceva timp, până ciobanul s-a trezit din somnul dulce. Se mişca greu şi părea şi puţin abţiguit. Câinii s-au mai liniştit, mai puţin unul, care se tot ţinea scai de noi.

Trecem de aceast obstacol şi ajungem la o intersecţie, unde o luăm la stânga, urmărind marcajul cu triunghi roşu. Îi dăm înainte şi intrăm în pădure, unde ne pierdem puţin. Variantele de drum sunt destule, dar parcă niciuna nu corespunde cu traseul nostru. După mai multe încercări eşuate, ne întoarcem la intrarea în pădure şi alegem o potecă pe dreapta, destul de bine camuflată de vegetaţie. Prindem puţină coborâre şi ajungem repede la o zonă cu luminişuri. Pe parcurs, zărim pe copaci marcajul cu triunghi roşu. Pădurea rămâne în urmă, iar noi ne oprim în vârf de deal, de unde avem o privelişte superbă peste Aita Seacă.

Aita Seacă

Coborâm în viteză spre sat şi ajungem la drumul comunal 44, care este asfaltat. Nu prea mult, căci la ieşirea din sat se termină şi asfaltul.

Pedalăm câţiva km şi facem stânga, ţinând drumul care duce spre Valea Zălanului. Imediat după intersecţie observăm un fum gros. Ne apropiem şi vedem că fumul vine de la un adevărat cuptor cu lemne, numit bocşă. Printr-o metodă relativ simplă, lemnele ard mocnit şi se transformă în mangal (cărbune din lemn), care ulterior poate fi folosit la grătare.

Ne continuăm drumul pe lângă marginea râului şi ne mai oprim din când în când să facem poze.

În 3 km ajungem în Valea Zălanului, un sat liniştit şi retras de civilizaţie. Ne oprim pentru câteva poze la marginea satului, acolo unde se află o altă casă de oaspeţi, deţinută de prinţul Charles. Până aici am parcurs 25 de km, cam o treime din traseu. Fiind deja trecut de ora 4, nu ne mai permitem să o vizităm pe dinăuntru, dar păstrăm la fel de vie amintirea primei noastre vizite aici.

Casele de oaspeţi din Valea Zălanului

Cea mai frumoasă bucată de traseu a fost reprezentată de porţiunea cuprinsă între Valea Zălanului şi Malnaş Băi. Chiar dacă s-au scurs destul de repede, cei 7 km ne-au încântat ochii. Cu 2 km înainte de a intra în Malnaş Băi, am dat de o coborâre scurtă, dar solicitantă, unde a trebuit să fim atenţi să nu derapăm pe porţiunile cu pietriş.

Din Malnaş Băi am intrat pe asfalt, iar după 3 km de mers pe drumul judeţean 122 B, am trecut pe drumul naţional 12.

Intersecţia drumul judeţean 122 B cu drumul naţional 12

Aici am încercat să mărim tempoul şi să mai recuperăm din timpul pierdut cu pauze. Cei 13 km de drum naţional i-am parcurs în 50 minute. Traseul includea iniţial o ocolire a drumului naţional, prin Zălan şi Câlnic, dar, nefiind siguri că acele drumuri sunt asfaltate şi aflându-ne în criză de timp, am ales varianta drumului naţional.

DN 12

Am făcut dreapta de pe drumul naţional şi am urmat indicatorul cu Valea Crişului, o localitate aflată la 4 km distanţă.

Afară începea să se întunece şi să se lase uşor frigul, aşa că am scos gecile din dotare. La ieşirea din sat s-a terminat şi asfaltul.

Mai aveam de parcurs aproape 25 de km până la maşină…părea o veşnicie. Lăsându-se complet întunericul, am pornit frontalele şi am început să urcăm prin pădure. Drumul judeţean 121 A, pe care ne aflam, nu era aşa de circulat. Eram doar noi, bicicletele, lanternele şi întunericul. Intrasem pe o urcare destul de lungă, de 7 km, care ne ducea de la 600 m altitudine până la aproape 1000 m.

Nu pot spune că a fost o experienţă tocmai plăcută să pedalezi noaptea prin pădure, dar nu am avut încotro. Ochii şi urechile erau atente la orice mişcare sau zgomot. Ne aşteptam la orice pas să iasă un animal în cale, iar acest lucru ne făcea să fim destul de alerţi. Verificăm telefonul destul de des ca să vedem pe unde suntem şi cât mai avem de urcat. La un moment dat, lumina de la lanterne a căzut pe câteva perechi de ochi sticloşi, undeva în faţă noastră, printre copaci. După siluete, aş fi putut zice că erau cerbi şi căprioare, dar nu eram sigur. Ne-am oprit şi am hotărât să mergem înainte cu viteză. Am reuşit să trecem fără probleme, dar periplul prin pădure nu se terminase.

Ne-am mai relaxat când urcarea s-a terminat. Mai erau cam 15 km de parcurs, aşa că i-am dat tare pe coborâre. Am resimţit mai tare frigul pe această porţiune, mai ales la ieşirea din pădure. În câmp deschis era şi mai frig. La vederea indicatorului cu Aita Medie am răsuflat uşuraţi că am ajuns la civilizaţie.

Cei 25 km cuprinşi între Valea Crişului şi Aita Mare am reuşit să îi parcugem în două ore. Au fost două ore parcă mai lungi decât tot traseul, dar am ajuns cu bine la maşină. Ne-a luat cam 10 ore să parcugem întreaga tură de 74 km. Fără opririle de la Micloşoara, am fi avut şanse să parcurgem tot traseul pe lumină. A fost o tură lungă, destul de solicitantă şi cu peripeţii la final. Ne-am bucurat în schimb de peisaje, de vremea bună de afară şi nu în ultimul rând de ospitalitatea cu care am fost primiţi la castelul Kalnoky.

Rezumat traseu: Aita Mare – Micloşoara – Aita Seacă – Valea Zălanului – Malnaş Băi – Olteni – Valea Crişului – Aita Medie – Aita Mare

`

Traseul poate fi descărcat în format GPX/KML de aici.


 Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne ȋmprietenim :)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s