Când te gândeşti la Dâmboviţa, s-ar putea să nu îţi vină imagini prea frumoase în minte. Dar asta depinde foarte mult şi de zona în care te afli. Noi am schimbat perspectiva şi ne-am hotărât să mergem pe firul apei, cu începere de la cunoscuta zonă Rucăr-Bran. După 3 ore de condus am ajuns în localitatea Podul Dâmboviţei, unde am făcut stânga şi am intrat pe drumul comunal 21. Am mai mers 1 km de la intersecţie şi am parcat maşina fix lângă un panou care semnaliza intrarea în parcul naţional Piatra Craiului.

După debarcarea bicicletelor şi pregătirea echipamentului, am pornit în expediţie. Afară era soare şi cald, iar noi eram dornici de aventură. În scurt timp intrăm în Cheile Dâmboviţei, un defileu asemănător celui întâlnit pe cheile Dâmbovicioarei, care se află în imediata apropiere. O serie de stânci înalte se impun în faţa noastră. Pedalăm pe un drum forestier care şerpuieşte pe lângă Dâmboviţa.

Canionul se termină destul de repede, în mai puţin de 2 km, iar peisajul se schimbă. Valea se lărgeşte şi permite apariţia caselor, unele dintre ele cocoţate în vârful dealului. La intrarea în localitatea Săticul de Jos există câteva pensiuni, semn că zona se pretează turismului.

Mai pedalam puţin şi ajungem în apropierea lacului Sătic, un lac de acumulare amenajat pe cursul Dâmboviţei. O turmă de vite ne îngreunează înaintarea. După ce trecem de ele, coborâm spre lac pentru a face câteva poze. Apa curată a lacului şi întregul decor nu au cum să nu te impresioneze. Pe malul celălalt se zăresc câteva căsuţe, aşteptându-şi turişti dornici de linişte şi aventură.

Noi ne continuăm drumul şi ajungem în Săticu de Sus. La ieşirea din sat ne oprim pentru câteva poze la Hidrocentrala Clăbucet.

După 2 km de pedalat găsim pe partea dreaptă, ascunsă între copaci, o cabană tipică zonelor montane: cabana Cascoe.

Mai pedalam puţin şi simţim nevoia unei pauze, aşa că ne oprim în apropierea unui pod, la intersecţia cu drumul forestier Tămaş. Servim un sandwich, ne hidratăm şi ne răcorim la umbră.

Până aici am parcurs cam 15 km. Cât timp am zăbovit vremea s-a schimbat, afară innorandu-se. Ne-am continuat urcarea, dar în curând a trebuit să scoatem gecile de ploaie. Cei 8 km care ne despărţeau de barajul Pecineagu, i-am parcurs într-o oră.

Odată ajunşi acolo ploaia s-a înteţit, aşa că ne-am ascuns sub un acoperiş şi am aşteptat să se oprească.

Am aşteptat mai bine de jumătate de oră ca ploaia să se domolească şi am plecat în traseu, nu înainte de a face câteva poze pe baraj.

 

Am intrat pe drumul forestier Mânăstirea, ocolind bariera care împiedică accesul auto.

Drumul este îngust şi presărat cu multe bălţi. Primii 2,5 km ne provoacă la o nouă urcare. Ajungem la peste 1200 m altitudine, cel mai înalt punct al traseului. Exceptând câteva suişuri, până la sfârşitul traseului ne aşteaptă numai coborâre.

Vremea de afară era una capricioasă. Din când în când mai prindeai o rază de soare, dar pentru puţin timp, căci imediat se înnora şi nu dura mult până începea să plouă. Oriunde mai opream pentru o pauză, eram înconjuraţi de nenumărate feluri de flori.

Zona pe unde pedalam noi părea una nefrecventată de lume. Totuşi, la un moment dat, am văzut cateva persoane care mergeau pe jos în sens invers. Ulterior, aveam să întâlnim o dubiţă staţionată în mijlocul drumului. Câţiva pescari vroiau să se întoarcă la baraj, dar făcuseră pană. Se chinuiau să scoată roata de rezervă, dar nu reuşeau. Ne-am oprit şi noi şi am încercat să dăm o mâna de ajutor, dar sistemul de prindere părea unul destul de complicat, aşa că am fost nevoiţi să ne continuăm drumul. În spatele dubei, mai erau câteva maşini care nu puteau ocoli duba, aşa că stăteau la coadă. Ne-am dat seama că nu merită să te aventurezi cu maşina pe acest drum.

Chiar dacă mergeam pe lângă lac, de multe ori nu puteam vedea luciul apei. Există în schimb câteva locuri de belvedere, de unde poţi admira liniştit întreagă frumuseţe a zonei.

Ne apropiam cu paşi repezi de coada lacului, acolo unde răul Dâmboviţa alimentează lacul Pecineagu. Lăţimea lacului se îngustează şi drumul se continuă printr-o pădure. Ieşim la podul peste Dâmboviţa, care ne trece pe cealaltă parte a lacului. Fix lângă pod există o stână, aşa că orice biciclist care trece pe aici trebuie să fie atent. Pe noi au sărit câţiva câini dornici să ne arate cine este stăpânul. Ne-am dat jos de pe biciclete şi am luat-o la pas ca să se mai liniştească.

Imediat după pod, drumul devine mai dificil din cauza şanţurilor adânci. Pe marginea drumului, ascunse sub frunze, am găsit fructe de pădure. Chiar dacă nu îţi este neapărat foame, poftă de fructe culese direct din pădure tot ai.

Bucata de drum de la pod până la baraj este puţin mai scurtă – undeva la 8 km – aşa că nu ne ia prea mult timp să ne întoarcem la baraj.

Întâmplător sau nu, odată cu noi au ajuns la baraj şi pescarii care făcuseră pană mai devreme. Au reuşit să rezolve problema şi ne-au explicat şi nouă care era procedeul.

Până la baraj apucasem să parcurgem în jur de 45 km din traseu. Era 6 seara şi mai aveam destulă lumină la dispoziţie. Cei 20 de km pe care îi mai aveam de străbătut erau pe coborâre, deci fără surprize, mai ales că era acelaşi traseu ca la venire. Singura problema a fost ploaia, care ne-a împiedicat să ne bucurăm de porţiune. Nu am avut ce face şi am luat-o la vale printre stropii de apă.

Peisajele pe care le văzusem la prânz acum parcă nu mai aveau acelaşi farmec. Mai ales că norii negri nu ajutau deloc. Totuşi, chiar şi această vreme neprietenoasă a avut partea ei frumoasă. O ceaţă lăsată şi un decor sătesc ne-au făcut să ne oprim pentru câteva poze artistice.

Traseul acesta a fost o reeditare a unui traseu mai vechi, în care ne propusesem să ajungem la lacul Pecineagu cu plecare din Bran spre Zărneşti şi Cabana Plaiul Foii. Din cauza unei urcări infernale pe albia unui rău şi a unei coborâri spre lac care nu se lăsa descoperită, nu am apucat să ajungem la lac. De data asta am mers la sigur, pe varianta cea mai simplă către lacul Pecineagu.

Cei 67 km ai traseului am reuşit să îi parcurgem în 8h şi jumătate, cu toate pauzele de rigoare. Deşi a avut peste 1200m diferenţă de nivel, efortul a fost distribuit pe mulţi km, astfel încât nu au existat urcări dificile.

Rezumat traseu: Săticul de Jos – Săticul de Sus – Baraj Pecineagu – Lac Pegineagu – Săticul de Sus – Săticul de Jos

Traseul poate fi descărcat în format GPX/KML de aici.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne ȋmprietenim