Are sau nu are Constanta un centru istoric?

 

Constanta nu se mai afla de mult in spotlight-ul vizitatorului de litoral. Mai toata atentia si investitia se concentreaza pe fasia de nisip care se numeste Mamaia, unde aglomerarea de cluburi, beach baruri si hoteluri ofera posibilitati nelimitate petrecaretilor. Si se stie ca romanu’ e spirit tanar si nelinistit. Ce naiba sa caute prin Constanta, in traficul infernal al unui oras semi-industrial?

Daca bantui fara scop si tinta pe strazi, gasesti ramasite ale unei epoci pompoase, cand statutul de oras-port important, cu pozitie strategica, atragea precupeti, mondeni, bogatasi si boemi deopotriva. Ce-au lasat in urma, azi nu se mai vede.

    

Daca o iei la pas prin asa-zisul centru istoric, ruinele cladirilor emblematice intristeaza si instiga la revolta. Pare o zona sumbra  ce asteapta a fi demolata, inecata in praf si uitata de-o vesnicie. Printre gramezile de gunoi, si craterele din pavaj, la terasele cladirilor in care s-au aciuat tiganii, inca se mai zaresc coloane in stil neoromanesc, ancadramente venetiene si decoratii rococo.

Mai toate au o placuta cu “monument istoric” si o avertizare mare de prabusire sau desprindere a bucatilor de tencuiala.

Decadenta

De ceva timp zona e in renovare. Nu cred ca reabilitarea asta presupune si restaurarea monumentelor de arhitectura, mai degraba se vor limita la schimbarea asfaltului si deschiderea a inca cateva terase sub balcoanele ce stau sa cada sub povara ruginei si a erodarii. Deja-vu? S-au inspirat poate din modelul Bucurestiului istoric 🙂

Pe maidanele asa-zisei zone peninsulare a Tomisului, zace cea mai fotogenica arhitectura maura, romantica, genoveza, neoclasica, neoromaneasca sau Art Nouveau.

     

     

Cred ca cea mai cunoscuta este Casa cu Lei, resedinta unui armean bogat care a transformat-o in casa de toleranta pentru lumea buna a vremii. Locul l-a inspirat pe cel mai mare colectionar de arta din Romania, Krikor Zambaccian, impresionat fiind de colectia aflata in spatele usilor Casei cu Lei. Ulterior, casa a devenit hotel si mai apoi restaurant, acum fiind pazita, revendicata si promisa a deveni cazinou.

     

      

Cladirea BNR este acum inchisa, intrucat are nevoie de reparatii capitale. Cand a fost construit, in 1913, era cel mai luxos hotel din oras, Mercur, ridicat pe locul mai vechiului hotel Gambetta. A fost apoi vandut bancii Marmorosch, iar dupa ce aceasta a intrat in faliment, o parte a cladirii a fost inchiriata Camerei de Comert.

Putin mai sus, pe strada Nicolae Titulescu, intr-o curte acoperita de buruieni, este intrarea in vechiul hotel Intim, initial Hotel d’Angleterre, loc unde a poposit o scurta vreme si Eminescu.

Cladirea Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie a fost initial cladirea Primariei, pana in 1921. Dupa descoperirea vestigiilor arheologice ale cetatii Tomis, s-a hotarat adapostirea tezaurului in incinta acestei cladiri, devenind astfel muzeu.

    

Imi imaginez ca putinii si eventualii turisti straini rataciti prin Constanta, in cautarea portului si a falezei, au impresia ca au sosit imediat dupa un cutremur sau explozie care sa fi ras intreaga piata Ovidiu de cladirile ei somptuase.

Iar asta nu poate fi decat trist…

Constanta ramane o poveste urbana cu sfarsitul neterminat. Iar deocamdata nu pare ca va fi un happy ending…

Pentru o priveliste mai putin deplorabila, geamiile raman intotdeauna o alternativa.

Daca Mangalia are cea mai veche geamie din tara, Marea moschee Carol este prima constructie de beton armat din Romania. Piatra de temelie a fost pusa in 1910, pe locul fostei geamii Mahmudia din 1822. Covorul oriental,vechi de 200 de ani este o donatie a turcilor de pe insula Ada Kaleh, iar minaretul  inalt de 47 de metri rasplateste efortul urcarii celor 140 de trepte cu cel mai breathtaking view asupra orasului.

Din Moscheea Carol

Din Moscheea Carol

   

    

   

   

Geamia Hunchiar din piata Ovidiu este cel mai vechi edificiu de cult musulman din oras. La inceputul sec. XIX, Constanta se rezuma doar la actuala zona peninsulara (centrul istoric), fiind imprejmuita de un zid de aparare ridicat de turcii care stapaneau Dobrogea la acea vreme. Dupa distrugerea zidului in 1829, din pietrele albe ramase a fost ridicata geamia “guvernatorului”, in 1869. Imamul urca in minaretul de 24 de metri de 5 ori pe zi pentru chemarea la rugaciune. Cum astazi efortul fizic a fost inlocuit de difuzoare, curajosii care se aventureaza in intunericul si paienjenisul des al minaretului, sunt rasfatati cu privelistea din cerdac. Dupa icnetele prietenei Andreea, care a avut tupeul si neobrazarea de a deranja paienjenii mari si pufosi, experienta intra la categoria “senzatii religioase extreme”.

Tabliile atarnate de peretii interiori au incrustate versete din Coran, iar la capatul covoarelor persane se afla mihrabul, altarul de unde imamul oficiaza slujbele. Mihrabul este de obicei imbracat in faianta inscriptionata cu versete.

Singurele renovari sunt permise doar la interior, ultima zugravire facandu-se in 1990. Exteriorul se restaureaza numai cand peretele cedeaza cu totul, nefiind altfel permisa refacerea zidului.

    

 Daca infuzia prea mare de religie provoaca foame si usuca gatul, se recomanda un popas la capatul falezei, in portul turistic Tomis.  Aici am redescoperit vechea promenada, metamorfozata din 2012 intr-o riviera cocheta, cu aer de coasta mediteraneeana. Restaurantele arata absolut incantator, fara a fi o aglomerare de localuri kitchoase, zgomotoase si fade. Exista italienesc, chinezesc si pescaresc, locuri de rasfat si desfatare culinara cum nu ma asteptam sa gasesc pe litoral. Pestele si fructele de mare sunt vedete, gatite in fel si chip si servite cu dichis, asa cum se cade intr-o locatie cu iesire la mare.

Din multele opriri facute de-a lungul anilor in Constanta, a fost prima oara cand am simtit o usoara asemanare cu o vizita in oricare alta statiune de coasta. Schimbarea perspectivei altereaza si perceptia, poate daca renuntam la spiritul carcotas si la comparatiile cu grecii, italienii, francezii sau croatii, am observa mai mult din frumusetea propriei gradini, ravnind mai putin la strugurii vecinilor. Merele cu perele nu vor face niciodata dulceata buna impreuna, asa ca daca le luam separat, ne bucuram pe rand de gustul bun al amandurora 🙂

Daca iti place si ti se pare util, te astept si pe Facebook sa ne imprietenim 🙂 

Anunțuri

Un gând despre „Are sau nu are Constanta un centru istoric?

  1. Pingback: Au fost odata ca niciodata doua plaje linistite si salbatice, numele lor era Vadu si Corbu | Jurnal de Vacanta

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s