Odată cu road trip-ul spre Cluj, în drum spre Electric Castle-ul de 2014 şi înainte de oprirea la Alba Iulia, am făcut o nouă vizită Salinei Turda. Dacă tot îţi sar în cale indicatoarele spre salină, nu văd de ce am ocoli unul din puţinele noastre proiecte turistice de succes.

Sunt două intrări în salină: cea nouă şi principală, dinspre Valea Sărată (Durgau) şi cea veche, cu acces prin galeria Franz Josef. Tunelul galeriei are 526 de m şi a fost săpat începând cu 1853, până în 1871, toate lucrările fiind făcute manual, fără explozivi şi utilaje mecanice de tăiere.

  

Exploatarea aici a început în timpul ocupaţiei romane, prima atestare documentară făcându-se abia în 1271. După 1840, odată cu întărirea concurenţei Ocnei Mureş, Salina Turda şi-a pierdut poziţia în topul exploatărilor de sare din Transilvania. Pe fondul unei productivităţi scăzute, ultimul transport de sare s-a scos în 1932.

În timpul celui de-al doilea război mondial, a fost folosită mai mult ca adăpost antiaerian, fiind redeschisă publicului abia în 1992.

  

Sala de apel are un Altar şi o Scară a Bogaţilor, construită pentru accesul în mină a capetelor luminate ale vremii, care nu-şi permiteau să coboare folosind frânghia improvizată de muncitori pe post de lift..

  

Crivacul din sala ce-i poartă numele, este unicul astfel de utilaj din Europa, păstrat încă pe locaţia lui iniţială. Mecanismul era acţionat prin forţa a doi cai şi transporta pe verticală sarea exploatată din Mina Rudolf prin Sala puţului de extracţie, din camera vecină.

La partea superioară a crivacului se înfăşura o funie groasă de cânepă, care trecea printr-un sistem de cabluri, până în puţul Sfântului Nicolae (de extracţie). Funiile treceau prin şanţurile roţilor de fontă ce se pot vedea în puţ, fiecare roată având un diametru de 3 m şi o greutate de 1500 kg fiecare.

  

Mina Rudolf are o adâncime de 42 de metri şi se întinde pe 80 de metri.Pereţii văluriţi şi acoperiţi cu sare gemă poartă urmele dălţilor care tăiau sarea. Inclusiv tavanul are aceleaşi secţiuni, semn că până şi plafonul era valorificat. Încerc să-mi imaginez cum atârnau bieţii muncitori, lovind de zor şi cioplind cu spor în zidul de sare…

Mina Terezia este clopotul de 90 m înălţime şi 87 m diametru în care ajungi după coborârea cu liftul. Insuliţa de sare reziduală s-a format în mijlocul lacului subteran, pe care acum te poţi plimba cu barca. Adâncimea variază de la 0,5 până la 8 m.

În afară de Mina Anton şi Mina Iosif (sala ecourilor), mai există o galerie închisă accesului turiştilor, devenind rezervaţie geologică (parte din Mina Gizela). Aceeaşi Mină Gizela cuprinde şi Sala Staţionar, unde a fost amenajată zona pentru tratament balnear şi aerosoli naturali.

  

Lucrările la modernizarea salinei s-au început în 2009, după obţinerea fondurilor europene. Un an şi 6 milioane de euro mai târziu, salina a fost inaugurată după schiumbarea la faţă. Se poate juca bowling, minigolf, ping-pong, sau biliard.

Cei mai mulţi aleg totuşi clasica plimbare cu bărcuţa pe lacul subteran. Există săli de tratament, săli de sport, un amfiteatru şi o roată care oferă privire panoramică asupra sălilor şi stalactitelor. Apropo, stalactitele albe şi firave care se agaţă de pereţi cresc circa 2 cm pe an. Când ajung la 3 m, se rup rup propria greutate.

Acum totul este prezentat într-o notă futuristă, cu dotări moderne şi un aer SF. Dacă încerci însă să îţi închipui cum se lucra efectiv cu o sută de ani în urmă aici, în ce condiţii şi poziţii contorsionate şi chinuite se cioplea, parcă atmosfera devine şi mai interesantă.

  

  

Aş îmbogăţi panourile explicative cu mai multe detalii şi schiţe care să pună accent pe vechimea tradiţiei de exploatare de aici, pe unicitatea tehnicilor şi a aparaturilor folosite la vremea de atunci şi pe importanţa pe care salina o avea pentru noi cu mulţi ani în urmă. Încă o găsesc săracă în informaţii, ȋnsă site-ul este destul de bine pus la punct, cu un meniu bogat, başca şi în maghiară şi engleză. Programul de vizitare, tarifele şi ruta de acces sunt detaliate aici.

  

Salina s-a bucurat de o promovare bună pe segmentul incoming. Vizitată de grupuri de turişti străini şi având câteva filme şi documentare filmate în interior, vestea despre lumea futuristă din adâncuri a trezit interesul multora. Nu ştiu cine cum şi ce a făcut, dar să o facă în continuare la fel de bine.

  

  

Poate că potenţialul balneo al zonei Turda nu este la fel de cunoscut, însă staţiunea Băile Sărate Turda a fost fondată în 1840, utilizând proprietăţile lacurilor Roman şi Durgau pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, ginecologice sau de circulaţie.

Ştrandul Durgau, bazinul de înot şi centrul Spa din Turda merită o mai bună promovare şi mai mult atenţie (şi nu, SPA nu înseamnă o piscină şi jacuzzi, garnisite cu o saună şi sala de fitness 🙂 ).

Turiştii mai mult tranzitează Turda, în ideea că nu există suficiente cazări sau perspective de agrement. Mi se pare eronată abordarea, având în vedere proximitatea de toate atracţiile Ardealului şi potenţialul balneo, o resursă ce sperăm a fi mai bine monetizată în viitorul apropiat.

  

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne imprietenim 🙂