Conacul Manasia nu este nici pe departe vreo apariţie recentă pe harta vechilor domenii boiereşti, salvate după moartea regimului comunist, restaurate şi deschise apoi pentru evenimente. Ca o noutate însă, începând cu 6 septembrie 2015, primeşte şi vizitele publicului larg, după ce, din 2013 a fost disponibil şi rezervat exclusiv în vederea organizării diverselor evenimente private sau corporate.

Ce presupune asta mai exact? Nunţi,botezuri,conferinţe,sesiuni foto sau emisiuni filmate la conac vor fi în continuare, iar în plus,în fiecare duminică,între 10.00 şi 18.00, orice pasionat al arhitecturii frumoase,fan al istoriei locale sau interesat de valorile patrimoniului naţional, va putea fi răsfăţat cu un tur ghidat al domeniului.

Cronologic vorbind, lucrurile s-au petrecut astfel:

Familia domnitorului Alexandru Ipsilanti deţine moşia Uluiţi de la 1775 până în 1839, an în care o vinde lui Efrem Obrenovici.

Principele sârb devine al doilea proprietar al domeniului, cumpărând moşia şi reunind cătunele Uluiţi,Răcoreşti şi Siliştea, integrandu-le în Manasia. Dacă numele de Răcoreşti se presupune a veni de la răcoarea pădurii din apropiere, iar Manasia pare a fi fost numele primului locuitor al satului, fenomenul care i-a uluit pe bieţii săteni rămâne o enigmă.

Obrenovici moare în 1856,este îngropat în Biserica Înălţarea Domnului, zidită de el în 1842 – biserica din faţa proprietăţii, pe acelaşi ax geografic ca cel al conacului. Ulterior, familia va transporta acasă, în Serbia, rămăşiţele principelui, iar astăzi în biserică mai poate fi văzut doar mormântul.

În 1879 proprietatea este vândută de moştenitori lui Ion Hagianoff,ministru de externe al Bulgariei. Hagianoff va ridica actualul conac în perioada 1899-1900,pe rămăşiţele fostei pivniţe, cu ajutorul unui arhitect elveţian. Împreună cu acelaşi arhitect Kosca,va construi în 1912 Fabrica de Cărămizi Hagianoff & Kosca, la Urziceni. Ca fapt divers,cărămida fostei fabrici a boierului a fost folosită la ridicarea Casei Poporului. Lucrătură trainică 🙂

      

Ca picanterie istorică, pentru amatorii telenovelelor autohtone nemuritoare, unul din cei doi fii ai lui Efrem şi Tomania Obrenovici, şi anume Milos,se căsătoreşte cu Maria Catargiu şi vor avea împreună un fiu,Milan Obrenovici-viitorul rege al Serbiei, născut la Manasia în 1854.

Prinţesa Maria Catargiu este mai cunoscută însă pentru relaţia pe care a avut-o cu Alexandru Ioan Cuza,a cărui amantă oficială a fost şi cu care a avut doi fii, adoptaţi mai apoi de soţia domnitorului, Elena Doamna.

Se pare că domnitorul Cuza şi-a convins soţia să-i înfieze pe cei doi copii, folosindu-se de pretextul inundaţiei din 1865,când zăpada topită a umflat cu aproape trei metri Dâmboviţa. Cuza a motivat că băieţii sunt doi orfani, rămaşi singuri în urma revărsării apei şi aşa Elena Doamna i-a adoptat în propria casă. Copiii îl vor însoţi pe Cuza în exilul din Germania,după detronarea adusă tocmai de relaţia extraconjugală.
Maria Catargiu află la 42 de ani că este bolnavă de cancer şi se va sinucide la Dresda în 1876.

Revenind la istoria modernă a locaţiei,după colectivizare, Conacul a servit drept sediu I.A.S Urziceni şi I.A.S Borăneşti şi mai apoi transformat în grădiniţă.

Conacul în paragină a fost cumpărat în 2006,contra sumei dei 250.000 de euro.noua proprietară fiind Ariadna Avram, nepoata pictorului George baron Lowendal (baroneasa este totodată şi preşedintele Fundaţiei Löwendal, cu sediul în casa aceea faină din Bucureşti, de la intersecţia dintre parcurile Ioanid şi Grădina Icoanei, construită de Petre Antonescu în stil neoromânesc).

După o investiţie de peste un milion de euro şi după 7 ani de restaurare migăloasă, monumentul istoric de clasă A a primit primii oaspeţi în decembrie 2013.

  

Fotografiile ce surprind frânturi din Manasia şi aparţin lui Dan Mirică.

Pe holuri sunt expuse fotografii realizate de Costică Acsinte, unul dintre precursorii fotografiei româneşti. De prin părţile locului, născut la Slobozia, Acsinte a fost prolific între 1916 şi 1980, plăcile sale fotografice fiind atunci umplute cu mii de portrete. S-a concentrat mai degrabă pe surprinderea vieţii interbelice,după ce a fost fotograf pe câmpul de luptă din al Doilea Război Mondial şi a cunoscut faima la 30 de ani de la moartea sa, odată cu eforturile unui pasionat într-ale fotografiei,Cezar Popescu, de a-i recupera arhiva în format digital. Muncă grea şi migăloasă, având în vedere că multe dintre pozele salvate sunt deteriorate,pătate,rupte,crăpate.

Mulţumită lui Cezar Popescu,colecţia lui Costică a devenit subiect viral în spaţiul online românesc, a figurat în New York Times şi este subiect al expoziţiilor naţionale de fotografie.Întreaga poveste din spatele omului este fascinantă, dacă te tentează o lectură, recomand acest articol. Parte din colecţia recuperată poate fi văzută pe Flickr.

  

Vizita începe în salonul de primire sau lobby. Lozincile de pe pereti,rămase din perioada comunistă, au fost păstrate, dupe ce au fost descoperite sub câteva straturi de tencuială.

Tablourile aparţin în totalitate proprieteresei, făcând parte din colecţia personală de picturi interbelice, preponderent semnate de bunicul Lowendal.

În salonul Nicolae de la parter (numit după fiul boierului) se jucau partide de pocker, cu mize dintre cele mai neconvenţionale. La una dintre ele, boierul Hagianoff se pare că a câştigat chiar un grădinar francez, care a fost însărcinat o perioadă cu amenajarea parcului.

    

      

Cum valul de comunişti a luat cu sine şi toate piesele de mobilier,majoritatea obiectelor de decor sunt cumpărate la licitaţie din diferite ţări. Este şi cazul sălii bibliotecii de la etaj,unde piesa centrală de mobilier a fost cumpărată la o licitaţie din Viena. A aparţinut unui notar,este lucrată în lemn de nuc în stil american, anii ’30,iar sticla este meşteşugarită manual.

Acum sala este destinată conferinţelor la scară mai redusă,dar pe vremuri,scopul original al camerei era necunoscut. Se credea că aici se ţineau şedinţe de spiritism, încăperea fiind ascunsă de ochii servitorilor sau de al altor iscoditori neavizaţi.

  

Nash-ul american din 1931 este copia identică a maşinii fostului boier şi a câştigat locul doi la concursul de eleganţă de la Sinaia. A fost achiziţionat din Olanda, urmărind modelul unei fotografii găsite la conac, care îl arată pe fostul şofer al lui Hagianoff,lângă automobilul de epocă. După negocieri care s-au întins pe doi ani, baroneasa a obţinut maşina la un preţ de 28.000 de euro, suma de pornire find 40.000 de euro.

La mansardă se ţin ateliere,cursuri de pictură, conferinţe sau chiar proiecţii de film.

    

De pe unul dintre balcoane se poate observa un turn, ca element distictiv al conacului, motv pentru care localnicii numesc locaţia ȋn sine “La Castel”.

   

  

      

      

 

       *

        *                      *

Pentru viitor,se are în vedere şi posibilitatea amenajării unor spaţii de cazare pentru cei ce vor a prelungi şederea la conac, sau pentru oaspeţii evenimentelor,care sunt acum nevoiţi a înnopta în Urziceni după terminarea petrecerii.

Turul complet costă 35 de lei de persoană şi acoperă toate saloanele,pe fiecare nivel (subsol,parter,etaj şi pod), vizitarea cramei, o plimbare în parcul ce înconjoară domeniul şi o mică atenţie, servită pe terasă. Poţi alege între o cafea, apă,ceai sau limonadă,iar băutura vine însoţită de sărăţele de casă, pregătite de Alexandru Iacob, Executive Chef la Domeniul Manasia. Dacă nici ţie nu ţi se întâmplă să deschizi prea des TV-ul, nu e tragedie – am aflat şi noi că puştiu’ este câştigător al emisunii Top Chef România, deci presupun că talentul culinar vine la pachet cu atmosfera rafinată a locaţiei.

Înţeleg că tot el va fi responsabil de prânzurile în stil fine dining, care se pot servi aici. Nu vei găsi un meniu pe site, rezervările pentru dejun se fac cu cel puţin trei zile înainte, întocmai pentru a se putea aproviziona şi găti proaspăt. Este nevoie de minim 6 persoane pentru a putea pune la cale un astfel de prânz,servit în cel mai elegant mod posibil, în cea mai fină atmosferă boierească şi pe acorduri dulci de muzică franţuzească.

Poate fi la fel de bine o surpriză inspirată pe care o poţi face cuiva drag, sau un răsfăţ meritat pe care ţi-l poţi oferi ţie cu încredere.

Eu aştept un mail cu propunerile de meniu şi datele care se pot rezerva pentru dejun. Dacă eşti la fel de entuziast ca şi noi, sună la 0744.378.888 sau scrie către contact@domeniulmanasia.com pentru abonare la newsletterul Conacului Manasia, pentru detalii despre tur sau rezervări pentru oricare din variantele care te interesează.

    

Atât de îmbucurătoare este priveliştea obiectivelor de patrimoniu, odinioară uitate într-o stare avansată de degradare, iar astăzi consolidate cu grija păstrării elementelor de decor si cu dorinţa de a reconstrui pe cât posibil stilul original! Iar atmosfera de epocă fastuoasă, recreată la Manasia, te prinde imediat, te învăluie într-o mireasmă princiară şi te face să te simţi rupt dintr-o filă de poveste,chiar dacă numai pentru o singură zi.

La şcoală nu-mi plăcea istoria; ce să înţeleg din înşiruirea aia de ani, fără noimă? Dar odată cu călătoriile, fuga de trecut a devenit imposibilă, descoperirea oricărei locaţii fiind inevitabil legată într-un fel sau altul de o moştenire. Dând viaţă obiectivului pe care-l ai în faţă şi încercând să-i asociezi un sens, în înşiruirea aia de ani îţi găseşti răspunsul.Şi aşa istoria a devenit o poveste pe care vrei s-o citeşti până la capăt. Îndrăgeşte-ţi deci istoria şi respectă patrimoniul,sunt legende vii care vor să fie cunoscute!

Cum ajungi:
Din Bucureşti, sunt 60 de km până la locaţie, pe drumul vechi spre mare,ce trece prin Urziceni.La ieşirea din oraş, în direcţia Slobozia,vei trece prin Manasia. Panourile de la drumul principal, care indică spre Domeniul Manasia, Primăria şi Conacul Hagianoff, te lasă exact la poartă. Adresa completă este Intrarea Conacului nr.1 A.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne imprietenim 🙂