Caraş-Severin este izvor nesecat de comori turistice. În inima Banautului Montan, se întinde Ţara Almăjului, înconjurată de Munţii Semenic, Almăjului,Locvei şi Aninei.Undeva, în acest ţinut, pe valea Rudăriei, râul şi-a croit drum prin stâncă,formând cheile ce au luat numele apei care le-a săpat.

În urmă cu sute de ani, localnicii au ridicat aici zecile de mori de apă care au pus Rudăria pe harta turistică a ţării.Până în 1910 se pare că existau în jur de 50 de mori, potopul venit în primăvara aceluiaşi an a măturat însă mai bine de jumătate din ele. Cu toate astea, cele 22 de mori rămase formează astăzi ceea ce pare a fi cel mai mare parc mulinologic din Europa.

Morile sunt împrăştiate pe parcursul a circa trei kilometri,străbătând comuna Eftimie Murgu şi continuându-se apoi în chei, în afara comunei.Localitatea se numea chiar Rudăria până în 1970,când a fost rebotezată după numele revoluţionarului paşoptist,născut în părţile locului.

Rudarii erau numiţi minerii de aici, meseria de bază prin părţile locului, înainte de închiderea ocnelor şi de moartea lentă şi dureroasă a singurei industrii profitabile ale Banatului. Acum, puţinii rămaşi în zonă îşi duc traiul bazându-se pe propria gospodărie, pe animale şi pe ce creşte în grădină. Tinerii plecaţi la şcoală la Timişoara sau Reşiţa, nu se mai întorc…nu ar avea din ce să-şi asigure un trai prea decent în săracele sate, care se luptă să supravieţuiască decăderii economiei din fostele oraşe miniere.

Ca să bifezi toate morile, porneşti fie din amonte,de la Moara de la Tunel,mergând prin chei câţiva kilometri de la ieşirea din Eftimie Murgu, fie începi cu Moara din Ţarină,pe care o găseşti în localitate. Le vezi pe ambele părţi ale albiei,iar dacă vrei să le bifezi pe fiecare din cele 22, rezervă-ţi câteva ceasuri.

  

  

  

Nu este o activitate de treasure hunting, poziţia morilor fiind destul de intuitivă, doar că pe unele dintre ele le vei prinde deschise, şi dacă te întinzi la vorbă cu sătenii veniţi să-şi macine cerealele, nici nu vei simţi cum se scurg orele.Dar asta este şi surpriza cea mai frumoasă, faptul că multe mori sunt încă funcţionale şi dacă ai norocul să prinzi un bătrânel simpatic la locul faptei, vei afla cum funcţionează întregul sistem, ţi se vor povesti legendele locului şi poate te alegi şi cu un săculeţ de grâu ori porumb măcinat, că doar se spune că nu se compară gustul mălaiului făcut aici cu niciun altul pe care l-ai încercat până acum.

  

  

Apa mişcă roţile într-un ritm relativ lent, astfel că măcinarea este mai înceată comparativ cu cea a morilor electrice,de unde şi gustul mai bun al mălaiului.

Debitul mic al apei a pus la lucru creativitatea localnicilor, amenajând ici-colo devieri ale albiei, săpând tunele în stâncă sau încropind mici baraje din buşteni, care să dea un impuls mai mare cursului de apă şi să poată activa astfel ciutura (cupele de metal ale roţilor orizontale). Mişcarea angrenează axul vertical,de care sunt legate mai departe pietrele de moară, ce macină lent grăunţele ce cad din coşul de deasupra, adunând apoi făina în lada de pe podea. Având posibilitatea de a regla distanţa între pietrele de moară, se poate alege şi granulaţia făinii. Viteza de măcinare şi granulaţia sunt combinaţia câştigătoare pentru o mămăligă cu gust cum numai în Caraş găseşti 🙂
Într-o monografie interesantă am găsit şi o schiţă a mecanismului de funcţionare:

Numele morilor provin fie de la numele celui ce-a ridicat-o, fie de la locaţia unde este amplasată. Aşa se explică poate denumirile uşor ciudate:Moara din Ţarină,Podu Ilochii,Băniana,Vlăgioanea,Bruşoanea,Lăiaţa,Micloşoanea,Firizoanea,Maxinoanea,

Vamulea,Hămbăroanea,Popeasca,Prundulea,Firiz,Păţoanea,Băţolea, Îndărătnica de la Perete, Îndărătnica dintre Râuri (numite aşa pentru că ciutura se învârte în sens invers,deci şi pietrele de moară se mişcă de la stânga la dreapta), Trăiloanea, Viloanea, Roşoanea şi Moara de la Tunel (în ordinea lor, dinspre localitate în amonte).

Morile sunt alocate unui grup de familii care se îngrijesc de ele, care asigură reparaţii atunci când e nevoie şi care pun mână de la mână când e nevoie să reconstruiască părţile afectate de inundaţii sau de trecerea timpului.Fiecărei familii îi revine o anumită dată şi oră din lună, când poate veni să-şi macine grăunţele. Rândul la moară este moştenit din generaţie în generaţie sau poate fi cumpărat de noii veniţi în rândul sătenilor de aici.Rândaşii pot fi şi dezmoşteniţi dacă refuză de mai multe ori să plătească eventualele reparaţii.

  

  

Schimbările cursului Rudaricăi au dus de-a lungul timpului la scoaterea din funcţiune a câtorva dintre mori.Acum, ele aşteaptă noi amenajări în albia râului şi devieri în direcţia de curgere a apei, astfel încât să-şi poată învârti din nou pietrele grele,punându-şi în mişcare mecanismul vechi de sute de ani.
Afectate de mai multe valuri de inundaţii, Muzeul Astra din Sibiu a fost cel care a salvat acest muzeu în aer liber de la căderea în dizgraţie, refăcând structurile cu fonduri europene.

  

  

Noi vroiam să vizităm Rudăria de ceva ani, dar tot amânam drumul lung până prin părţile astea ale ţării. În 2014 o viitură puternică a distrus câteva dintre mori, afectând sistemul de a mai multor dintre ele.
Urmele inundaţiilor cauzate de pârâul Rudărica sunt şi acum vizibile, buşteni şi bolovani căzuţi stând în calea apei, scânduri ale podurilor rupte şi morile care încă necesită reparaţii închise. Două mori au fost refăcute de la zero, fără a le fi însă păstrată înfăţişarea originală,părând că nu-şi au locul printre vecinele lor vechi de 200 de ani.

  

  

  

Am auzit că întreg complexul a redevenit vizitabil în 2015, aşa că nu am mai amânat, cu atât mai mult cu cât rezervaţia este exact în drum spre cascada Bigăr, pe care am văzut-o în aceeaşi zi. Morala ar fi că, dacă ai vreun obiectiv pe care doreai de ceva timp să-l bifezi, nu ezita, nu amâna, nu se ştie pentru cât timp oferta va mai fi valabilă şi ce schimbări îl pot tăia brusc de pe listă, lăsând în urmă un gust amar cu părere de rău.

  

Utile
Cum ajungi:Pe drumul naţional 57B Oraviţa-Bozovici-Băile Herculane,în dreptul comunei Prilipeţ, urmează drumul asfaltat, pe firul râului, în amonte. Cam 7 km mai sus, vei intra în localitatea Eftimie Murgu.În centru, în dreptul bisericii,lângă un centru de informare turistică, găseşti un panou explicativ cu înşiruirea morilor de-a lungul albiei râului. Harta orientativă poate fi utilă în identificarea morilor pe traseu. Locaţia pe harta aici.

Nu te baza pe centrul de informare turistică din centru. O avea el program în geam, dar sunt sceptică şi reticentă că îl vei găsi şi deschis. Vreodată. Ca mai toate astfel de birouri făcute cu fonduri de la UE, costând 200.000 de euro (fiecare) şi împrăştiate care-unde prin diverse localităţi rurale, au fost doar un pretext pentru a mai face rost de nişte bani şi nu au fost gândite practic. Obiective multe în localităţile respective nu sunt, informaţiile puteau să fie bine-mersi înlocuite de panouri explicative, turiştii nu se înghesuie, cât despre posibilităţile existente de agrement/cazări/restaurante, nici să indreznesc a pomeni.

Statisticile spun că la Rudăria poposesc anual zeci de mii de turişti, mulţi străini. Dar la ce folos dacă nu le pui la dispoziţie şi un loc unde să mănânce, să doarmă, ca să-i convingi să-şi prelungească vizita în zonă? Cazează-i în camerele localnicilor, oferă-le o mămăligă făcută cu grăunţele cernute la mori şi spune-le o poveste de prin părţile locului. Tot ce pot face cei de la centrul de informare turistică este să-i ghideze mai departe spre zonele populare din parcurile naţionale din judeţ.

Recomand să iei întreg traseul la pas, pentru că, pe măsură ce şoseaua se îngustează, urcând spre munte, peisajul devine mai interesant, iar explorarea morilor printre cheile Rudăriei lasă loc unei plimbări tare plăcute.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne imprietenim 🙂