Te-ai gândit vreodată, ca, în drumul tău spre Herculane, Cheile Nerei, Timişoara sau orice alt obiectiv din vest,trecând de atâtea ori pe la Porţile de Fier, chiar să opreşti şi să vizitezi muzeul din interiorul hidrocentralei?

Porţile de Fier I este cea mai mare hidrocentrală din România şi cea mai mare de pe Dunăre, fiind prima colaborare transfrontalieră dintre România şi Serbia.Construcţia a început pe 7 septembrie 1964 şi s-a finalizat la 16 mai 1971. Mai bine de 10.000 de oameni au muncit timp de şapte ani aici, se estimează că în jur de 100 dintre ei nu s-au mai întors acasă, ucişi în accidente de muncă pe şantier.

Rezultatul muncii titanice a fost prelungirea, prin ecluzare, a perioadei de navigaţie pe Dunăre, de la 200 de zile pe an la întreg parcursul anului,furnizarea unei surse fantastice de energie. dar şi dezvoltarea turistică a zonei, prin posibilităţile de agrement dezvoltate pe Dunăre – pescuit, sporturi nautice,excursii pe apă,trasee în Parcul Naţional Porţile de Fier (România) şi Parcul Naţional Djerdap (Serbia).

Turul durează cu totul cam 30 de minute. Zăboveşti câteva minute pe holul intrării, amenajat ca un mic muzeu, cu panouri informative, exponate specifice zonei şi machete de vapoare.

Ghidul preia apoi grupul, vei coborâ cu liftul la sala turbinelor,unde ţi se va explica câte ceva din mecanismul de funcţionare al întregului sistem. Popasul din sala turbinelor nu durează mai mult de 15 minute, în funcţie şi de ce întrebări mai mult sau mai puţin interesante vor găsi turiştii.

Sala turbinelor de pe malul românesc este identică cu sala turbinelor de pe malul sârbesc,intreaga hidrocentrală fiind simetric construită,în oglindă şi egal împărţită între cele două maluri ale Dunării.

  

  

Fiecare din cele 6 turbine Kaplan de pe mijlocul sălii, are o putere instalată de 195 MW.Primele trei turbine vin de la ruşi,următoarele trei sunt româneşti,făcute la Reşiţa.Fiecare turbină are 20 de metri înălţime,o greutate de 3.860 de tone,iar împreună produc 15% din energia României,circa 50% din procentul de hidroenergie al ţării,având o producţie anuală de peste 6 miliarde KWh.Ca diferenţă, Porţile de Fier II, la 80 de km în aval, construită tot în colaborare cu sârbii,are o putere de 250 MW, faţă de cei 1170 MW, cât însumează Porţile de Fier I.

Cum stai poziţionat cu faţa la turbine, în dreapta ta se vede peretele de forţă, de 30 de metri grosime, însărcinat cu oprirea apei,iar nivelul de amonte al Dunării se află în dreptul grindei,pe care o vezi cu mult deasupra capului.Apa vine oblic, de la 30 de metri,roteşte turbinele, dând naştere energiei electrice şi iese apoi în stânga, în partea de aval.

Maşinăriile sunt supravegheate de trei operatori, iar blitzurile ce ies din peretele din stânga înregistrează parametrii de funcţionare ai fiecărei turbine.

  

Cu sârbii nu se împarte energia, doar apa în mod egal: noi supraveghem turbinele noastre şi pe ale sârbilor, ei îşi supraveghează turbinele proprii şi pe ale noastre,pentru a putea face o împărţeală frăţească. Dunărea se măsoară în colaborare, la Baziaş din trei în trei ore, astfel se ştie câtă apă intră în lacul de acumulare. Jumătate din această cantitate este folosită de noi şi cealaltă jumătate de vecinii sârbi. Apa se împarte prin trecerea pe la turbine,fiecare turbină folosind 800 de metri cubi pe secundă debit de apă. De aici şi virbraţiile simţite la picioare.

  

În ceea ce priveşte trecerea vapoarelor,nu se plăteşte pentru nicio trecere, nici pe partea noastră de Dunăre, nici pe cea a sârbilor. Cu o diferenţă de 30 de metri între amonte şi aval, trecerea vaselor la noi se realizează în două etape, existând două sasuri – unul de amonte şi unul de aval: intră vaporul, se închide poarta, creşte nivelul apei cu 15 metri o dată cu vaporul,se egalizează apoi nivelul cu sasul de amonte încă 15 metri, după care vaporul poate trece.Întreg procesul durează o oră.

O dată construit barajul de la Gura Văii, în spatele lui s-a format lacul de acumulare, cu adâncime de 30 de metri şi întins pe 270 de km,între baraj şi confluenţa cu râul Tisa.În doar trei ani au fost reconstruite calea ferată şi drumul naţional cu 35 de poduri şi viaducte,pasaje şi două tunele,pe o lungime totală de 2 km.

Pentru construirea ecluzelor şi a celor 14 guri deversoare care au dus la formarea lacului de acumulare, au fost strămutate 10 localităţi de pe maulul românesc, 7 de pe malul sârbesc. Pe partea noastră de Dunăre au fost inundate şi strămutate Ada-Kaleh,Orşova, Eşelniţa, Dubova, Vârciorova, Tufari, Jupâlnic, Ogradena, Tişoviţa şi Plavişeviţa.

Dintre toate,probabil că soarta insulei Ada-Kaleh (“Insula Fortăreaţă”) este cea mai cunoscută. Fortificaţia Ada-Kaleh avea 1.7 km lungime şi 500 de metri lăţime;a fost dezvoltată de austrieci, a trecut apoi la Imperiul Otoman, o dată cu tranzacţia insula transformându-se într-o comunitate unită de turci.Binecuvântaţi cu o climă mediteraneeană,au făcut din turism principala lor sursă de venit, având mare cerere pentru tutun, rahat turcesc, dulceaţă de trandafiri şi de smochine,insula fiind scutită de impozit.

Sursa foto

„La noi parcă totul stătea pe loc, nu alerga nimeni. S-alergi după una, după alta… nu era fugă asta. Vedeţi, viaţa de acolo nu are nimeni unde să o mai întâlnească, pentru că pe bucăţică aia mică de o mie şapte sute pe cinci, şase sute lăţime, acolo ne desfăşuram toată activitatea: de la pâine, lapte, cafenele, magazin, librărie, fabrică de tigarete, fabrică de confecţii… […]

Acolo nu se poate spune legături apropiate, pentru că insula… totul era unu’. Era, cum să va spun? Ca o curte mare în care erau mai multe case. Nu se închideau casele, majoritatea caselor n-avea garduri. Dunărea ne înconjura, ne păzea, parţial ne şi hrănea. Ne păzea de tot ce era rău de dincolo. De aia la noi nu aveai nevoie de chei ca să încui uşa. Delimitările de grădină existau într-un fel, dar nu era absolut interzis să faci un pas dincolo sau să iei un fruct din grădina cutăruia. Foarte multe curţi nu mai aveau garduri în ultimul timp. Nu se mai păstrau acele garduri înalte [de odinioară], ca femeile să nu fie văzute de bărbaţii străini. […]   Sursă citat: Historia

Sursa foto

O mare parte din cei aproximativ 550 de locuitori ai insulei au plecat în Turcia sau la rudele rămase prin Dobrogea, după strămutarea din 1970. După ce li s-a propus să fie mutaţi în cartiere mărginaşe ale Drobetei, în nişte ghetouri înghesuite şi mizere, fără preot, fără geamie.Statul le promisese că întreaga insulă va fi mutată pe insula de lângă Drobeta,Șimian. Au mutat însă doar o parte din cetate şi câteva morminte, restul rămânând promisiuni în vânt. Geamia a fost dinamitată, covorul roşu de 144 metri pătraţi, primit atunci cadou de la un sultan şi cunoscut ca fiind cel mai mare din Europa, a fost adus la moscheea Carol din Constanţa.

Sursa foto

O comunitate dezbinată nu avea cum să mai reconstruiască în altă parte aceeaşi atmosferă orientală,îmbibată cu miresme de tutun şi ulei de trandafiri. În “Micul Gibraltar”, bucăţica de pământ ce a fost odată Ada-Kaleh, exista o lume exotică, între români, sârbi şi unguri, în mijlocul Dunării, înconjurată de Cazane. Acest loc va rămâne pentru cei care nu au văzut-o niciodată, un mister şi o fantasmă, ca o poveste frumoasă din o mie şi una de nopţi.

Dacă vrei să vezi care era ritmul vieţii de pe Ada-Kaleh, îţi recomand primul filmuleţ de mai jos, mai scurt, sau cel de-al doilea documentar.Nu-ţi vei irosi o oră din viaţă ta, vei descoperi o frântură fascinantă, pe care noi n-am avut norocul s-o cunoaştem…

Ce-i drept, nu ţi se arată mare lucru din ditamai ingineria ,având acces doar la sala turbinelor, pe care o poţi oricum vedea din spatele geamurilor.Însă, munca titanică din spatele mastodontului, forţa incredibilă pe care o simţi vuind prin podea, la picioare, istoria şi dramele sacrificiului din spatele construcţiei efective, pe toate le conştientizezi poate abia acum şi le inţelegi mai bine decât oricând altcândva ai fi avut ocazia.

Aşa că, data viitoare când eşti în trecere spre Orşova, cu treabă spre vestul ţării sau la întoarcere dinspre Banat, opreşte-te la Hidrocentrala Porţile de Fier I. Nu durează mult, costă puţin şi vei rămâne impresionat de istoria pe care o vei descoperi acolo.

Utile:
Cum ajungi: trecând de Drobeta-Turnu Severin şi până a intra în Orşova, la drumul principal E70, vei vedea panoul care indică Muzeul Porţile de Fier I.

Program: se poate vizita de marţi până duminică, între 8.00 şi 16.00.

Tarife: intrarea costă 4 ron/adult, studenţii,pensionarii şi elevii beneficiind de 2 lei reducere.

Taxa foto este 10 ron,fotografiatul fiind permis exclusiv în muzeul de la intrare, interzis în sala turbinelor.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne imprietenim 🙂