Dobrogea ca o poveste (1. Cetatile)

Dobrogea e..altfel. Si e mare..rau! Mi-o imaginam ca pe un desert arid, sterp, fad si incins, un camp imens si deloc promitator, cu niste ruine si multe podgorii, atat.

Aveam impresia ca arata totul cam asa:

Dead wrong! Mi-a placut la nebunie si abia astept sa ma intorc ca sa acopar si cealalta jumatate nevizitata. Se pare ca intr-o singura saptamana nu apuci sa vezi decat aproape jumate din ce ceea ce merita bifat.

Tinutul vantului si al apelor s-a dovedit a fi de fapt o emotie. Colorata intocmai ca in time lapse-ul asta care tare mi-a placut: 

Dobrogea a fost pentru mine un compromis: accept sa vad ruinele unor cetati vechi ca sa pot fi apoi rasfatata in Delta. Doar ca pana la urma n-am mai ajuns nici in Delta, se pare ca ruinele s-au dovedit a fi mult prea faine.

Dobrogea are un sarm aparte care te inrobeste iremediabil. Pare desprinsa dintr-o alta poveste, e fermecatoare, colorata si autentica. Miroase a istorie, a traditii si a peste proaspat. Drumurile in general sunt bune, oamenii sunt binevoitori si saraci, mancarea are alt gust si vantul bate mult mai puternic aici. Nu exista cocalari, nu prea intalnesti masini scumpe si nici restaurante pretentionase. Este atat de speciala, intocmai pentru ca nu este comerciala…Dintre zonele tarii pe unde am mai ajuns, este printre putinele care iti ofera o experienta senzoriala frumoasa si completa.

Dobrogea este singura iesire la mare a Romaniei. Desi cea mai mare parte a populatiei sale e alcatuita din romani, exista comunitati importante de rusi, ucrainieni, turci, tatari sau bulgari, ceea ce ii da un farmec aparte. Satele de aici sunt printre cele mai sarace din tara, motiv pentru care inca gasesti case traditionale din chirpici, varuite cu alb, cu obloane albastre si pridvor inflorat. Lipovenii nu au bani de termopane, slava domnului pentru asta! E un veritabil muzeu al satului in aer liber, cu intrare libera si mancare autentica la tot pasul!

Este cea mai veche zona a tarii, aici se rasfoiesc primele pagini ale cartii de istorie – exista 15 ramasite ale cetatilor ce se ridicau odata desupra dealurilor:  Carsium, Vicina, Tropaeum Traiani, Callatis, Proslavita, Troemsis, Noviodunum, Halmyris, Enisala, Histria, Argamum-Tulcea, Salsovia-Mahmudia, Ibida si Dinogetia. As fi vrut sa le fi vazut pe toate, insa traseul si timpul limitat impun o anumita selectie.

Words of wisdom: nu cred ca iulie-august ar fi cea mai indicata perioada pentru vizite dobrogene, sub arsita soarelui si lipsa umbrei. Poate mai degraba spre inceputul de toamna, cand dogoarea se linisteste si culorile se schimba in modul cel mai incantator.

Asadar, prima oprire a fost Capidava. Dateaza din secolul al II-lea, semnificatia numelui de origine getic este “cetatea de la cotitura”, fiind amplasata in punctul in care traseul Dunarii face o cotitura. Se poate ajunge la cetate urmand DJ 223, fie venind dinspre Harsova (prin intersectia de la Hanul Morilor – Tichilesti – Topalu – Capidava), fie dinspre Cernavoda (prin Seimeni – Dunarea – Capidava).

A urmat apoi Enisala. Cetatea Heracleea sau Yeni-sale, este absolut fermecatoare. Singura cetate medievala care mai exista in Dobrogea, este asezata pe un deal sub care se intinde o panorama ce cuprinde lacurile Razim si Babadag. Castelul dateaza de la sfarsitul secolului al XIII-lea, construita de negustorii genovezi, care dominau in acea perioada estul Mediteranei si Marea Neagra. Mircea cel Batran a gasit-o incantatoare si utila deopotriva, a fost love at first sight, alungandu-i deci pe tatari la sfarsitul secolului al XIV-lea si instaland o garnizoana aici. Spre sfarsitul sec.al XVI-lea cetatea a fost abandonata, intrucat nu mai corespundea intereselor strategice ale Portii.

In iulie aici are loc ProIstoriaFest, doua zile de parade medievale, mestesuguri traditionale, ateliere, cascadorii si concerte. Nu am prins festivalul anul asta, dar cred ca reuseste sa puna cu succes in scena o epoca medievala, demult apusa.

Drumul pana aici este cotat ca fiind unul dintre cele mai frumoase din tara. DJ222C care trece prin Tulcea – Murighiol – Valea Nucarilor – Enisala, este recent asfaltat, ocoleste dealurile de langa Delta Dunarii, este destul de liber si de relaxant si ofera privelisti superbe, mai ales spre inserat. Pe timp frumos, este intesat de biciclisti si de motociclisti. Pana si din masina ai senzatia ca esti singur intr-o pustietate rustica, printre mori de vant si podgorii pe marginea drumului. Pare ca cineva a scapat paleta cu rosu, galben, verde si aramiu peste dealurile de aici, lasand natura sa le amestece in cel mai senzual mod posibil.

Intrarea la cetate costa 3 lei de adult, iar apusul peste lacurile Razim si Babadag este intocmai ca in pozele de mai jos. Mie mi s-a parut cea mai romantica cetate pe care am vazut-o vreodata.

Localitatea Enisala mai are si un muzeu popular, “Gospodaria Taraneasca”, datand de la inceputul sec. XX si aflat intr-o casa traditionala cu un singur nivel. Am inteles ca sunt expuse costume traditionale ce nu trebuiesc ratate, asa ca data viitoare promit ca nu il mai ratez nici eu 🙂

Cetatea Argamum (initial denumita Orgame sub stapanire greceasca, ulterior dobandind denumirea latina sub noua ocupatie) dateaza din secolul al VII-lea, e situata in Comuna Jurilovca, pe malul lacului Razim, pe capul Dolosman. Accesul este destul de dificil; se vine din Jurilovca pe un drum de pamant. La un moment dat se vede un indicator de sit arheologic, fara a se mentiona sau a se vedea insa nimic dupa deal. De aici, accesul pe o distanta de inca 1 -2 km fara off road este dificil, necesitand multa dexteritate in manuirea covrigului, rabdare si speranta ca baia de ulei va rezista eroic.

Privelistea insa merita drumul; aduce a Cap Kaliakra, insa mai putin stancos. Aici s-au descoperit ziduri de incinta, 4 bazilici paleocrestine, cel mai vechi mormant grecesc (datand  din sec.VII i.Hr), intregul sit ocupand aproximativ 100 ha. Este imens cand te gandesti la ce se ascunde inca sub tufisurile spinoase si maldarele de sol uscat. Daca ai putea intoarce cu fundul in sus pamantul, cred ca inca mai poti distinge lumea de odinioara din dedesubturile de astazi. Ceea ce mi se pare absolut fantastic si senzational, iti vine sa iei tu singur o lopata si sa te apuci sa dezgropi, ca sa te lauzi apoi cu ceea ce tu insuti ai descoperit.

Exista o “rivalitate” intre Argamum si Histria, aceasta din urma fiind datata ca cea mai veche cetate, ulterior descoperindu-se ca Argamum, de fapt, ar fi invins la capitolul istorie, devansand Histria cu 20-30 ani. Cetatea Argamum este prima asezare de pe teritoriul tarii noastre mentionata in scrierile antice si in fiecare an campaniile arheologice scot la lumina aici noi elemente.

Legenda spune ca este unul dintre locurile unde argonautii s-au oprit in drumul lor spre gasirea lanii de aur. Asa o fi, cred ca privelistea facea toti banii si atunci, la fel cum merita si acum.

La cetatea Histria se ajunge pe DJ 226, pe traseul Mamaia – Navodari – Corbu – Sacele, urmand semnul spre dreapta pentru a ajunge la cetate, pana la intrarea in comuna Istria.

Ruinele acestui port grecesc sunt raspandite pe mai bine de 72 ha pe coasta Marii Negre; este poate cel mai cunoscut sit arheologic (discutabil, as already mentioned), cu ruine ce dateaza din parioada cuprinsa intre sec. VII i.Hr si VII d.Hr. A fost primul port maritim important de pe coasta de vest a Marii Negre.

In prezent situl face parte din Rezervatia Biosferei Deltei Dunarii. Biletul de intrare (14 lei adulti, 7 lei studenti) acopera si vizita la muzeul de la fata locului, cu obiecte care va vor face sa intelegeti cam cate ramasite ale unei civilizatii apuse pot fi gasite sub pamantul si tufisurile ce acopera azi situl arheologic.

La iesirea din parcul arheologic este o cherhana cu mancare buna, pe baza de peste evident. Recomand, preturile sunt decente, pestele proaspat (motiv pentru care nici nu va puteti baza pe tot ce apare in meniu, primiti doar ce s-a „pescuit” de la vanzatori in ziua respectiva), servirea imbucuratoare si privelistea…relaxanta 🙂

Mai toate siturile incearca sa extinda lucrarile de restaurare prin diverse fonduri, insa la intinderea acestor suprafete, munca asidua nu da rezultatele scontate, asadar multe vestigii sunt acoperite de vegetatie, ingropate sub pamant si lasate ca “work for ever in progress” din cauza fondurilor insuficiente.

Eu nu cunosc istorie si nu sunt pasionata neaparat de ce este vechi. Amforele, uneltele din lut sau bucatile din ziduri istorice, ascunse in spatele unui geam dintr-un muzeu modern, nu prea reusesc sa te transpuna in lumea din care au fost dezgropate. Drept urmare, nu reusesc sa le apreciez si sa le inteleg la fel de mult. Insa, nu poti sa ramai impasibil atunci cand mergi efectiv pe ramasitele ulitelor d’altadata, cand incerci sa-ti imaginezi cum arata biserica aia de pe colt sau baile publice unde se balaceau alde romani si geti de vita nobila. Puii de daci, din mama si tata instariti, ieseau la ceas de seara la promenada pe aici, cu facliile aprinse si isi scoteau iubitele in pivnitele poate aflate inca la 2 metri sub picioarele tale. Ametiti apoi, se urcau pe zidurile cetatii si sorbeau si ei apusul asa cum o faci tu acum, poate fix in acelasi loc. Asta e istoria la care participi si tu, muritor de rand, venind in vizita cu masina, pe asfaltul proaspat turnat.

Iar sa le lasi de izbeliste, sa le profanezi cu gunoaie si sa le denigrezi cu ignoranta ta nesatula, sa nu respecti si sa nu vrei a intelege ce a insemnat locul asta pentru cei ce te-au facut..asta e nesimtit pacat!

Sunt tare faine cetatile din Dobrogea, chiar daca n-a mai ramas mare lucru din ele si chiar daca nu se vad coloane si ziduri ca ale italienilor sau ca ale grecilor. Cu toate astea, mi se par de o mie de ori mai frumoase. De ce? Pentru ca nu sunt comerciale, pentru ca lumea nu se inghesuie la cozi interminabile, sa plateasca 15 euro ca sa se plimbe pe cararile amenajate si sa faca poze fara a ridica macar ochii din aparat sa observe ce trag in poza. Pentru ca locatia lor schimba totul si ai impresia ca ai ajuns la capatul civilizatiei ca sa vezi unde de fapt s-a nascut civilizatia. Pentru simplul motiv ca sunt ale noastre, patate cu sange de popor roman, iubitor de frumusetile, oamenii si traditiile din propria-i ograda!

Daca iti place si ti se pare util, te astept si pe Facebook sa ne imprietenim 🙂

Anunțuri

3 gânduri despre „Dobrogea ca o poveste (1. Cetatile)

  1. Pingback: Pe urmele dinozaurilor din Dobrogea, in batranii Munti Macin | Jurnal de Hoinar

  2. Pingback: De când extrasezonul a devenit noua modă în turismul românesc? | Jurnal de Hoinar

  3. Pingback: Deva – o cetate fără puncte de slăbiciune, distrusă din gelozie | Jurnal de Hoinar

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s