Cheile Dobrogei sunt o enigma…ca sa ajungi aici iti trebuie determinare, rabdare, perseverenta si o masina rezistenta…saaauu..sa stii foarte bine de diniante traseul. Si nu, GPS-ul nu prea ajuta in cazul asta.

Cheile Dobrogei sunt un canion cu o lungime de cativa kilometri, care se pot parcurge lejer on foot. Partea cu ajunsul insa ridica dificultati. Cea mai ok vrianta este dinspre Cernavoda-Satu Nou-Cuza Voda-Mihail Kogalniceanu-Targusor, de unde se urmeaza indicatorul spre Cheia. Orice alta varianta implica drumuri sparte, ratacire in spatiu, variante judetene pe care nici GPS-ul nu le recunoaste si localnici care iti ofera fiecare cate o varianta personalizata a traseului optim, mai rau incurcandu-te. Noi am venit dinspre Babadag-Fantanele-Cogealac-Gradina, iar pe GPS varianta parea short and painless. Transpusa pe soselele reale insa, ne-am invartit, ne-am sucit, ne-am ratacit si o noapte am poposit tocmai la Navodari, ca ne prinsese noaptea de drum si cheile alea tot nu le gaseam.

Insa drumul/efortul de a ajunge pana aici merita. Conform lectiei de geografie din generala, calcarele recifale de aici pastreaza formele fostilor atoli, rocile de fundament fiind sisturi verzi cu o vechime de 0,5-2 miliarde de ani. Formatiunile care prezinta conformatia coloniilor de corali se desfasoara sub forma unor faleze calcaroase, doline, lapiezuri, grote si pesteri rezultate din procesele de carstificare.

Rezervatia ocupa o suprafata de 285 ha si adaposteste circa 565 de specii rare de flora. Pe cuprinsul ei se gasesc si pesteri ( Pestera La Adam, Adapostul Randunelelor, Pestera Babei, Pestera de la Cariera Noua, Tragusor, Pestera de la Ghilingic, Pestera Gura Dobrogei, Casian).  Denumirea de pesteri este insa cam improprie, sunt mai degraba intranduri, minigrote de cativa metri in care se adapostesc multe gunoaie si care sunt folosite mai degraba pe post de WC-uri publice. Si nu am gasit decat vreo doua in cautarile mele asidue, pare-sa ca stau destul de bine ascunse.

Prin orice parte a Dobrogei ai cutreiera, merita un popas la chei. Peisajul pare tare nelalocul lui, e o curiozitate si o ciudatenie extrem de interesanta pentru relieful asta deluros si arid al zonei. Si daca pui la scocoteala vechimea rocilor astora, parca ti-e si rusine sa-ti iei grataru’ intr-o sambata dupa-amiaza, impreuna cu o caserola de mici si carnati si sa te proptesti langa un colt de stanca precambriana care sa-ti protejeze focul abia facut de bataia vantului…sau ma rog, daca nu ti-e rusine, ar cam trebui sa-ti fie. Singurele lucruri pe care trebuie sa le iei sunt camera foto si o geaca antivant, iar singurele lucruri pe care ar trebui sa le lasi in urma ar fi imaginile trase pe camera ta foto.

Daca iti place si ti se pare util, te astept si pe Facebook sa ne imprietenim 🙂