Aflat la 5 km distanta de Biertan, pe acelasi drum 141B, Richis (Rechesdref) este unul din satele preferate de turistii straini. Britanicii isi cumpara casute de vacanta aici si revin cu drag de cateva ori pe an,cand li se face dor de viata tihnita de la tara.

Adela Parvu a scris un articol fain despre Paul Hemmerth – producator TV, realizator de filme documentare si full time traveller – nascut la Medias, plecat in Germania si intors la Richis. Are o casuta saseasca aici,pe care o inchiriaza turistilor, organizeaza tururi si se implica cum poate pentru a promova tipul ala de activitati turistice: complete, senzoriale, autentice si traditionale.

Pare genul de om pe care vrei sa-l cunosti, sa afli ce-i cu el. Pacat ca nu l-am descoperit inainte sa ajung in Richis, altfel as fi intrebat de el si poate-l convingeam sa-mi povesteasca toata viata lui intr-o ora:)

Dar am gasit un alt om, la fel de interesant, dar poate ceva mai cunoscut in zona. Atractia principala este biserica evangelica din centru iar motivul pt care Richis este atat de indragit si laudat,este custodele bisericii, Johann Schaas – vedeta locala a Richisului.

Richis nici nu se afla pe lista noastra de “must see”, dar cand toti localnicii cu care mai intram in vorba ne trimiteau entuziasmati aici, am devenit curiosi. Am facut rost de numarul lui Herr Schaas, am sunat la 0269/258429 si am asteptat cuminti 10 minute pana cand batranelul vesel si blajin a aparut.

  

Parea ca avea tot timpul din lume, asa ca ne-a asezat frumos pe scari la intrare si si-a inceput povestea. A durat cam o ora si asta a fost doar un rezumat, fiind jumate in romana, jumate in saseasca (pentru un grup inopinat de nemti care ni s-a alaturat). Noi am mai fi stat cel putin inca p-atat la vorbe cu nea Schaas, unul dintre cei mai impresionanti omuleti si cu siguranta cel mai fain ghid de care am dat pana acum 🙂

Fragmente din povestea bisericii se mai gasesc si pe youtube, exista si un CD scos de mos Johann (l-am zarit la punctul de informare turistica din Sighisoara- fix in centru),dar tot farmecul il face bucuria si dragul cu care iti vorbeste live,exact ca bunicul care iti citea basme vechi si ti le rostea cu talc si har ca sa te vrajeasca seara si sa te faca sa asculti cuminte.

Si povestea incepe…

Satul Richis era o data un sat sasesc, unde toata lumea era mandra sa fie numita taran.Pana si tineretul vroia sa participe la munca de camp. Daca fetele se dovedeau ziua harnice, seara aveau voie sa iasa un pic pe ulita, insa cu porunca severa de a se inapoia la 10, ceea ce ne niciodata nu se intampla.Fetele porneau de dimineata la camp si purtau sapa pe umar foarte sus, ca sa vada si feciorii ca e harnica. La Richis asadar, o rochita scurta singura nu dadea rezultate…

300 de hectare de vita de vie acopereau odata dealurile terasate din jur; astazi insa pe terasamente singura activitate este pascutul animalelor. Vinul de Richis era faimos pana la Budapesta si la Constantinopol, dar ultimul vin produs de sasi ca viticultori a fost confiscat in 1948.

Feciorii care iubeau prea mult paharul cu vin erau chemati in fata consiliului bisericii si pedepsiti, astfel ca duminicile,cand satenii veneau la slujba,ei trebuiau sa stea in genunchi, pe scarile bisericii si sa invarta cu degetul in piatra. Gaurelele se pot vedea astazi pe zidurile de la intrare, unele mai mari, altele mai mici, pe masura varstei “pacatosilor”.

Biserica a fost construita in 1400, ca biserica de manastire a ordinului cistercian, un ordin reformat din cel benedictin.Dupa 1540,cand s-a trecut de la catolicism la cultul evanghelic de confesiune augustiana,richisdorfenii s-au gasit intr-o dilema mare: aveau o biserica noua, catolica, cu multe podoabe si care trebuia sa devina dintr-o data simpla. Au hotarat deci sa spoiasaca toata biserica de jos pana sus cu var alb, ca ochiul sa nu fie distras in timpul slujbei de aceste bogatii arhitecturale.

  

Sub acest strat de var s-au conservat dedesubturile pana in 1957, cand noul preot ales a dorit sa curete totul ca sa reiasa la iveala detaliile stilului gotic timpuriu.La aceasta lucrare de restaurare, o femeie gaseste o fata umana cioplita in piatra. Cum astfel de reprezentari erau interzise in religia evanghelica, lucrarile s-au dus la capat,pastrand insa taina.

  

In 90, cand populatia saseasca a emigrat in Germania, Schaas a refuzat sa plece si a primit cheile bisericii,devenindu-i curator. Primul lucru pe care l-a facut atunci a fost sa caute chipurile cioplite, ascunse.A gasit pitite fete umane, simboluri ale culturii celtice, reprezentari ale unui zeu superior, considerat ca fiind partea masculina opusa Marii Zeite a Pamantului. I-a ramas numele de “Omul Verde”(“Green Man”).

Sculpturi bisericesti asemanatoare se regasesc in Anglia si Germania, amintind de calaretul de la Bamberg. Celtii considereau ca puterea omeneasca se concentreaza in cap, de aceea au amplasat numai capetele.

Omul verde dateaza cu circa 600 de ani i.Hr,iar menirea lui este aceea ce a ne atrage atentia ca nu trebuie sa ne vatamam pamantul sau sa modificam genele umane si ne indeamna sa traim simplu.Se pare ca era inca de pe-atunci un vizionar,convins ca la un moment dat, omenirea va da gres.

  

Descoperirea omuletilor verzi de prin difieritele cotloane ale bisericii a fost la fel de distractiva ca ascultarea povestii in sine.Pana si sensul scaunului milei devine o poveste: in aceste “ misericordia” stateau calugarii varstnici. Erau siliti sa bea ca sa poata tina sub control simturile barbatesti. Noaptea erau insa la rugaciune,trebuind sa stea in picioare, priponiti in misericordia. Din cand in cand mai si atipeau, astfel ca scaunul inalt de care se puteau sprijini le salva onoarea.

 

Intre 1540-1570, sasii din Transilvania aveau un sculptor foarte renumit, pe Andreas Lapicida-Andreas Sculptorul. Cand au vazut ce a lucrat Lapicida la Atel sau Mosna si nevrand sa ramana mai prejos, richisdorfenii au cerut si ei o piesa de-a mesterului in biserica de la Richis, contractandu-l pe sculptor la realizarea unor lucrari.

  

Herr Schaas mai are si alte legende amuzante despre fetele sculptate din naos, despre altar sau alte zone ascunse ale bisericii. Pentru asta insa, va trebui sa-i faceti o vizita personala.

Am gasit si o povestioara induiosatoare a vietii lui. Iar cei de la Biserici-fortificate.com au scos si un documentar de 52 de minute, in care Johann Schaas deapana amintiri despre locurile dragi din Transilvania. Johann si Johanna Schaas n-au avut o viata usoara si au multe de spus despre identitatea furata de comunisti si despre cum e sa fii singura familie de sasi intr-un fost sat de Flandrenses.

Daca iti place si ti se pare util, te astept si pe Facebook sa ne imprietenim 🙂 

Pentru mai multe,click pe semnul + de jos.