Castelul Teleki din Gorneşti – Când se poate vizita “Cel mai frumos castel din Ardeal” sau “Comoara Mureşului”?

 

 

Nu este o apreciere personală, pur şi simplu aşa i se duce vestea.

Dacă te întorci înspre Târgu Mureş după ce ai vizitat castelul regal de vânătoare de la Lăpuşna şi ai făcut şi o oprire la castelul Rakoczi-Bornemisza din Gurghiu, apăi de ce să nu poposeşti şi la Gorneşti, la 17 km distanţă de Târgu Mureş, ca să descoperi “comoara Mureşului”?

Gorneştiul avea pentru mine un aer mistic, de răsfăţat cu aer nobiliar, care se lasă vizitat doar o dată pe an, când cei de la Monumente Uitate organizau al lor Castle Break, trecând Teleki pe lista lor în aceeaşi dată care coincidea cu ziua porţilor deschise ale castelului. Oprind pentru câteva cadre de exterior, am sunat din pură curiozitate la numărul afişat în poartă “pentru detalii”. Un paznic mi-a răspuns nonşalant cu “vin imediat să vă deschid” şi în mod evident, prima mea întrebare a fost dacă vizitele sunt permise şi în altă zi; răspunsul a fost un categoric “se poate vizită oricând, atâta timp cât veniţi într-un orar decent”. Era deja 19.30, trecut peste ora de închidere a oricărui muzeu sau obiectiv turistic cu program de vizitare. Dacă şi ăsta era un orar decent, înseamnă că tocmai am nimerit cele mai flexibile şi primitoare gazde.

Ce-i drept, contele Teleki a zâmbit cu oarece subînţeles când ne-a prins bântuind prin camerele casei lui, semn că era puţin cam târziu pentru un ghidaj formal. L-am asigurat că suntem pasionaţi, interesaţi şi paşnici; ne-a lăsat zâmbind şi şi-a văzut mai departe de tranzistorii la care meşterea de zor. Fain om, aş fi vrut să-i mai smulg câteva vorbe despre trecut, însă simţeam că aş fi forţat notă într-un moment inoportun….poate dacă-i menţionăm că era ziua mea, poate îmi făcea în dar un interviu…oh well, better luck next time.

 

  

Scurtă lecţie de istorie: Castelul a fost ridicat între 1771-1778, pe locul unei foste cetăţi medievale, dărâmate din ordinul noului proprietar Mihaly Teleki, care şi-a dorit un impunător castel pentru familia nobiliară. Este una din cele mai reprezentative lucrări ale barocului pur transilvănean. A fost construit în stil Grassalkovich, răspândit în Budapesta. Farmecul stă în cele 52 de camere şi 365 de ferestre ale sale, simbolizând zilele anului. Justificarea ar fi aceea că în fiecare zi trebuia să fie privită o fereastră diferită pentru că şi norocul privitorului se schimba asemeni zilelor anului.

Cum îi şade bine oricărei clădiri de viţă nobilă a vremurilor de atunci, grădina nu poate fi o simplă curte interioară, ci musai un parc dendrologic, cu statui alegorice. Castelul Teleki nu se abate de la regulă.

Impozant, bine conservat, labirint printre camere înalte cu ferestre luminoase şi sărac în decoraţiuni şi mobilier. Aceasta a fost prima impresie după care l-am judecat la întâlnirea noastră fugitivă. Există totuşi o justificare: mobilierul a fost furat în cel de-al doilea război mondial, iar biblioteca distrusă şi doar o parte din cărţi salvate şi păstrate la Biblioteca Teleki din Târgu Mureş. Transformat după naţionalizare în sanatoriu TBC pentru copii şi retrocedat în 2006, a intrat în posesia urmaşilor familiei Teleki abia în 2011, pentru ca acum să fie restaurat treptat, după posibilităţi şi introdus în circuitul turistic.

Se organizează nunţi, evenimente, există acea faimosa “Zi a Castelului” când se organizează ghidaje gratuite, ba chiar cei de la SoNoRo Conac au organizat unul din concertele din circuit aici, pare-mi-se în 2013.

  

Militez pentru o valorificare şi pentru o promovare cât mai răsunătoare; este unul dintre puţinele castele recuperate, bine păstrate şi cu un potenţial îmbucurător. Dacă există, de ce să nu ne mândrim cu el?

Un istoric complet, bine documentat şi extrem de detaliat, se regăseşte pe site-ul echipei faine de la Monumente Uitate, care nu dezamăgeşte niciodată în materie de informaţii suculente legate de patrimoniul neaoş.


Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne ȋmprietenim 🙂

Anunțuri

6 gânduri despre „Castelul Teleki din Gorneşti – Când se poate vizita “Cel mai frumos castel din Ardeal” sau “Comoara Mureşului”?

  1. Pingback: Castelul Teleki, Gornești, Mureș | R.R blog

  2. Hello, Alina & Vlad 🙂

    Ne bucuram ca v-au purtat drumurile la Castelul Teleki, este intr-adevar un loc superb, iar contele se bucura mereu cand ii trec pragul oameni pasionati. Ne-a placul mult articolul, este bine documentat, iar pozele ne-au purtat din nou prin coridoarele inalte ale castelului si imprejurimile parcului.
    Anul acesta suntem siguri ca tot mai multa lume va afla despre castel, pentru ca domeniul din Gornesti va gazdui un festival de muzica, AWAKE (puteti afla mai multe aici: https://www.facebook.com/AwakeFestival.Ro )

    Pastram legatura si va salutam cu drag!
    toata echipa Monumente Uitate (80% fete, 20% baieti 😀 )

    Apreciat de 1 persoană

    • Revenind cu o nouă privire asupra postării, mesajul tău s-a dovedit un prilej cum nu se poate mai potrivit pentru a împrospăta puţin articolul, rămas din păcate, ca multe altele, dezgolit de diacritice şi afectat de câteva broken links. Mai mult, cunoscând destul de bine din spaţiul virtual echipa Monumente Uitate, nici nu ştiu cum de mi-am permis să o “masculinizez” întru totul, aşa că musai de rectificat şi eroarea strecurată. Fie-mi cu iertare sper, Laura 🙂

      Apreciază

  3. Salut Laura:) Multumim foarte mult pentru mesajul tau, ne-ai facut o surpriza tare frumoasa! Festivalul din septembrie suna bine de tot, speram sa fim prin zona. Mi s-a parut simpatica povestea nasterii festivalului, idee oarecum nascuta la final de BestFest 2013 si propusa de fanii din Targu Mures. Locatia, ce-i drept e senzational de potrivita unor astfel de ocazii, iar noi nu putem decat sa ne bucuram ca avem parte de cat mai multe exemple de astfel de valorificare a spatiilor de patrimoniu. O saptamana cat mai faina va uram, sa ne reauzim curand si cu bine:)

    Apreciază

  4. Am locuit aici, cate 3 luni pe an ,in 1980_1981, pe când era sanatoriu tbc de copii……in 2016 am fost in vizită , nu mai arată ca atunci. , dar nici eu ….sper ca i se va da strălucirea de altădată….🌼🌼🌼🌼

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc pentru mesaj Paul, si eu as fi curioasa sa aflu cum arata atunci, pe cand era sanatoriu:) Din cate am inteles, incepe deja sa capete cate putin din stralucirea de altadata…Cred ca e prilej bun sa mai punem de-o vizita curand:)

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s