Vila Florica – Leagănul dinastiei Brătienilor

Situată în mijlocul unui parc dendrologic din localitatea Ştefăneştii Noi, Vila Florica stă ascunsă printre copaci şi aşteaptă să fie descoperită de orice turist interesat de istoria locului. Cu ocazia unei astfel de vizite vei vedea mai mult decât un conac în stil neoromânesc. Vei află o pagină de istorie scrisă de familia Brătienilor.

Curajoasă şi vizionară, dinastia Brătienilor a fost una dintre cei mai importante familii de pe scena politică românească, povestea lor semănând basmelor cu eroi care schimbă destinul ţării şi instituie legi minune pentru bunăstarea oamenilor. De numele lor se leagă Războiul de Independenţă de la 1877, Marea Unire a Principatelor de la 1918, aducerea în ţară a principelui Carol I, înfiinţarea Partidului Naţional Liberal sau reformele pentru democraţia interbelică.

Vila a fost vizitată de mari personalităţi culturale ale vremii, de oameni politici însemnaţi, de scriitori valoroşi. Carol I, Ferdinand I, reginele Elisabeta şi Maria, C.A.Rosetti, prinţul Barbu Ştirbey, mareşalul Averescu, I.G.Duca, fraţii Golescu, toţi s-au perindat prin încăperile pe unde şi tu te vei plimba.

Vila Florica

De la Conacul Brătienilor, am rămas cu una dintre cele mai frumoase amintiri de toamnă. După o plimbare pe care o speram interminabilă, prin muzeul satului în aer liber al Curţii Goleştilor, am suit încet spre Vila Florica. Am găsit-o ascunsă printre copaci arămii, care-şi scuturau frunzele peste drum, astupandu-l cu totul, înghiţind orice părea a nu fi desprins din acelaşi peisaj. Am cules ghinde şi am răscolit frunzele cu picioarele, am strâns castane lucioase şi am pregătit un buchet tomnatic, căruia i-am găsit apoi un loc inspirat acasă.

Casa este atestată documentar încă din anul 1829, iniţial fiind compusă din 4 camere şi o pivniţă. I.C. Brătianu adaugă în anul 1858 încă un etaj clădirii deja existente. Toţi cei 7 copii ai lui I.C. Brătianu au crescut aici, în vila de la Ştefăneşti.

Între anii 1899 şi 1925, Ionel Brătianu demarează un proces de renovare. Terasa de la primul etaj este acoperită, scoţând la iveală panorama splendidă asupra Piteştiului. Ca urmare, Brătienii hotărăsc adăugarea unui nou etaj – mansarda actuală a conacului.

În 1948 conacul este naţionalizat, iar proprietarul acestuia, Dinu Brătianu arestat. Din 1970 conacul ajunge casă de oaspeţi, ocazie cu care este renovat. După revoluţie, Ministerul Culturii înfiinţează aici Centrul de Cultură Brătianu. Din 2003, vila intră în administrarea Consiliului Judeţean Argeş.

Numele conacului a fost ales în amintirea primei fiice a lui Ion C. Brătianu, Florica (1862-1865).

Lucrările de amenajare a parcului din jurul conacului au început în 1869, primii copaci exotici fiind plantaţi de Alexandru Albu Golescu. Un rol important în conturarea parcului l-a avut şi Eliza Brătianu, a doua soţie a lui Ionel Brătianu.

Pe domeniul Florica existau, pe lângă conac, o fermă, o cramă, un observator astronomic, o capelă, chiar şi o gară (Gara Ştefăneşti de azi). În prezent se vizitează doar conacul, parcul dendrologic şi capela.

Înainte de intrarea în parcul dendrologic, pe partea stângă, se află fosta fermă a domeniului, vizitabilă doar pe exterior. Clădirea nu mai are acelaşi scop ca pe vremuri, fiind folosită acum ca salon pentru nunţi.

Ferma domeniului, proiectată de arhitectul Petre Antonescu între 1905 si 1912 în stil neoromânesc

Vizita noastră continuă cu parcul dendrologic: intrăm pe o alee îngustă şi trecem pe sub o poartă care indică Centrul Cultural Brătianu. Pe dreapta există o clădire turn, care găzduia probabil motoarele pentru electricitate şi pompele de apă.

Turn aflat la intrarea în domeniu

Copaci din parcul dendrologic

Aleea te conduce în scurt timp la conac. Arhitectura lui impresionează şi parcă te face şi mai curios să-i descoperi camerele şi saloanele.

Latura vestică a conacului

Pe faţada sudică a conacului se remarcă, încastrate în perete, elemente de arhitectură antică: fragmente de capiteluri de la Histria, basoreliefuri cu motivul ‘Cavalerului trac‘ şi o friză de la Sarmizegetusa.

Intrarea în conac se face prin spatele acestuia, undeva sub o pasarelă de lemn, care face legătura între conac şi anexe. La momentul vizitei noastre, ghidul muzeului lipsea, un alt angajat încercând să-i compenseze lipsa, făcându-ne un tur. În total sunt 40 de camere, dar nu toate se pot vizita.

La parter admirăm una din cele 4 biblioteci ale conacului. Aici se află cea mai veche piesă de mobilier: o masă de secol XVI din lemn de cireş pietrificat, care făcea parte din mobilierul original. Soba cu brâu împletit în trei, este şi ea originală.

Biblioteca de la parter

Masă din lemn de cireş pietrificat, achizitionata de I.C. Bratianu in 1860 de la Paris

Din bibliotecă se trece uşor în cea mai mare cameră a conacului: Salonul de Primire. Principalele-i elemente sunt: şemineul de dimensiuni generoase, tavanul casetat cu ceramică de Horezu, o banca din lemn de cireş, o scară care te conduce la intrarea principală şi biblioteca cu geamuri de cristal.

Şemineul din Salonul de Primire

 

Poze cu membrii familiei Brătianu

       

 

Ceramica din Salonul de Primire

Salonul de primire

Salonul turcesc este o cameră de dimensiuni reduse, unde nu mai există nicio piesă din vechiul mobilier oriental (divan, perne de catifea, narghilea). Uşile de aici sunt în schimb cele originale, din lemn de cireş şi de stejar, la fel şi fereastra cu geamuri de cristal şi obloane de lemn.

Salonul turcesc

La etaj, ne delectăm cu una din cele mai frumoase terase acoperite. Suprafaţa ei mare a permis construirea unui cuptor tradiţional cu vatră, folosit pe vremuri pentru încălzirea mâncării. Un colţ al terasei este lăsat intenţionat neacoperit. Motivul? Membrii familiei obişnuiau uneori să facă plajă pe terasă. Exista chiar şi un duş funcţional.

Stâlpii de susţinere ai terasei sunt din lemn de stejar şi, alături de grinzi, sunt elemente originale ale conacului.

Accesul pe terasă se face printr-o uşa cu încuietoare ce datează de la 1823, provenienţa acesteia fiind necunoscută.

Terasa de la primul etaj

Uşa de acces cu încuietoare – 1823

Stâlpii din lemn de stejar şi grinzile

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tot la etaj, am fost impresionaţi de biblioteca suspendată, care pe vremuri adăpostea peste 30.000 de volume. La acea vreme era considerată cea mai importantă bibliotecă privată din România. Din păcate, la venirea regimului comunist, cărţile de aici au fost arse.

Biblioteca este construită pe trei laturi ale camerei şi este prevăzută cu o scară de acces. Sus pe tavan există un luminator.
 

Cea mai importantă cameră de la etajul 2 este Biroul lui Ionel Brătianu. Nici de aici nu lipsesc câteva corpuri de bibiotecă. Pe biroul din mijlocul camerei sunt expuse fragmente din ziarele vremii, scrisori şi cărţi despre Brătieni.

Biblioteca de colt

Detaliu mobilier

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Arborele genealogic al Brătienilor

Biroul lui Ionel Brătianu

Priveliştea Piteştiului, văzută de pe terasă de la etajul 2

Nu putem să nu observăm că în toate camerele vizitate, lemnul este materialul omniprezent. Scările interioare, pardoselile, tavanele, lambriurile, uşile, ferestrele, mobilierul, toate sunt realizate din lemn.

Scări interioare

Surse de iluminat din conac

Pasarelă între conac şi anexe

Intrarea principală în conac

 

 

Grupul statuar ‘La Vulturi’ – sculptor Josef Mestrovic

Frunze tomnatice

Faţada estică a conacului

Cu greu ne-am despărţit de conac şi, după ce am mai dat o tură în jur, am coborât şi la capela Brătienilor. În această biserica zidită în piatră de Albeşti, sunt îngropaţi membrii familiei Brătianu. Arhitectul acestei biserici este André Lecomte du Noüy, cel care a construit gara regală din Curtea de Argeş şi care a mai fost implicat în alte proiecte de restaurare (Castelul Peleş, Mănăstirea Curtea de Argeş etc.)

Capela Bratienilor

Interiorul bisericii

Cavourile lui Ion C. Bratianu si Ion I. C. Bratianu

      

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Piese de mobilier, obiecte importante, fotografii de seamă ale familiei şi colecţia impresionantă a bibliotecii private din incinta conacului, toate au fost arse sau risipite în apa Argeşului, la naţionalizarea din ’48.

Astfel că, moşteniri culturale, supravieţuitoare ale regimului comunist, sunt piese rare la noi în ţară. Când le găsim bine conservate, atent îngrijite şi cu drag promovate, entuziasmul nostru de exploratori ai patrimoniului românesc primeşte un boost încurajator, se bucură, conştientizează şi apreciază de trei ori mai mult valoarea şi efortul de întreţinere,aflate în spatele unui obiectiv turistic.

Cel mai fain e să uiţi că vizitezi un muzeu, să-ţi imaginezi că stăpânii lipsesc de-acasă şi că îţi permit şi ţie să le împrumuţi stilul de viaţă pentru o zi. Să-ţi bagi nasul prin colţurile încăperilor, imaginându-ţi că eşti rupt dintr-un tablou boieresc, de acum o sută de ani. Şi brusc îţi însuşeşti titlul de nobil temporar. Evident, ghidul n-ar trebui să ştie ce gânduri pretenţioase îţi trec ţie prin cap 🙂

Dar aşa reuşeşti ca totul să-ţi devină mult mai apropiat şi mai familiar, interiorizând mai bine însemnătatea şi încărcătura istorică ale locului. Când te cufunzi în atmosfera poveştii, pleci cu mult mai mult decât amintirea unei simple bifări a unei alte atracţii turistice.

Am fi vrut că vizita să dureze o veşnicie. Poate ghidului aşa i s-o fi părut, însă noi la sfârşit ne întrebam “Aşa repede s-a terminat? Oare putem să mai zăbovim niţel? Măcar în grădină, să mai vedem o dată terasa aia mare, cu muşcate roşii sprijinite de coloanele brâncoveneşti…şi să ne amăgim că am locui aici o vreme…”

Utile

Pentru a ajunge la conacul Brătienilor se porneşte din Piteşti pe DN7 către Bucureşti. A doua localitate de pe drum este Ştefăneştii Noi. Imediat după podul peste calea ferată, se face stânga (există şi panou informativ) şi se mai merge încă 500 m până la domeniul Brătienilor.

Noi am vizitat Vila Florica în 2012. Pentru detalii legate de program şi taxele de vizitare, puteţi intra aici şi aici. Dacă nu eşti pe fugă, în aceeaşi zi poţi vizita alte două obiective importante din zonă: Muzeul Goleşti şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii.

Situaţia conacului este destul de incertă la ora actuală (octombrie 2015), întrucât există neînţelegeri între Consiliul Judeţean Argeş şi actualii propritari ai Vilei Florica (moştenitorii de drept ai Brătienilor). Există riscul ca aceast domeniu să nu fie răscumpărat de consiliul judeţean şi să ajungă în posesia unor proprietari cu alte viziuni asupra continuarii valorificarii sale turistice.


Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne imprietenim 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre „Vila Florica – Leagănul dinastiei Brătienilor

  1. Pingback: De când extrasezonul a devenit noua modă în turismul românesc? | Jurnal de Hoinar

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s