La o primă privire pe hartă, Vama Buzăului pare o zonă prea liniştită şi izolată, ascunsă printre dealuri împădurite, relativ departe de agitaţia unui oraş care să ofere restaurante şi posibilităţi de agrement. Şi atunci te întrebi: “De ce să vin tocmai aici, când pot la fel de bine să mă opresc la Cheia pentru o gură de aer proaspăt, la Buzăul mai apropiat sau să dau o fugă până la Braşov? Parcă nu văd rostul unui drum de 200km, străbătuţi în trei ore din Bucureşti, pentru a explora o fâşie obscură de pământ a judeţului Braşov”.

Dacă asta ţi-a trecut prin minte, tocmai ce ţi-ai răspuns singur la întrebare. Simpla poziţionare într-un colţ de natură mai puţin călcat de turişti, dar relativ aproape de capitală, poate fi exact ceea ce cauţi pentru o escapadă de weekend, fie ea romantică – în cuplu, aventuruoasă – într-o tură pe biciclete cu tovarăşii sau în familie – cu cei mici la pachet.

Atracţia principala a regiunii şi obiectivul cu care majoritatea asociază Vama Buzăului este Rezervaţia Naturală Valea Zimbrilor din satul Acriş.

Rezervaţia a fost înfiinţată în noiembrie 2008, pornind cu 5 exemplare donate din Austria, Elveţia şi Italia. A primit încă 5 exemplare din Franţa în următorul an, iar cinci ani mai târziu, numără un efectiv de 35 de zimbri. Înţeleg că aerul curat de aici le prieşte şi îi inspiră 🙂

Se află sub administraţia Asociaţiei “Valea Zimbrilor-Vama Buzăului”, într-un efort reunit al primăriilor Vămii Buzăului, comunelor Prejmer, Teliu, al consiliului Braşov şi al agenţiei de dezvoltare durabilă a judeţului Braşov, ca parte a unui proiect de dezvoltare turistică a zonei.

Ca suprafaţă este a patra rezervaţie de zimbri din România, ocupând în prezent 10ha de păşune pe malul stâng al Buzăului, spaţiu pe care sunt amplasate ţarcurile, hrănitoarele animalelor şi birourile administrative.

Cum arealul a devenit prea înghesuit, administratorii intenţionează să-l extindă pe încă 80ha de pădure, având ca scop final eliberarea zimbrilor, animalele urmând a fi incluse într-un program de repopulare a Carpaţilor.

Ce mi-a plăcut?

Cel mai mult, de Petrică!

În pace şi armonie cu zimbii, convieţuiesc câţiva cerbi şi ciute. Printre ei, unul curios şi zglobiu se tot ţine după turişti, făcând ture pe lângă gard şi uitându-se galeş la aparatul foto. O fi crezând că e de mâncare. Aleargă de colo-colo şi pare pus pe şotii.

Îl cheamă Petrică, are cinci ani şi mi s-a spus că este şi preferatul copiilor. Stă la mângâieri, e dornic de afecţiune, iar dacă lipeşti mâna de gard şi aştepţi cuminte, te va mirosi cu nasul moale, mare şi umed…şi apoi ţi-o va linge cu limba lui aspră, caldă şi băloasă. Mă credeam mai specială, dar se pare că aplică acelaşi tratament tuturor.

Contrar aparenţelor, orice contact inofensiv cu animalele e terapeutic. Aşa că dacă ajungi aici şi-l zăreşti pe Petrică cel vioi care se uită insistent la tine după gard, dezmiardă-l puţin şi lasă-l să-ţi molfăie palma. E tare simpatică senzaţia 🙂

Pe lângă asta, îngrijitorii sunt binevoitori a oferi detalii despre parc sau despre istoricul chiriaşilor lui. Aşa mai afli câte o bârfiţă simpatică – cum că primul zimbru născut aici este o “ea” şi se numeşte Genţiana, cine e mai mofturos la mâncare sau care este pedigree-ul fiecăruia dintre animale.

Cum depresiunea e mărginită de Munţii Şiriului şi de Masivul Ciucaş, peisajul nu are cum să nu încânte. În timp ce în alte rezervaţii, zimbrii pot sta mai mult ascunşi în pădure, lăsându-se scumpi la vedere, aici nu poţi spune că ai plătit bilet degeaba şi că ai plecat fără să zăreşti vreunul. Poţi da un ocol ţarcului ca să-i observi mai de-aproape.

Am apreciat planurile de extindere a rezervaţiei şi dorinţa de a face ceva mai mult cu potenţialul locului, respectiv de a amenaja spaţii de joacă pentru copii, observatoare sau de a introduce activităţi educative, de tipul lecţiilor practice pe teren, alături de ghizi spcializati.

Este lăudabilă intenţia de a folosi rezervaţia în scopul promovării zonei, dar şi de a dezvolta activităţile desfăşurate aici. Programul de reintroducere a zimbrilor în mediul natural sălbatic nu pare a fi doar scris pe hârtie, băieţii dovedind că s-au şi apucat să lucreze în direcţia asta, iniţiativă extrem de îmbucurătoare.

Cât costă intrarea?

Din informaţiile găsite pe net, la început de 2014 biletul costa 2 lei de adult, în toamna lui 2014 noi am plătit 10 lei de adult, iar în februarie 2015, într-un popas cu bicicletele prin zonă, intrarea a fost 5 lei de adult, diferenţa pe care nu mi-o explic şi de care nici nu am întrebat. Taxa asigură accesul liber în parc, oricât doreşti a zăbovi şi poţi fotografia în voie.

Parcul este deschis de luni până duminică, între 8.00 şi 20.00.

La intrarea în parc a fost inaugurat recent şi un centru de vizitare turistică, de unde poţi procura pliante informative. Fetele de la care iei biletul de intrare sunt amabile şi capabile de a oferi sugestii şi idei de petrecere a timpului în zonă. Poţi suna la 0374.023.801 pentru a lua legătura cu cineva de la infopoint, sau poţi intra aici.

Cum ajungi la Valea Zimbrilor?

Locaţia exactă pe hartă o găseşti aici, iar adresa pe care o poţi insera pe GPS este Comuna Vama Buzăului, sat Acriş, nr.93.

Alternative de ruta din Bucureşti:

• Drumul cel mai scurt este în direcţia Braşov, ieşind din capitală fie pe DN1, fie pe autostradă spre Ploieşti. Ieşind de pe E60, urmează traseul Săcele-Târlungeni-Acriş, înspre Întorsura Buzăului.

• Varianta mai pitorească urmează traseul Ploieşti-Pătârlagele-Valea Lupului-Nehoiu-Gura Şiriului-Acriş. Adaugă în plus doar un sfert de oră de drum, dar te poţi opri la barajul şi lacul de acumulare Şiriu, sau face un popas în zona Valea Lupului.

• Pentru diversitate, dacă vrei să ocoleşti aglomeraţia de pe Valea Prahovei sau dacă zona Buzăului nu te atrage, întoarcerea spre Bucureşti o poţi face şi pe DN1A, pentru un popas la Cheia, Mănăstirea Suzana sau la Vălenii de Munte.

Unde mănânc/unde mă cazez în zonă?

La 12km de rezervaţie, pe DC49A, găseşti Vama54 Boutique, despre care am povestit aici. Ţi-o recomand dacă vrei un weekend cu adevărat tihnit, confortabil, în mijlocul naturii, dar în care să nu-ţi lipsească niciunul din răsfăţurile cu care eşti obişnuit.

Alte pensiuni mai găseşti, sporadice însă în Vama Buzăului, Dobârlău şi Întorsura Buzăului. Am căutat un restaurant aproape de rezervaţie, unde să ne potolim foamea spre ceas de seară, dar nu am găsit ceva satisfăcător. Pensiunile cu restaurant erau ori cu circuit închis, ori simplu…închise.

Nu ştiu dacă vara, în sezon, ai mai mult noroc, noi am făcut cale întoarsă şi un ocol de 60km, înspre Barajul Şiriului unde am înnoptat într-un loc ce ne era deja familiar – pensiunea Valea Lupului.

Alte câteva sugestii de cazări pe care le poţi cauta mai departe pe net, găseşti aici.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne ȋmprietenim 🙂