Cea mai reuşită zi din programul meu turistic ar fi cea în care vezi o peşteră. Dacă e rost de două peşteri şi mai plusezi şi cu un castel sculptat în stâncă, atunci bifez ziua în calendar cu cruce roşie, de sărbătoare mare 🙂

Dacă Bled ocupă loc secund în topul atracţiilor slovene, asta este pentru că Postojna şi l-a însuşit pe primul. Rivalizează în popularitate cu lacul mai devreme pomenit, însă ca înghesuială de vizitatori pe metru pătrat, cred că îl întrece lejer.

Ce au dezvoltat oamenii aici este o adevărată industrie, totul se desfăşoară pe bandă rulantă, există ghizi care te sfătuiesc cu privire la tipurile de intrări combinate pe care le poţi cumpăra, te ghidează spre casele de bilete şi-ţi explică orice altceva ar trebui să ştii ca să nu pierzi timp când ajungi în faţa ghişeului şi să nu încurci traficul. Oho, şi ce trafic! Chit că tai de pe listă grupurile infinite de chinezi/japonezi şi tot faci slalom viteză printre entuziaşti cu aparatele foto atârnate de gât. Ai crede că lumea călătoreşte din toate colţurile pământului numai ca să ajungă la Postojna.

Esenţial este să te decizi din timp ce combinaţie de bilete te avantajează, cumpără rapid de la ghişeu, orientându-te după următoarea intrare programată. Grupurile se formează la intrarea în peşteră, adunându-se în jurul ghidului, în funcţie de limba aleasă.

Vizita durează exact o oră şi jumătate, niciun minut în plus sau în minus. Treci cu eleganţă de fotografii dornici să imortalizeze feţele fiecărui turist care trece de bariera de la intrare, pentru a-ţi vinde la sfârşit, contra sumei de 6 euro, fotografia cu dovada că ai plătit biletul şi că ai vizitat peştera 🙂 Apoi te urci în trenuleţul care te conduce timp de jumătate de oră până în galeriile Postojnei, unde cobori şi continui turul la pas, cu opriri în puncte de interes, unde ghidul explică una alta.

Galeriile sunt atât de bogate în formaţiuni, încât am fost puţin revoltată de viteza trenuleţului care nu mă lasă şi să filmez, şi să pozez şi să mă minunez în acelaşi timp. Nici faptul că am făcut acelaşi drum şi la întoarcere nu a satisfăcut nerăbdarea aparatului foto.

Cum a ajuns Postojna atât de faimoasă…

Formată în calcarul apărut în apă mării acum 70 de milioane de ani, în Cretacic, peştera cuprinde 21 de km de pasaje şi galerii, dispuse pe trei niveluri, dintre care vizitatorul de rând poate parcurge doar 5km pe nivelul fosil. Tot este o îmbunătăţire faţă de cei 300m care erau disponibili în 1818, când lampagiul Luka Cec a explorat cea mai mare parte a sectorului vizitabil şi astăzi.

De 140 de ani, Postojna este singura peştera din lume în care accesul se face cu trenuleţul ce acoperă 3.7 km din distanţă.Totul a pornit de la vizita din 1857 a familiei regale de atunci, a lui Ferdinand I,pentru care s-au confecţionat scaune speciale care să le faciliteze transportul în grotă.

  

O dată cu inaugurarea liniei de cale ferată ce lega Postojna de Viena şi Trieste, fluxul de turişti a crescut suficient cât să ceară o modernizare a accesului în peşteră. S-a propus chiar folosirea măgarilor pentru transport. Din fericire pentru bietele animale, guvernatorul nou numit al oraşului a venit cu o idee mai bună. Astfel, în 1872 s-au montat primele şine pe care s-au aşezat mici şarete de două locuri, împinse la deal de ghizi, pe o porţiune de 2.2km. Presupun că şi atunci trebuia justificat preţul mare al intrării, aşa că oamenii au fost puşi la treabă fizică serioasă 🙂

  

În 1884,vechiul sistem de iluminare, constând din torţe,lumânări,lămpi cu ulei şi acetilenă, a fost înlocuit cu lumina electrică.
Abia în 1924 s-a renovat întreg sistemul de transport, pentru a permite folosirea primelor locomotive, iar cele electrice nu au fost introduse până în 1957, când s-a renunţat la cele pe petrol, din cauza fumului des care tăia vizibilitatea. La ce trafic poluant era în peşteră până nu demult, mă mir cum de nu s-a compromis mai mult starea ei.

În 1964, o dată cu creşterea semnificativă a turiştilor, s-a inaugurat linia dublă de tren, care permitea ca până la 14.000 de turişti să poată vizita zilnic cele mai frumoase părţi ale peşterii. În anii 80,Postojna a fost vizitată anual de 900.000 de turişti din întreaga lume.

  

În cei 200 de ani de funcţionare, peştera a fost invadată de peste 35 de milioane de turişti, incluzând împăraţi,regi,oameni de ştiinţă sau artişti.

Postojna se laudă şi cu cel mai vechi oficiu poştal subteran din lume, cel amenajat din 1899 în zona Sălii Concertelor, la aprobarea Ministerului Austriac al Comerţului de la acea vreme. Astfel că, într-o perioadă în care timbrele şi vederile erau rare, din Postojna se trimiteau zilnic mii de vederi poştale către întreaga lume. Oficiul a funcţionat în această sală până în 1927, când a fost mutat în sala Marelui Munte.

Şi pentru ce este Postojna atât de faimoasă?

În principiu pentru speleoterme.

O bună bucată din Peştera Veche (porţiunea descoperită în 1818) coincide cu sectorul acoperit de trenuleţ-mocăniţa peşterii.
Turul continuă perpedes la intrarea în Sala Muntelui Mare,punctul cel mai înalt de pe traseul din peşteră – cu 40 de metri mai înalt faţă de intrare.Muntele s-a format în urma prăbuşirii unor blocuri desprinse din tavanul a ceea ce era odată o sală la intersecţia galeriilor subterane.

Se intră apoi în Peşterile Frumoase traversând Podul Rusesc, construit de prizonierii ruşi în timpul Primului Război Mondial.Peşterile Frumoase sunt galeriile cu încăperile cele mai aratoase: Sala Tuburilor sau a Spaghetelor, unde calcarele subţiri şi tubulare atârnă de perete, Sala Roşie şi Sala Albă, cu mici bazine săpate de primii exploratori ai peşterii, care le foloseau pentru a aduna apă potabilă scursă de pe stalactite.

Se iese în Sala Congresului, care a împrumutat numele de la Congresul Mondial de Speologie organizat în incintă (fosta Sală de Bal unde se ţinea festivalul Whitsuntide) şi Sala Concertelor, una dintre cele mai încăpătoare ale peşterii (40 de metri înălţime,poate acomoda până la 10.000 de oameni în timpul evenimentelor muzicale ce se ţin aici de o sută de ani).

Simbolul peşterii este Diamantul, o stalagmită de 5 m înălţime, pe care apa se scurge în continuare, formând un sediment de calcit pur, de unde şi culoarea alb-strălucitoare pe care o reflectă.

La loc de cinste şade Peştele OM sau Proteus, una dintre cele 99 de specii de vieţuitoare prezente permanent în Postojna. Peştele-om este orb şi respiră prin branhii externe, poate să trăiască până la 100 de ani şi trăieşte numai în apele Carstului Dinaric, unde se hrăneşte cu microorganisme.Se spune despre acest viermişor că ar fi pui de dragoni, aduşi la suprafaţă de fluxul crescut al apei. Îl găseşti într-un acvariu, poziţionat spre ieşirea din turul peşterii, dar şi la Vivariumul pentru care îţi poţi cumpără bilet separat.

Se pare că ar fi singura vertebrată de peşteră din Europa şi cea mai mare vieţuitoare de peşteră din lume. Un fel de salamandră de peşteră, mai pe înţelesul nostru.

Speleotermele se formează în urma unor procese naturale fizice şi chimice. Apa de ploaie care picură de la suprafaţă în subteran dizolvă calcarul. Atunci când picăturile de apă ating tavanul peşterii, ele depun carbonatul de calciu sub forma stalactitelor goale pe dinăuntru. Multe dintre picături cad pe podeaua peşterii, unde carbonatul de calciu rămas se depune sub forma stalagmitelor.

Formele speleotermelor depind de frecvenţa picurării, de cantitatea de carbonat de calciu dizolvată şi depusă, de cantitatea de precipitaţii şi de grosimea stratului de vegetaţie aflat la suprafaţă.

Speleotermele cele mai vechi ale Postojnei au început să se formeze acum 500.000 de ani, majoritatea crescând cu 0.1 milimetri în 10 ani.

Culoarea lor este afectată de amestecurile transportate de apă de la suprafaţă – nuanţele gălbui indică prezenţa sulfului, negru provine de la rocile îmbinate cu mangan şi carbon, iar cele roşiatice sunt prezente în sălile unde infiltraţiile de oxizi fier şi-au făcut loc.
Ce este colorat cu verde înseamnă muşchi şi alge formate în timp, în urma acţiunii agresive a luminii artificiale şi a căldurii degajate de prezenţa omului.

  

Amuzant cum se bate moneda pe lipsa flashurilor sau abţinerea de la a atinge formaţiunile, în ideea de a conserva ambientul. Dar asfaltul turnat sau “nocturna” din peşteră, ca să nu mai pomenesc de puhoiul de vizitatori zilnici, nu deranjează cu nimic munca de sute de mii de ani depusă pentru a modela ceea ce se vede azi.

Intrarea principală folosită până în 1963 era de fapt ieşirea de astăzi, culoarul Vechilor Semnături,punctul de intrare a râului,prin care se rostogoleşte Pivka, responsabil de crearea şi modelarea întregii peşteri.

În concluzie…

O atracţie se întreţine cu un marketing bun. Asta vine la pachet cu o poveste, garnisită cu câteva exagerări de rigoare. Cine a mai văzut peşteri nu prea se lasă dus de nas la aprecieri de tipul “cea mai mare, cea mai frumoasă, cea mai cunoscută, cea mai cu moţ”. Era de aşteptat ca o nevinovată menţiune a peşterii Vântului să stârnească nasuri strâmbe a îndoială şi râsete înfundate din partea grupului. Deh, cuvântul meu împotriva cuvântului ghidului, în mod plauzibil nu avea cum să fie luat în seamă.

Monologul ghidului mă ducea cu gândul la reclamele agasante cu paste de dinţi sau detergenţi. Toate sunt cele mai recomandate şi toate scot 99.99% din pete 🙂

  

Dar entuziasmul şi carisma însoţitorilor sunt de apreciat. Oamenii îşi fac cu drag meseria şi ştiu să fie şi entertaineri în timpul programului. Astfel că, de dragul spectacolului şi în virtutea momentului, trecem cu vederea micile hiperbolizări. Culmea, chiar au efect. Nu cred că am auzit vreodată atâtea exclamaţii de uimire în jurul meu la explicaţia formării unei peşteri sau a asocierii cu diverse personaje a unei coloane. Oameni buni, veniţi şi pe la noi în vizită, va dăm la stalactite şi stalagmite şi coloane şi râuri subterane şi dantelării de calcar de nu o să vă mai impresioneze nimic apoi!

În fond şi la urmă urmei, aşa se face turismul, iar legendele se scot şi din piatră seacă atâta timp cât promovează zestrea naturii şi împart asta cu cât mai mulţi dintre noi. Nu ne supărăm. Başca învăţăm din asta.

  

Postojna este o mică fabrică de făcut bani. Mulţi. Dar este o fabrică bine organizată, execlent dotată şi care oferă un spectacol pe măsură preţului.

Dacă peşterile ar avea eticheta, pe ele ar scrie “made în Slovenia”. Circulă vorba pe internet că studierea ştiinţifică a speologiei a pornit de aici şi că a luat numele de karstologie,după numele platoului de deasupra golfului din Trieste şi a văii Vipava – Karst, de unde şi carstul cunoscut la noi.

Karst-ul Sloveniei ocupă 44% din suprafaţă ţării şi numără peste 10.000 de peşteri, dintre care 25 sunt vizitabile. România numără 12.000 de peşteri descoperite, dintre care mai mult de 400 au potenţial turistic şi mai puţin de 10 sunt amenajate,restul peşterilor vizitabile de la noi sunt explorabile numai în regim speo, cu echipament şi ghidaj special.

Slovenii laudă Postojna ca având cel mai bogat ecosistem când noi avem Movile, cu singurul ecosistem subteran chemo-autotrof din lume (30 de specii de vietăţi unice,care se hrănesc în absenţa oxigenului cu mase organice sintetizate de bacterii specializate în descompunerea hidrogenului sulfurat). Postojna se vinde că fiind cea mai lungă peşteră din Europa, cu ai ei 21 de km, când noi avem peştera Vântului cu ai ei 47 de km sau Humpleu cu cei 40 de km, ale cărei galerii bat record după record (cea mai mare varietate de speleoterme, unele unice în lume, a două sala că mărime din Europa – Sala Giganţilor cu un volum de 2.800.000 de metri cubi) sau 6S (Meledic)–cea mai mare peşteră de sare din lume.

Şi asta cu siguranţă nu sunt singurele recordmene, sunt doar un rezumat a ceea ce-mi mai aduc aminte de prin documentările făcute, că informaţii online pertinente şi adunate într-un singur loc, cu greu găseşti în spaţiul virtual românesc.

  

Ce deosebeşte deci Postojna de peşterile noastre mai mari,mai lungi şi mai spectaculoase? Un trenuleţ ca mijloc de transport spre măruntaiele pământului şi un marketing eficient.

Sfaturi practice:

– Din Ljubljana ajungi la peşteră în trei sferturi de ceas, urmând E70,E61 şi mai ales bannerele mari afişate din loc în loc pe autostradă, care te lasă exact la locaţia potrivită.

– Există şi transferuri cu autobuzul până la peşteră, plecând din ora în ora din diferite locaţii ale Ljubjanei. Pentru orar, clic aici.

– De preţul parcării nu ai cum să scapi. Partea bună e că sunt suficiente încât să nu te îngrijorezi că nu vei avea unde lăsa maşină. Tariful este de 4 euro pe întreaga zi.

– Temperatura în peşteră este de 10 grade, constantă tot anul. Aşa că un polar, încălţăminte cu talpă aderenţa şi pantaloni comozi sunt outfit-ul cel mai potrivit. Din mai până în septembrie, de la tarabele de la intrare se pot închiria pelerine sau haine groase pentru cei plecaţi câine surd la vânătoare.

– Doritorii de senzaţii mai…ţări pot apela la un tur speo al peşterii, care poartă prin sectoarele de activ sau fosil, închise publicului larg. Evident, totul cu ghidaj, echipament corespunzător şi contra unei sume…pe măsură. Detalii aici.

– Informaţii despre acces, program, tarifele biletelor combinate şi orice altceva va trece prin cap, găsiţi direct pe site-ul oficial. Este atât de bine documentat şi structurat, încât nu ar avea rost să reiau aceleaşi detalii. O singură menţiune notabilă, biletele se pot achiziţiona şi în avans, online.

---

Dacă ţi-a plăcut și ţi s-a părut util, te aștept și pe Facebook să ne imprietenim 🙂